Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Rodian Drăgoi

Visam să scriu o carte cât o corabie

Iubito părul tău

şi cea mai lungă noapte de iarnă

acoperă oraşul în care eu

visam să scriu o carte cât o corabie

despre prietenul meu de mii de ani

înhămat la o căruţă cu lacrimi

casa în care atâta timp am trăit

de mult nu mai este

dar în nopţile geroase de iarnă imaginea ei

mă caută cu căldură

prin lume

Undeva în câmpie

Trenul oprit undeva

în câmpie

şi mecanicul locomotivei

certându-se cu firul de grâu

ce nu ne lasă

să trecem

Tu vei fi

Ai plecat lăsându-mi o lacrimă

mai lungă decât toţi anii

pe care i-am trăit împreună

căldura mâinilor tale

mi-ar fi fost de ajuns

să topesc nămeţii

celor mai năprasnice ierni

când voi muri

tu vei fi atât de departe

încât nu vei afla

vei continua să-mi trimiţi

scrisori

la care desigur

nu vei primi răspuns

niciodată

mă vei blestema

şi vei continua să trăieşti

mai departe

Sângele şi apa cu care te înveleai

Tu de mult erai dusă

dar forma cuvintelor tale

îmi chinuia sângele

şi apa cu care deseori te înveleai

acum îmi e frig

glasul tău altă pădure încălzeşte

Viaţa mea ca o căţea credincioasă

„Opreşte-te”

mi se strigă în toate limbile pământului

dar eu nu mă opresc nici o clipă

am acasă un poem care plânge

şi mă aşteaptă

„dar tu nu mai ai casă

dar tu nimic nu mai ai

numai numele ţi-a mai rămas”

îmi ascund numele

sub cămaşa mea zdrenţuită

şi alerg mai departe

şi după mine

viaţa mea ca o căţea credincioasă

Ca o lumină desculţă

Tatăl meu a murit

înainte ca eu să mă nasc

în fiecare noapte visez un ţăran tânăr

care vine spre mine ca o lumină desculţă

nici acum n-am aflat cine e

de fiecare dată mă trezesc

înainte ca el să ajungă la mine

Iubita mea îmi ţine sângele în braţe şi plânge

Iarăşi m-am întors acasă rănit

iubita mea îmi ţine sângele în braţe

şi plânge în timp ce îmi şopteşte

că ar vrea să fie gaura

din pieptul duşmanului meu

de când Iisus a fost crucificat

mama mea Maria

umblă printr-o lacrimă

bătută în cuie

azi-noapte am visat

că ea a venit pe la mine

dimineaţa am găsit

uşa deschisă…

Lăsaţi-mă să termin poemul acesta

Pentru că nu semănam

cu nici unul dintre ei

m-au prins şi m-au bătut

din toate puterile

te vom ucide

mi-au zis

faceţi cum vreţi

dar rogu-vă

lăsaţi-mă să termin

poemul acesta

Rază de soare pe care nimeni nu o poate clinti

Pe această hârtie

aş fi putut să aştern un poem

dacă nu s-ar fi aşezat

această rază de soare

pe care ştiu că nimeni

nu o poate clinti

prietenul meu din copilărie

a trecut ieri pe la mine

el are şi acum tot

13 ani

eu clatin întunericul

cu barba mea albă

Iarba

Doar iarba ce mă acoperă

este puţin prea tristă

în rest …totul e bine

Singurătatea mă roade ca un bocanc de soldat

Întuneric pe străzi

întuneric în case

doar în gura poetului

este lumină

în această seară

ploioasă de toamnă

singurătatea mă roade

ca un bocanc de soldat

şi nici nu mai ştiu

ce gust are pâinea

mâncată împreună cu tine

Coletul cu lacrimi

Sunt tare supărat

din tot ce mi-a trimis

mama

la mine nu a ajuns

decât coletul acesta

cu lacrimi

prietenul meu din copilărie

cu care vara mergeam la scăldat

nu mai este

decât o amintire plutind

precum un cadavru pe lac

Strada mi se usucă sub unghii

Ploaia s-a terminat

de la fereastră privesc trecătorii

în timp ce strada

începe să mi se usuce sub unghii

Ioana continuă să plângă

ghemuită în ceaşca mea de cafea

acum mă uit la Ioana

cu câtă grijă aşază

norii pe cer

şi mă bucur că tace

dacă ar deschide gura

ar începe să plouă

Desculţ prin zăpadă

E multă zăpadă pe drumuri

dar şi mai multă zăpadă e-n case

desculţ prin zăpadă

cu o lumânare aprinsă

în mână

mi-am căutat toată noaptea

poemul

acum poetul aprinde un chibrit

şi totul ia foc

Desen

În seara când am plecat

mi-ai spus că mă vei păstra

ca pe-o icoană

a doua zi

mi-ai desenat chipul pe asfalt

să-l calce maşinile

Pe gheaţa din faţa blocului

Pe Gabriela am cunoscut-o astă-vară

în Piaţa Sudului

chiar când se oprise să-şi cumpere

o îngheţată

de atunci aproape

zilnic s-a ostenit să-mi coloreze singurătatea

şi mereu surâzând şi-a tocit buzele ei tinere

cu numele meu

în seara de Crăciun

a alunecat pe gheaţa din faţa blocului

şi s-a lovit puternic la cap

moartea a fost mai iute

ca maşina Salvării

Evadatul

Ce bine e să fii liber

îşi zise proaspătul evadat

şi începu să alerge bezmetic

pe străzi

până când îl lovi mortal

o maşină

Citesc la lumina unui fulg de zăpadă

Aud cum se clatină plânsetul plopilor

întunericul fuge înspăimântat din cetate

şi eu citesc la lumina unui fulg de zăpadă

mama îmi scrie

că şi pământul de-acasă a început să plângă

şi câmpia e tot o flacără verde

dar unde vreţi să duceţi urâţenia mea ?

acasă vă aşteaptă atâta singurătate

Ar putea tăia amurgul în două

Ştiu că acum

femeia mea curăţă cartofi

şi se gândeşte

cu durere la mine

o singură clipă de neatenţie

şi ar putea tăia amurgul în două

Acum ştiu

Ultima dată

când am fost la vânătoare

cerbii s-au adunat în jurul meu

şi au râs

nu ştiam că ţin în mâini o puşcă

ruginită de milă

acum ştiu că nu voi termina

niciodată poemul acesta

şi mi-e tare milă de el

el însă nu ştie

şi se bucură ca un copil

Mi-ar trebui încă o viaţă

Mi-ar trebui încă o viaţă

să pot scrie totul

despre frumuseţea acestei vieţi

în spatele meu

moartea râde în hohote

© 2007 Revista Ramuri