| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Emilian Mirearesemnare metafizică femeia din vitrină cu un mamelon înfundat e doar un manechin vechi pe care nu l-a iubit nimeni niciodată am avut pentru o clipă iluzia că manechinul defect eşti tu într-un moment de revoltă a trupului împotriva spiritului şi de resemnare metafizică şi fără hormoni potop plouă continuu de vreo două săptămâni iar locuinţele lacustre sunt deja inundate până la refuz morţii curg la vale ca într-o dramă shakesperiană în care otrava şi tăiatul capetelor e la ordinea zilei shakesperian şi tragic cum sunt aştept răsăritul de soare care ar putea fi ultimul bluza o bluză neagră şi sinistră aşteaptă într-o vitrină să fie cumpărată de cineva după cum arată ar putea fi bluza pe care o poţi îmbrăca în ultima zi de viaţă suntem iarbă am aflat că după ce murim creierul se lichefiază şi devine un lichid verzui ca iarba acum îmi dau seama cât de simplu e totul: suntem iarbă păscută de vite apoi ne prefacem în lapte şi în copii şi tot aşa până când universul se va sătura de noi şi va scutura puternic preşul de la intrare mă transform într-un brusture pe măsură ce trece timpul mă transform într-un brusture picioarele mi se lignifică iar corpul mi se desface în frunze mari şi cărnoase numai bune pentru a-ţi face în ele culcuş sper să am timp să trec prin metamorfoza completă până va veni cosaşul şi va culca totul la pământ deşi pe mine ca brusture în devenire şi încă plin de viaţă s-ar putea să mă ierte amintire eram copil când odată s-au revărsat apele Amaradiei şi au luat cu ele un bărbat cu puntea suspendată cu tot şi în timp ce soţia lui ţipa şi îşi smulgea părul din cap de disperare pe mal cerând ajutor deasupra apei îngerul lui păzitor radia fericit pentru că l-a scăpat din Iad |