| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Ioana DinulescuCioara lui Brâncuşi Era luna mai, salcâmii înfloriţi pe locul acela, unde fusese lagărul de la Tg Jiu, ne presărau pe tâmplele cărunte stropi de miere gorjeană. Cu o clipire de pleoape ostenite pe cărţi se făcu septembrie şi mărul din faţa bisericii din Brădiceni porni să se întreacă în mere cu verişorul său: mărul din curtea şcolii, şcoala de la Brădiceni, un sat mărunţit în maşina de tocat carne a eternităţii sale. Era septembrie opt, ziua naşterii Maicii Domnului, eu culegeam, aproape furam, mere din curtea bisericii,dar ei, prietenii mei, alexandra, marina, olimpia , victoriţa, dar şi gheorghe, adrian, ion, aurel, mihai, valer au venit la mine, cu dragoste frăţească, şi s-au urcat în cuibarul mărunt de unde eu priveam o cioară plutind deasupra Porţii sărutului, Aleii scanunelor, Mesei fără meseni. Au venit ei la mine şi mi-au zis: Ioana, uite, din înalturile lui Dumnezeu , Brâncuşi îţi trimite doar ţie o pană de cioară. E neagră şi sclipitoare. Aruncă pixul pe fereastra spartă şi scrie de-acum cu ea, numai cu ea, despre mărul din curtea bisericii , mărul care se întrece în mere cu mărul din curtea şcolii, aici, la Brădiceni, unde Brâncuşi, desculţul, a visat să înalţe peste pârâul senin o moară de grâne. Iarna într-o casă bătrână Păşesc cu frică peste pragul ei. Mi-e teamă de şoarecii mărunţi care au citit toată primăvara-vara-toamna cărţile mele. Păşesc cu frică, să nu tulbur aghiazma din ulciorul de lut din gâtul căruia îmi şopteşte o steblă de busuioc uscat că sunt binevenită, stăpână nouă, În această casă bătrână. Fac doi-trei paşi tremuraţi înainte şi descopăr cadavrul mumificat al unui fluture cap-de-mort. Îl iau în palme cu sfială şi grijă să nu-i sfărâm aripile obosite de atâta aşteptare fără rost. Mă înalţ pe călcâie să trezesc la viaţă păianjenii din cotloanele cerului acestei case bătrâne. Şi ei au amuţit de mult în aşteptarea mea, au ţesut pânze stelare pripăşindu-se printre paginile cărţilor mele. M-au aşteptat o veşnicie fire de bumbac ţărănesc, printre frânghii de cânepă oltenească. Acum, când eu păşesc peste prag, doar stăncuţa din hornul sobei şi chipul afumat din icoană îmi dau de veste că sunt binevenită aici, stăpână nouă într-o casă bătrână. În sălbăticia inimii Aşa sunt eu: simt femeieşte, scriu bărbăteşte. Călătoresc şi eu prin oraşul acesta de pietricele sfărâmate, de trotuare dez-asfaltate, mă plimb mărunţind între degete propriul meu destin. O plimb pe Carina fără lesă. Ea păşeşte suavă şi calină lângă picioarele mele încălzindu-mi cu balsamul inimii ei gleznele . Vecinii de la blocul 13 bis ne privesc şoptit pe fereastră cu o cafea fierbinte în faţă. S-au îndrăgostit de Calina Canina Carina. Ar vrea să mi-o fure de dragul blăniţei ei de culoare neagră, de dragul gheruţelor de culoare aurie, de dragul hăinuţei tricotate de mine. Dar eu nu-i las să mi-o fure pe Calina Canina Carina. 60 de ani de dragoste de căţel, 60 de ani de dragoste omenească şi o pietricică de marmură albă de pe ţărmul Mării Egee, de-acolo de unde se zice că lua pietre mari între buze Demostene, cel rău îngrozitor de gură, şi, în sălbăticia inimii lui, nici nu vedea cum se scaldă în Marea Egee românca blondă, superbă , şi nici cum dansează pe marginea piscinei de alabastru două catifelate negrese şi doi feciori zămisliţi în eternitatea junglei africane: adevărate minuni ale lui Dumnezeu, cel al meu, al vostru şi, din nou, numai al meu. Printre cuvinte străine Stau în picioare pe un dâmb mititel, aici, în pântecele oraşului zgomotos, stau în picioare ca o coloană de sare. Am în loc de mâna dreaptă un cais înflorit, în locul stângii un vişin micuţ. Îi privesc şi ascult cum prin venele lor curge zglobiu izvorul, pârâiaşul al sângelui meu încă viu. Dar vine Îngerul Ioan cu gheare de foc şi mă ia la rost: tu, netoato, pe cine sau ce aştepţi aici, căţărată pe dâmbuşor în pântecele de mucava al oraşului zgomotos? Eu mă uit în dreapta, privesc în stânga , timorată îi răspund printre cuvinte străine, Îngerului Ioan: stau aici, căţărată pe dâmbuşor şi aştept caisul să înflorească, apoi să dea roade bogate, aştept să crească vişinul micuţ până la umerii mei îndrăgostiţi de paseri călătoare, aştept să cadă toamna peste mine: ca o felină perversă să mă strângă în braţe, să mă giugiuluească oţârică la pieptul ei tânăr, feroce. Aştept să înceapă să cadă frunza caisului, a vişinului, să mă adăpostească de iarna ce urmează ca într-un crater micuţ şi călduţ, ca într-un mormânt fericit, până la primăvară. Puiul cucului în cuibul meu Vara întreagă am aşteptat cu genunchii la gură, să se întoarcă singur-singurel puiul cucului în cuibul meu. Fluturam împrejur vălurile Văduvei trandafirii, mă încoronam cu chipul ei suav, ca într-un giulgiu de Torino mă adăposteam, ca într-o piele de sagri. Mă văluream desenând în oglindă portretul lunii aprilie, care trecuse demult pe la tâmplele de azur ale casei mele. Trecuse, vai, şi luna iulie, alintată, răsfăţată ca o femeie de jumătate de veac, care n-a râvnit niciodată la bărbatul vecinei sale. Stăteam în pragul casei cu genunchii la gură, aşteptând ca într-o bună zi, de 3 iulie, anno Domini, puiul cucului să se întoarcă singur-singurel, răsfăţat şi alintat, în incubatorul creierului meu argintat. Vara viitoare Vie vântul de început de veac, vântul sfârşitului lumilor! Vie vântul care trânteşte pe masca feţii mele de argint şi de lut, obloanele cărunte! Vie porumbeii străini la fereastră, să-mi îmblânzească prin muzica gheruţelor lor firimiturile de pâine şi grâul cumpărat din pieţele altora, pieţe mie şi ţie străine! Vie, dacă va vrea Dumnezeu să vină, şi iarna şi primăvara şi toamna şi vara viitoare! Fie ca ele să ne legene matern când, cu cizmuliţe de aur catifelat, ne strivesc mărunt-mărunt în picioare. |