Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Vocație poetică și ființă creatoare

        de Mircea MOISA

Destul de numeroase texte poetice, aparținând unor nu chiar puțini autori, le-am avut sub ochi, ca să zic astfel, și în ultimii doi-trei ani. Cuprinse în volume ori în pagini ale câtorva reviste importante din actualitatea literară, la o recitire a lor aș fi tentat să le relev, unora, pregnanța expresiv-ideatică prin unele pasaje, crâmpeie, chiar și numai prin câte un singur vers, ce se oferă și se impun citării. Iată câteva versuri dintr-un recent volum cu un titlu edificator precum La taină cu îngerul mut (Editura Aius, Craiova, 2007), semnat de Ion Munteanu: „și ți-aș mai spune / că și numele meu are un nume / (el se cheamă pe sine Eu, / așa cum numele zeului este tot zeu) / că trupul tău a fost cândva / zidit numai din carnea mea, / de aceea mâna-mi umblă după sânul tău.“ Și în continuare: „și-o să-ți spun ca un hoț, ca un derbedeu, / ca un rege ce-și pierdu puterea-n noroi / că doar pentru umerii tăi goi, / doar pentru ochii, gura și surâsul tău / numai pentru noi – amanți desăvârșiți amândoi - / Dumnezeu risipește prin lanul de grâu sângele Său // Dumnezeu risipește prin lanul de grâu sângele său“ (cântec despre noi și macii roșii din lanul de grâu, p. 54.) Dacă prin Eu, din versurile reproduse, ni se sugerează Poetul – în lectura noastră –, este identificat chiar Poetul, se cere să transcriem și stihurile ce alcătuiesc partea finală a poemului liminar cine sunt, dacă sunt?, din volumul numit: „mi-e inima-ntinsă cât aripa norului / și numele dur, ca al botezătorului // cine sunt, dacă sunt?/ sunt scoica pe care a uitat-o marea pe țărm / și din care răzbate, de luni până vineri, / ecoul aceluiași strigăt / al înecaților tineri / ecoul aceluiași strigăt / al înecaților tineri // al înecaților tineri, înecaților tineri...“ (pag.8-9).

Și dacă în astfel de stihuri cititorul actual, fie el chiar literat critic, nu va depista și recepta vreun element, ca să nu mai vorbim de vreo „strategie experimentalistă“, pregnantă, marca specifică a limbajului poetic din poeziile lui Ion Munteanu este implicită, evidentă și percepută ca atare. Un limbaj în țesătura căruia se contopesc armonic cuvinte esențiale, expresii esențiale, „semne“, cu vocabule și expresii dintre cele mai uzuale, potențate însă expresiv și conotativ de contexte și structuri sintagmatice, pe de o parte. Se învederează însă, pe de altă parte, apelând fie și numai la citatele reproduse, și viziunea și sentimentul metafizic asupra referențialității încorporate în textul poetic.

Nu voi apela la o hermeneutică personală prin constatarea și afirmația conform cărora creația poetică a lui Ion Munteanu aș putea-o circumscrie în fundamentele ei, într-o „formulă“ integratoare, permanent viabilă și productivă, precum „paradigma poetică blagiană“, semnificativă și distinctă în poezia românească modernă. Deși titlul La taină cu îngerul mut ne poate reactiva în memorie și un Psalm arghezian, mai precis, versurile finale: „Trimite, Doamne, semnul depărtării, / Din când în când, câte un pui de înger, // Să bată alb din aripă la lună, / Să-mi dea din nou povața ta cea bună“.

