Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Cristian-Liviu BURADA

Peretele

Peretele din fața mea este umed

Peste el curge o apă – nu știu de unde

Nu știu încotro

Perete al lamentațiilor prin care pot să trec

Fără probleme de ordin fizic (nu voi ști niciodată

dacă meritul este al meu sau al acestui preatrist perete)

Dar totul pare aproape inutil

Pentru că nici astfel nu se poate vedea

Tot ce este dincolo…

Iar ce se vede nu totdeauna este destul de clar

Ca să poată fi înțeles

Secrete foarte bine păzite

Indiferent de schimbarea stărilor fizice…

Și totuși o femeie uriașă cu pălărie și eșarfă

Stă într-un picior

Pe scaunul unei păpuși

Un supersonic îi trece printre degete

Propulsat de o multime de roți de bicicletă

Învîrtite de energice mumii egiptene

Domnule deși totul pare cuprins de nemișcare

Străbătut de foșnetul eșarfei de la gîtul femeii

Aici este un alt spațiu

Iar spațiul acesta nu este mort…

Explicație probabil inutilă

De la tine pornesc poemele mele

Care desigur că nu sunt poeme de dragoste

Ci poeme de tine (așa-ți spuneam cînd doreai

să știi exact în care anotimp al nostru ne aflăm)

