Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








┼×obolanul Bosch

        BUCUR DEMETRIAN

Dup─â volumul antologic Atelier de potcovit inorogi, Lucian Vasiliu ofer─â o carte purt├ónd amprenta vocilor sale poetice ├«ntre anii 1981-2006. ┼×obolanul Bosch, actuala antologie, Ed. Paralela 45, 2006, cu o postfa┼ú─â de Mircea A. Diaconu, readuce un labirint creator, un "atelier" care se construie┼čte mereu, cu fiecare lectur─â, de la Mona-Monada spre Lucianograme. Textele lui Lucian Vasiliu au un sunet distinct ┼či apar┼úin unui spa┼úiu livresc, ├«n care ora┼čul de pe malul Bahluiului ┼či biblioteca borgesian─â coexist─â. Suntem uimi┼úi de acest univers poetic, adev─ârat─â matrio┼čc─â, monad─â concentr├ónd imagini celeste ┼či terestre, fantasme ┼či tribula┼úii contingente, limbaje reflexive ┼či tranzitive, teritorii desprinse din alte teritorii, c─âl─âtorii revelatoare cu nuclee epice ┼či rafinate decant─âri lirice. Pornind de la titlul acestei c─âr┼úi a c─âr┼úilor lui Lucian Vasiliu, "un personaj emblematic pentru spa┼úiul poetului, ┼čobolanul Bosch, se al─âtur─â altor fiin┼úe imaginare, descinse parc─â din lumea lui Borges: bufni┼úe, pelicani, heruvimi, privighetori, mierle, ┼čerpi, inorogi, guzgani, ┼čop├órle, dinozauri, vulpi. Venind din paginile bestiarelor, ┼čobolanul Bosch apar┼úine, precum corbul lui E. A, Poe, ┼úinutului monadologic, topos al imprevizibilelor m─â┼čti poetice: "Acas─â m─â a┼čteapt─â / ┼čobolanul ├«nsingurat ┼či suferind - / ├«┼či plimb─â coada printre manuscrise, / rememoreaz─â biografic lui J.S. Bach // F─âr─â aripi, f─âr─â ├«mp─âr─â┼úie / eu sunt / un fel de liturghie de duminic─â / un fel de u┼č─â b─âtr├óneasc─â / luat─â cu asalt / de nop┼úile Europei Nara┼úiune" (Europa).
┼×i ipostazele poetului sunt deconcertante, semn c─â ludicul nu l-a p─âr─âsit nicic├ónd pe Lucian Vasiliu, atras, deopotriv─â, de "sintaxa greu accesibil─â" dar ┼či de c├óntecele galante, de ofurile t├órgurilor aurorale. Exist─â multe labirinturi ├«n lirica lui Lucian Vasiliu, numeroase trape prin care trecem dintr-un spa┼úiu ├«n altul, dintr-o vreme ├«n alta, dintr-o ipostaz─â ├«n alt─â. Func┼úionarul, muzeograful, bibliotecarul sunt m─â┼čtile care demasc─â neantul sau realitatea cea de toate zilele. Cel care cerceteaz─â textele apocrife, ascetul c─ârturar, nu poate face abstrac┼úie de contemporani sau de ├«ntemeietorii care i-au trasat c─âi, din care s-a desprins trec├ónd pun┼úi, praguri. Poetul se na┼čte la umbra marilor texte, ├«n casele memoriale, ├«n muzeul purt─âtor de chei, de fiin┼úe care vor rea┼čte: "├Äntr-o zi de var─â, campestr─â / mu┼čc din m─ârul angelic, / epuizat de exerci┼úiile de peste an, la palestr─â // Retin─â a manuscriselor oarbe, / v─âd printre z─âbrele, ├«n penumbr─â / cum ziua de m├óine, gravid─â, m─â soarbe // Aici, ├«n curtea Casei cu turn din Copou / voi reciti versurile poe┼úilor mor┼úi, / p├ón─â m─â voi na┼čte din nou (Cas─â memorial─â).