Poetul actual vorbește de „îngerul mut“, iar comunicarea cu o astfel de „ființă“ o numește „la taină“, expresie polisemantică atât în limbajul curent, cât și în cel poetic. N-am putea stabili, totuși, vreo relaționare între, fie și numai anumite, poezii din volumul la care ne referim și cartea „Poeme cu îngeri“ de Vasile Voiculescu? O temă dominantă în volumul lui Ion Munteanu se remarcă a fi, simplu spus, dragostea. Dragostea dintre Poet și ființa feminină. Sentimenul acesta este ancestral, consubstanțial ființei umane încă de la cuplul primordial, sentiment hărăzit de Divinitate. Chiar dacă Poetul, ca ființă socială, este împovărat „de luni până vineri“ – în contextul social din actualitatea cea mai presantă – este împovărat, copleșit până aproape la anihilarea acelui Eu profund ce-i este organic, trăirea și exprimarea harului divin prin logosul întrupat și inspirat, nu-l situează în seria „înecaților tineri“ spiritual. Harul său divin nu poate fi anihilat în nici un chip de presiuni exterioare ființei sale profunde, de aceea și poetul simte și trăiește minunile percepute ale Divinității: „știu că m-ai vizitat aseară, Doamne, // dormeam și nu te-am auzit. / mă iartă, / doar tu cunoști cât sunt, acum, de obosit... // nu mi-ai lăsat vreun semn anume-n poartă, / dar dis de dimineață, în miezu-acestei toamne, / găsii cireșul înflorit. // găsii cireșul înflorit...“ (vizită de seară, pag. 13). Și încă o minune pe care poetul o retrăiește și o comunică în logosul inspirat: „și-ți mai propun un joc potrivit, fată frumoasă ca un poem, / ca o poveste încă nespusă: / de vei da înlăuntru-ți de foc / veștejit, înstrăinat de sine, / foc ținut sub obroc, sub cenușă lumească, / fără noroc, / lasă-l să crească, lasă-l să crească,/ lasă focul, îți spun, să veșnicească, / fată frumoasă ca o poveste, / poate că el sălășluiește în tine, / poate că focul Dumnezeu este: stropul de alb, / dramul de bine / eu cred că Dumnezeu se trezește în tine / eu cred că Dumnezeu se trezește în tine // ca să-ți arate, sfios, drumul spre mine, // ca să-ți arate, sfios, drumul spre mine)“ (joc de-a teofania, pag. 47-48).

Deduc din citatele transcrise, dar și din structura altor poeme, care compun volumul La taină cu îngerul mut (Redactor: Florea Miu, coperta și desene: Călin Stegerean) că poetul Ion Munteanu aspiră, în taină, spre sonurile pure afine cu cele pe care doar muzica le poate „întrupa“ în succesiunea și simultaneitatea sonurilor izvodite de instrumente muzicale. Poetul, marcat de vocația sa consubstanțială, incorporează în discursul său liric o muzicalitate subtilă a vocabulelor, un „procedeu“ utilizat frecvent în acest sens și marcant, totodată, fiind repetiția, la fel ca și la marii săi înaintași Alexandru Macedonski și Lucian Blaga.

La cele câteva considerații formulate mai sus, se impun a fi notate și câteva repere bio-bibliografice privitoare la poet, mai ales că în dicționarele și istoriile literare de până în prezent cu patronimicul Munteanu sunt consemnați mai mulți scriitori: Ion Munteanu (n. 1961) a debutat cu poezie în Ramuri, în 1984, pe vremea studenției la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Originar dintr-un sat aparținând comunei Goești-Dolj, încă din anii copilăriei a avut un reper cultural-afectiv: casa memorială Al. Macedonski, din satul Pometești-Gorj, locuri pe care însuși marele poet le evocă: „Iată Pometeștii, iată Adâncata, / Scurtul pod de bârne este retrecut (...)“ (Al. Macedonski, Rondelul trecutului). Ion Munteanu a urmat cursurile liceale la Craiova, iar după absolvirea facultății (1985) a fost profesor în județul Covasna, continuând să scrie poezie. Debutul „editorial“ s-a produs în 1987, în volumul colectiv (practică impusă de sistemul editorial al epocii), cu titlul „Alpha ’89“, apărut la Editura Dacia din Cluj-Napoca, în urma unui concurs.

În 1990, a revenit în Craiova, orașul studiilor sale liceale, ca profesor, apoi jurnalist la un cotidian, colaborând cu eseuri pe teme filosofice la revista Ramuri.

