Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Din Jurnal (1998)

        de Gabriel Dimisianu

3 ianuarie

Am fost cu G. la Cornu, de Anul Nou, două zile splendide, climateric vorbind, însorite, blânde. Am dormit bine, fără diazepam, după mult timp de când tot iau (azi noapte, la Bucureşti, am luat din nou). Deci a fost bine acolo, dar prea mulţi copii (răsfăţaţi), prea mulţi pentru capacitatea mea de a le face faţă. După mine adulţii (părinţi, bunici) ar trebui să-şi acorde unii altora protecţie, să se apere, unii pe alţii, de copiii (nepoţii) lor până ce aceştia împlinesc 12-13 ani, când începi să poţi lega cu ei, cât de cât, un dialog, punţi de comunicare.

Se va spune că astfel de idei sunt expresia ursuzlâcului unui om bătrân, niciodată părinte. Aşa o fi, dar nu pot să le tăinuiesc. Ce mă scoate din fire este capitularea totală a maturilor în faţa micilor terorişti ai căror părinţi sunt. De bunici, în faţa nepoţilor, ce să mai zic? Stau şi în cap, aceşti maturi, în faţa unor făpturi capricioase, ilogice, numai pentru că sunt din stirpea lor. Să mă opresc totuşi.

G. a ieşit, eu trebuie să-mi fac note pe marginea unor texte ale lui Ury Benador ce vor compune volumul lui de la Hasefer. Mi s-a cerut o prefaţă. Vreau să-i fac un portret lui Benador în care să evoc acel episod al întâlnirii cu el în Piaţa Romană când mi s-a plâns de tratamentul rău pe care i-l aplică de la un timp Comunitatea. Crease într-un roman un personaj evreu cu trăsături negative, afacerist veros. Îl acuzaseră pe el, Benador, că e antisemit, producând un personaj ca acela. Voi vedea dacă editura acceptă portretul cu acel episod. Sunt curios.

11 ianuarie

Zi însorită. Scriu (am început de fapt să scot note) despre volumul nou de poeme al Gabrielei Melinescu. E dificil, mi-e mai greu să scriu despre poezie, dar despre Gabriela am scris totdeauna cu plăcere, încă de la cartea ei de debut, Ceremonie de iarnă, pe care am prefaţat-o. M-am angajat să scriu cronica literară la R.l., înlocuindu-l pe Alex care are altceva de făcut un timp, scrie la Istorie. Să ţii cronica literară, la săptămânalul nostru, îţi cere, îmi dau seama, şi condiţie fizică, să fii sănătos perfect, să funcţionezi ca un ceasornic. A doua parte a săptămânii, cu tot cu duminică, lectura cărţii despre care urmează să te pronunţi. Luni scrii cronica, uneori şi marţi dimineaţa. Baţi la maşină, corectezi, trimiţi la tipar. Săptămâna următoare la fel. Manolescu a făcut asta 32 de ani!

20 ianuarie

Zi de luni, zi antipatică, zi de scris cronica. Dar nu de acum mi-e luni o zi antipatică, ci de pe când eram elev de liceu. Începea săptămâna cu două ore de matematică (una de ascultare, una de predare), iar mai târziu, în facultate, luni dimineaţa aveam orele de instruire militară pentru care nu m-am dat niciodată în vânt.

9 februarie

Zi însorită dar n-am ieşit din casă, am scris cronica (e luni), mi-a luat toată ziua. Acum e seară. Ieri, duminică, am fost la amicii noştri Boeraşi, la ziua Danielei. Mai erau Buzura, Paler, dr. Setlacek, Zigu Ornea. G. impresionată de ce i-a spus Zigu, luând-o la un moment dat deoparte: „Vreau să mor, mă chinui prea mult, am dureri, de scris mi-am scris cărţile, la ce să mai trăiesc?”.

© 2007 Revista Ramuri