Printre numeroşi măgari celebri din literatura universală, un măgăruş mo-

dest, transilvan se leagă de numele poetului şi editorului, recent dispărut, Ion Vădan. Măgăriţa din Vechiul Testament, vorbindu-i lui Balaam, sau măgarul filosofului Buridan, scolasticul, ori poate mai puţin cunoscuta, în Răsăritul creştin, minune prin care măgarul de la Rimini, îndemnat de puterea sfântului Anton, alege nu fânul, ci, spre uimirea asistenţei, închinarea la Sfânta Împărtăşanie, sunt celebri. Nu pot uita versurile unui Lucian Blaga despre măgăruşul care duce la Assisi, trăgând cuminte un cărucior, hrana călugărilor franciscani. Ce să mai zici despre frageda prietenie din cartea modernistului spaniol Juan Ramon Jimenez, Platero şi cu mine, traducere de Ileana Vulpescu, un soi de franciscanism poetic, o laudă implicită a creaţiei. Un literat, contestat de unii comentatori, Paul Sterian, tot un interbelic, are un poem memorabil, închinat patrupedului care l-a purtat pe Isus.,,Vai, de ce nu mi-aţi spus,/Că pe spatele meu adineaori călărea chiar Isus/ Aş fi mers mai ţanţoş, ridicând copita-n sus/ Şi ce lin, fără să sar l-aş fi dus’’…(Jalea măgarului).

Dar să revin la măgarul lui Vădan. Eram în maşina lui, întorcându-ne de la o întâlnire literară, undeva prin nordul ţării, iar la un moment dat, cum era noapte, iar noi ne ştiam demult, Ion mi-a povestit cum: ,,uite, în satul acesta, exact la poarta aceea, un om snopea în bătaie un măgar…Am simţit că nu mai pot suporta, l-am certat pe sătean, iar la replica sa că nu-i treaba mea, că măgarul e proprietatea sa etc. , i-am spus: — Îţi cumpăr eu măgarul’’. Aşa a devenit prietenul meu cel milos, omul de afaceri prospere, o vreme, proprietarul unui patruped dintr-un sat de câmpie. Mai mult, el se ducea periodic să vadă cum o duce patrupedul lui, dacă e bine îngrijit de fostul proprietar, devenit ,,custode’’, dacă nu are cumva semnele unor rele tratamente pe spatele cu semnul legendar că l-a purtat pe Mântuitor, sau pe crupă.S-a declarat mulţumit, zicea, de modul cum era hrănit şi adăpat măgăruşul. Dincolo de orice accent sentimental, eu descifrez aici preţuirea copilului de la ţară pentru animale, bunul-simţ care ne cere să nu ne purtăm barbar cu necuvântătoarele, pentru că altfel ne vom purta la fel de condamnabil şi cu semenii noştri. ,,Oriunde sunt copiii, există o vârstă de aur’’, îl cita pe Novalis autorul lui Platero si cu mine. Spre această vârstă inocentă a copilăriei sale, deprinsă cu greul (ce minune era pentru el un măr roşu-spunea) dar şi cu minunile firii, se îndrepta, reparator, gestul generos al lui Ion Vădan. El restabilea dreptatea simplă care se cere imediat repusă la locul ei, când o vedem călcată în picioare. Merele copilului de-atunci, obţinute în schimbul ciuberelor tatălui, aveau gustul dulce-acrişor al fructului muncit. Căruţa tatălui, moţ stabilit apoi la Gelu, în câmpia Sătmarului, se golea de lemnul lucrat cu pricepere şi se umplea de câţiva saci cu grâu şi răcoroasele mere, bucuria celor mai tineri.

Rolul simbolic-iniţiatic al măgarului în cultura europeană este evident, el conotează ignoranţa, obscuritatea, maleficul, cum considerau Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, în binecunoscutul lor Dicţionar al simbolurilor. Mai mult, măgăriţa ar fi benefică. În Biblie, de fapt, ea i se adresează profetului amintit. O legendă, o glumă, ce-o fi, pune pe seama laptelui de măgăriţă, băut la o vârstă fragedă, vitalitatea splendidă a tinerelor cu talie peste medie, din Ucraina sau Basarabia… Medievalii aveau o sărbătoare - parodie a măgarului, un mod de a exorciza, prin râs, demonicul. Rolul erotic care-i revine, peste tot , patrupedului are un punct forte în Măgarul de aur al lui Apuleius, cum ne amintim. Redevenind om, din senzual măgar, Lucius are deschisă calea spre bine, metamorfoza din om-animal-om este o evoluţie spre spiritual din faza instinctual- animalică...

Considerat un încăpăţânat prin excelenţă, măgarul deţine anumite puteri secrete, ascunse sub firea sa docilă. Fuga în Egipt a sfintei Familii, subiect frcvent pictat în Renaştere , se face cu o măgăriţă. Iar o poveste fermecătoare de Crăciun, a unui scriitor francez, imaginează un dialog între bou şi măgar deasupra ieslei pruncului divin la Betleem. Rolul nefast al patrupedului e atenuat, dacă nu chiar inversat, la unii mistici. Supunerea devine o cheie spre înţelepciune.