În Cetatea Băniei se produce cu adevărat și debutul său editorial, propriu-zis, cu volumul de poezii „Fluvii în flăcări“ (1994) , cu o prezentare a poetului Florea Miu, din care transcriem: „Ion Munteanu are, deja, câteva regăsiri de sine în forma poemelor (...) Cum
s-ar zice, a intrat pe „sens interzis“, dacă e să-i dăm dreptate lui Eminescu, atunci când spune că a visa e un pericol. E semn că aceste „fluvii“ îl vor duce în largul marii poezii“. A urmat însă, editorial, un volum destul de substanțial cu povestiri, „Moartea plănuită a lui Leonard Antschel“ (1995), apoi, „Mit și filosofie în cosmogonia lui Lucian Blaga“ (Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2006) – la bază teză de doctorat.

Vocația creatoare fundamentală a lui Ion Munteanu a rămas însă poezia. Discreția nu
l-a lăsat să-și exacerbeze nici măcar vreun dram de vanitate, dar, indiferent de devenirea sa social-profesională, în taină Ion Munteanu a continuat să-și urmeze vocația poetică, vizibilă prin volumul de poeme „Cu dragoste, vă dau vești despre mine“ (Ed. Ramuri, 2006) și recentul „La taină cu îngerul mut“. Prin aceste ultime două remarcabile volume de poeme, Ion Munteanu își înscrie creația în sfera poeziei majore din actualitatea literară. Semne sunt că își va consolida și amplifica vizibilitatea poetică prin viitoare volume memorabile de poeme.

Nr. x/200x
Strepezeli și strapazane
de Nicolae Prelipceanu

Dinu Flămând
de Adrian Popescu

Festivalul Național de Literatură Sensul iubirii la cea de-a XII-a ediție
Ioana Dinulescu

Din Jurnal (1995)
de Gabriel Dimisianu

Ultimul metafizician
de Ionel Bușe

Dimoviana (IV)
de Dan Cristea

Poeme
de Ioana DINULESCU

Râsul, tristețea și scena
de Gabriel Coșoveanu

În căutarea puterii
de Dania-Ariana Moisa

Textul ca „luminare“
de Gabriela Gheorghișor

Un roman familial
de Bucur Demetrian

Astăzi, despre cărțile de înțelepciune
de Ioan Lascu

D-ale carnavalului literaturii
de Paul Aretzu

Un roman caleidoscopic
de Petre CIOBANU

„Patriarhul“ și memoria culturală
de Ștefan VLĂDUȚESCU

Centenar Mircea Eliade

De ce să epilăm spre Vest
de Mircea GHIȚULESCU

Poeme
de Javier Bozalongo

Amandament la Zorba plăsmuitul (II)
de Maria - Gabriela CONSTANTIN

Poeme
de Olga ȘTEFAN

Poeme
de Andrei NOVAC

Relatare despre moartea mea
de Gabriel Chifu

Tradiție și originalitate
de Nicolae BALOTĂ

Kirillovnele
de Marina Țvetaieva

Cea de-a 60-a EDIȚIE A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM DE LA CANNES
Marc CHAMBOST și Cornelia CIOLAC

Ion BARBU:
de Mirela GIURA

Arte parțiale
de Horia Gârbea

Poeme
de Elisabeta PREDA

Carnet plastic
de Ema Mărculescu și Constantin Urucu

Motive ale poeziei victoriene
de Victor Olaru

Lumini de neocolit ajunse urgențe
de Henri ZALIS

Rezistența la enclavizare
de Florea MIU

Mirabila natură umană
de Paul ARETZU

Vocație poetică și ființă creatoare
de Mircea MOISA

„Clocotrism“ feminin
de Petre CIOBANU

Pictorul Ioan MIREA

Poeme
de Petruț PÂRVESCU

Poeme
de Cristian-Liviu BURADA

Este vreme…
de Daria DALIN

La vie en rose
de Valentin DASCĂLU

Animalul totemic în povestirile „ Șarpele“ de Mircea Eliade și „Lostrița” de Vasile Voiculescu
de Nicolae Petre VRÂNCEANU

Iubire și lege morală. Suferințele tânărului Werther(III)
de Ion MILITARU

Serghei ESENIN (1895 – 1925)
Traducere și prezentare de Leo BUTNARU

© 2007 Revista Ramuri