O emoție vegetală- priviri înfrunzite

Doar în direcția bănuită a sufletului tău

Coral mătăsos înlănțuit de alge albastre

Urme de clorofilă lașă ar putea să mai rămînă

După silabele prăvălite în semn de nesupunere

La rostire…

Însingurări cu ploi de august

Îmi plăcea să te privesc

Înflorită într-un surîs -complicele surîsului meu

vreau să cred-

Mlădioasă erai ca lumina prăvălită din ochi

Erai aproape ca o ploaie de august

Coborîtă peste trupul meu gloduros de arșiți

Ca-n vechile anotimpuri

O flacără adeseori erai

Căci ți-am simțit trupul cum cîntă

Voluptoase vegetații îți vesteau venirea

Înlăuntrul somnului meu

În trezie soarele imens curgea odată cu noi

Nu mai trebuia nimic să căutăm

Ne eram de ajuns nouă înșine

Dacă lumina din jur n-am fi știut că tot a noastră este

Că tot noi o făcuserăm cu atîta iubire

Cu siguranță și de ea am fi dorit

Să ne însingurăm…

Semn

Scrîșnesc oasele unse cu mir

Dar lucru mecanic nu este smerenia

Clopote boltite din frunze

Clopote surde

Ascund ploi de lumină cu mantale lungi

Priviri oarbe rezemate pe cuvinte prăbușite

În căderi fără sunete

Nici un sfîrșit nu poate să fie

Cît încă sunt îngăduit

Alături de păuni cu cozi imense

Cu ochi de prunci în cozile lor

Păsări cerșetoare

De suflete pereche neiertate…

Pinguinul albastru

Pinguinul albastru al lui Picasso

Venind spre mine

Cu rama în jurul gîtului

E miezul zilei … prea cald

Să pot ști ce semn mai este și ăsta

Îmi voi cumpăra o elice metalică

De la care să pot învăța oricînd

Să mă îndrăgostesc

Picasso mai pictează și acum un tablou

Cu ce vom face noi peste o zi

Pe care mulți o definesc a fi fost totuși ieri…

Schimbarea iminentă în mov

De fiecare dată cînd cred că-mi vine inspirația

Presimt că cineva îmi va vesti

Schimbarea iminentă în mov

A lăstărișurilor ca niște nimburi răvășite

Capaci cu trunchiuri de aur masiv

Își trădează inconștientele străvechi obiceiuri

Așa rădăcinile ajung ramuri

Iar sevele curg invers – dinspre cerul

Devenit spumos verzui

Către pămîntul ca o tîmplă de aramă

Lovită adesea de trăsnete…

Acoperișuri cu tone de cuvinte

Din cerul acesta ca un imens uger

De vacă albastră

Cîteodată chiar se preling în capul nostru cuvinte

Pe unii îi nimbează

Bineînțeles fără ca ei știe

Iar altora le fac cucuie

Invizibile și nedureroase

Pe cîte acoperișuri nu am văzut chiar tone de cuvinte

Cîrpind găurile din învelitori

Fără ca nimeni să poată înțelege

Cum de nu plouă prin acoperișurile

Aflate foarte aproape de cer

Prin care se vede chiar cerul fără alte intermedieri…

Peștii de piatră

Pești din piatră rugoasă trec prin mine

Memoria lor foarte scurtă nu prea-i ajută

Așa că mereu uită că m-au mai traversat

Că m-au mai atins și s-au mai hrănit din mine

Cred că am ajuns o formă goală pe dinlăuntru

Iar ei tot cresc tot cresc

Unii pe o direcție alții pe alta

Sau pe multe alte dimensiuni greu de perceput

Mai ales după ce ești aproape devorat

Și mai exiști doar prin ceea ce alții mai conțin

Din tine

Peștii aceștia se lovesc din nou

De puținul rămas din mine

Ca de marginile unui acvariu gelatinos-sîngeriu

Ca să scap de ei – mai ales în momente de cumpănă

-Cînd habar n-am ce mai sunt

sau dacă mai sunt-

Nu-mi rămîne decît să-ncerc să-i pescuiesc

Cu propriile-mi mîini ca niște liane

Dar mereu și mereu din mlaștinile adîncurilor mele

Un bărbat foarte bătrîn

Dar în foarte mare putere

Îmi spune

Nu încerca să prinzi vreun pește de piatră

Din cei care au îngăduința mea să te cutreiere

Poți să pățești ca Iona și să te înghită un pește

Să te înghită toți peștii aceia de piatră

Fără să poți avea destinul lui Iona

Fără să ai dreptul să întrebi ceva

Fiindcă iată eu te-am avertizat…

Despre adorație

Un bot imens al unui cîine imens

Ne amușină chiar și cînd dormim

Cîteodată mi-e frică de respirația sa umedă

Care poate deveni oricînd băloasă

Dar și mușcătoare

Amușinarea poate fi împinsă chiar pînă la adorație

Doar s-au mai văzut cazuri

Și atunci să te ții sentimente

Dar este totuși un cîine

Care nu poate în mod normal să ne domine

Decît prin forță sau altceva asemănător

Cum ar fi chiar adorația…

Anotimp

Neagră umbra dimineții foșnește prin curte

Nici urmă de lună

Doar o altă umbră ceva mai subțire alunecă

În dreptul frunzelor de gutui

Prăbușit în umilințe anotimpul acesta

Abia mai respiră

De ceasuri întregi

Milioane de spini îi simt pe frunte

Nu doar ca pe coroane regești

Ci chiar înlăuntrul bietului meu craniu

Sprijinit de propriile- mi mîini

Peste alte cîteva anotimpuri…

Albastru cu păsări care țipă

Ierburi galbene

Prelinse din asfințituri galbene

Dincolo sunt niște foste lumini

Ajunse la noi abia acum

Sub formă de sunete

Sau cuvinte de scrum

Asfințituri verzi înșiruite

În salbă peste suave gîturi femeiești

Cu voci albastre aproape sleite

Ca de îngeri dormind zîmbitori la ferești

Cîteodată mi-e dor ca de-un tainic ecou

Dar îmi este și frică să pășesc din nou

În albastrul acela răsturnat peste clipă

De năstrușnice păsări care țipă și țipă…

Fotografie sau oul începutului

Muntele acesta puțin mai la stînga ar trebui

Norul acela aș dori mai în centru

Să poată încăpea și stîncile alea stinghere

O apă curgătoare ar fi prins bine

Sau măcar o cascadă

Ceva care să poată liniști privitorul

Bine ar fi să nu se-ntunece prea repede

Nu de alta – puțin întuneric autentic nu strică niciodată-

Dar aparatul de fotografiat cu burduf și trepied al lui Brâncuși

Nu are blitz-

Și prin el țin morțiș să privesc pentru această fotografie

 