Poetul rena┼čte ├«n penumbra manuscriselor, ├«ntr-un ev de mijloc, asediat de voci anterioare, de lumi concentrice, de biblioteci ├«n care fiin┼úa se pierde ┼či se reg─âse┼čte. Chiar dac─â "Lucian Vasiliu / este inventatorul / unei monadologii desuete", recitindu-i pe ceilal┼úi pentru a ├«ntre┼úine textul s─âu pururea ren─âscut, frumuse┼úea scrisului acestui poet postmodernist const─â ├«n reconsiderarea uneltelor sale moderne, ├«n revalorificarea metaforei: "Tu m─â prive┼čti / cum m─â ├«ntunec / cum ard / printre t─âciunii din urm─â // ┼či ├«n┼úelegi / c─â singura metafor─â / ├«l poate ├«nvia pe Laz─âr" (Singur─â metafora).
Din spa┼úiul livresc al poetului de pe malul Bahluiului, ├«nfr─â┼úit cu labirintul Casei Pogor, ├«i amintim (verbul a aminti are rezonan┼úe ad├ónci ├«n lirica lui Lucian Vasiliu) pe Dostoievski, Poe, Octavio Paz, Lucian din Samosata, Nietzsche, Montagne. "Pl─âtesc o nou─â recolt─â de metafore" spune poetul care construie┼čte metafor─â dup─â metafor─â, cotrob─âie prin h├órtoape, prin biblioteci, arunc─â pun┼úi ├«ntre spa┼úii ┼či timpuri, creeaz─â viziuni, scrie ├«ntr-o "sintax─â confuz─â", ador├ónd "incongrune┼úa", sfid├ónd "conven┼úiile ┼či certitudinile".
Poetul se las─â ├«n plasa p─âianjenului, contempl─â abisul sau popose┼čte ├«n realitatea imediat─â, ├«n biografismul expresiv: "Ne ├«ntoarcem / de la ├«nmorm├óntarea lui George Lesnea." Alteori, construie┼čte poeme grave, vizionare, precum acele "ipostaze ale propriei geneze". Dar cel mai bine se simte poetul ├«n hainele z─âmislitorului de spectacole, purt─âtor al m─â┼čtilor tragice sau juc─âu┼če, al amintirilor din vie┼úi anterioare cu acel "m─â amintesc" reluat la nesf├ór┼čit, concentr├ónd "Marele ├Äntuneric", "Totul" ┼či "Nimicul". Dup─â Fiul Omului, Verile dup─â Conachi demasc─â un spirit ludic, un muzeograf care tr─âie┼čte ├«n "neantul lui Cehov", printre fiin┼úe imaginare, vis├ónd sau redescoperind savoarea textelor vechi, muzicalitatea lor naiv─â ┼či sentimental─â. Poezia este precum "o c─âru┼ú─â cu pepeni" purtat─â din ora┼č ├«n ora┼č, vehicul ├«mpr─â┼čtiind frumuse┼úea jocului, gratuitatea cuvintelor care se caut─â ┼či se reg─âsesc, precum textele care compun lumea unui artizan ┼či a unui spirit atras de spectacolul fiec─ârui poem. Mereu poetul se autodefine┼čte, ├«┼či face autoportretul, ar─ât├ónd cititorului unghiuri din atelierul s─âu, ┼čevaletul, alchimia culorilor: "Fidel muzeograf / al aba┼úiei tale / m-au luat / durerile de ┼čale / Adio, paturi moi / ┼či pulpe abisale: / sunt pacientul androgin / cu br├óuri ┼či cu zale, / cu alinare vraciul cel hurjui / ce-mi interzice / cufundarea ├«n Bahlui... // N-am voie s─â m─â ca┼ú─âr, / nici s─â-┼úi cer / Alcooluri de Apollinaire // N-am voie s─â declam / mi┼čc─âri abrupte: / am devenit un c├ómp minat / de lupte" (Discopatie).
Lucian Vasiliu este un memorabil poet ├«n care sunetul bacovian, eliptic ┼či grav se ├«mbin─â cu elocin┼úa fantastic─â a lui Emil Botta ├«ntr-o bibliotec─â a cuvintelor redescoperite cu ├«nc├óntare.
© 2007 Revista Ramuri