Doar pe final toată imaginea reținută

Va să semene cu un ou de început de lume

Perfect șlefuit

După el pot să curgă oricîte alte lumi…

Culori de apă

Rătăcesc prin cohorte de străzi și de case

Toate-n ruini amenințătoare

Ziua aceasta abia se mai ține zgribulită

În vîrful cîtorva copaci

Ce-i drept cu rădăcini argintii

În curînd or să apară torente de pietre

Vîrtejuri de priviri răposate ascunse

În culori de apă

Hai să păstrez convenția

Și stele să le numesc în continuare

Cu urmele jivinelor

Cu umbrele copacilor

Cu amintirile de gînduri

Alți pași vreau să-nverzesc spre alte cărări

Din alte păduri

Dinspre altfel de coline

Cu-nfiorări mult mai rebele

Vreau mai în adîncuri pe trepte să cobor

Spre ape mult mai moi

Iată

Luna ca o tavă de cositor aproape înegrit

În mușuroaie de cîrtițe s-a topit…

Nr. x/200x
Strepezeli și strapazane
de Nicolae Prelipceanu

Dinu Flămând
de Adrian Popescu

Festivalul Național de Literatură Sensul iubirii la cea de-a XII-a ediție
Ioana Dinulescu

Din Jurnal (1995)
de Gabriel Dimisianu

Ultimul metafizician
de Ionel Bușe

Dimoviana (IV)
de Dan Cristea

Poeme
de Ioana DINULESCU

Râsul, tristețea și scena
de Gabriel Coșoveanu

În căutarea puterii
de Dania-Ariana Moisa

Textul ca „luminare“
de Gabriela Gheorghișor

Un roman familial
de Bucur Demetrian

Astăzi, despre cărțile de înțelepciune
de Ioan Lascu

D-ale carnavalului literaturii
de Paul Aretzu

Un roman caleidoscopic
de Petre CIOBANU

„Patriarhul“ și memoria culturală
de Ștefan VLĂDUȚESCU

Centenar Mircea Eliade

De ce să epilăm spre Vest
de Mircea GHIȚULESCU

Poeme
de Javier Bozalongo

Amandament la Zorba plăsmuitul (II)
de Maria - Gabriela CONSTANTIN

Poeme
de Olga ȘTEFAN

Poeme
de Andrei NOVAC

Relatare despre moartea mea
de Gabriel Chifu

Tradiție și originalitate
de Nicolae BALOTĂ

Kirillovnele
de Marina Țvetaieva

Cea de-a 60-a EDIȚIE A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM DE LA CANNES
Marc CHAMBOST și Cornelia CIOLAC

Ion BARBU:
de Mirela GIURA

Arte parțiale
de Horia Gârbea

Poeme
de Elisabeta PREDA

Carnet plastic
de Ema Mărculescu și Constantin Urucu

Motive ale poeziei victoriene
de Victor Olaru

Lumini de neocolit ajunse urgențe
de Henri ZALIS

Rezistența la enclavizare
de Florea MIU

Mirabila natură umană
de Paul ARETZU

Vocație poetică și ființă creatoare
de Mircea MOISA

„Clocotrism“ feminin
de Petre CIOBANU

Pictorul Ioan MIREA

Poeme
de Petruț PÂRVESCU

Poeme
de Cristian-Liviu BURADA

Este vreme…
de Daria DALIN

La vie en rose
de Valentin DASCĂLU

Animalul totemic în povestirile „ Șarpele“ de Mircea Eliade și „Lostrița” de Vasile Voiculescu
de Nicolae Petre VRÂNCEANU

Iubire și lege morală. Suferințele tânărului Werther(III)
de Ion MILITARU

Serghei ESENIN (1895 – 1925)
Traducere și prezentare de Leo BUTNARU

© 2007 Revista Ramuri