| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Serghei ESENIN (1895 – 1925)Traducere și prezentare de Leo BUTNARUÎn 1912, Serghei Esenin intenționa să publice la Riazany prima sa carte de versuri „Gânduri bolnave”. Debutează, însă, cu „Radunița”. A mai editat volumele de versuri „Albăstrime” (Golubeny), „Schimbarea la față”, „Săteanul cititor de ceaslov” (1918), „Treriadița” (1920), „Spovedania unul huligan” (1921), „Versurile unui scandalagiu” (1923), „Moscova cârciumilor” (1924), „Rusia Sovietică” (1923), „Motive din Persia” (1925), poemele dramatice „Țara nemernicilor”, „Pugaciov”, „Anna Sneghina”, eseurile despre artă „Cheile Mariei” (aici, Maria, în sens de: suflet; textul a stat la baza platformei imaginiștilor), „Existența și arta”, proză ș.a. Căutările în sfera metaforei îl apropie de A. Mariengof, V. Șerșenevici, R. Ivnev, cu care se întrunește în grupul imaginiștilor, ce era unul din cei trei afluenți importanți ai avangardismului poetic rus, celelelte două fiind ego-futurismul și cubo-futurismul. De o remarcabilă complexitate a trăirilor auctoriale, poemele inserate aici țin de textele eseniniene cele mai apropiate suflului novator al modernismului, față de care poetul avea, totuși, anumite ideosincrazii. SĂRINDAR Lui A. Mariengof 1 Sună, sună corn de-ngropăciune! Ce-i de făcut, ce-i de făcut acum Pe-noroiatele coapse de drum? Voi, iubitori de ploșnițe cântătoare, Nu vreți juganului a i-o suge? A ne da în festin cu mutre smerite – ajunge, Dragă ți-i, nedragă – ia-o oricum. E bine când amurgul ne zădără, Băgându-ne în fundurile groase A zării însângerată mătură. Curând promoroaca va prinde-a vărui Orășelul din zare și aceste pajiști. Orice s-ar întâmpla, De moarte nu aveți unde vă tăinui, De dușman n-aveți cum scăpa. Iată-l, iată-l cum cu verdea-i burtă de fier Spre gâtul văii întide degetele, spre-a-l înșfăca. Bătrâna moară dă din urechi, Ascuțindu-și mirosul de măcinătură. Și mutul ogrăzilor – boul, Ștergându-și limba aspră de răzor Simți peste ogor pericol și ură. 2 Au nu de aia dincolo de sat Atât de jalnic armonica suspină? – Tra-lea-lea, tri-li-li-bom Dăinuie peste pervazul zgâriat. Și nu de aia oare palidul vânt de-ntomnare Vălurarea albăstrimii provocând, Parcă de pe cai cu o țesală deasă De prin arțari ar țesela frunzare? Vine, vine strașnicul vestitor, Sub călcâie dumbrăvi doborând. Și cântecele-s tot mai întristate Întrerupte sau acompaniate De frântul țipăt al brotacilor din fân. O, răsăritul de electricitate, Surda încleștare dintre țevării și curele, Al acestor izbe pântec de fecioare Îl scutură-ale oțelului friguri rebele. 3 Vedeți voi oare Cum gonește prin stepe, Ascunzîndu-se-n ceața apelor curate, Fornăind din nările-i de fier, Trenul cu uriașe labe forjate? Și cum, după el Prin iarba înaltă, Ca la sărbătoarea alergărilor disperate, Galopează un mânz cu coama roșcată? Dragul, dragul de el, prostuț vânturatic, Ei, unde aleargă, unde vrea să ajungă? Oare chiar să nu știe că mai toți caii vii Au fost răpuși de tabunul oțelului strașnic? Să nu știe oare că-n tihnite câmpii Disperata fugă nu-l mai întoarce, Precum nici în vremi de cândva Când pentru un cal pecenegul dădea O pereche de rusoaice de stepă, sadea? Deja Soarta altfel schimbă negoțul Cu apele noastre trezite de scrâșnete, Încât, astăzi, dimpotrivă – Pentru o mie de puduri de carne de cal și piele Se cumpără o locomotivă. 4 Dracul să te ia, păcătos musafir! Cu tine cântul nostru nu face casă bună – Ce rău ne pare că în copilărie nu te-am înecat Ca pe o găleată, în fântână. Lor le e bine să stea și să privească, Rujându-și buzele-n pupături de tinichea – Pe când eu, ca psalmistul, trebuie să cânt Peste țara-mi natală un etern aliluia. De aceea în mocirlosul septembrie Peste uscatul și recele nisipiș, Dându-se cu capul de gard, scorușul Sângele ciorchinilor zdrobiți și-a prelins. De aceea și tânga a concrescut În al armonicii triluit posac, Iar mojicul mirosind a jilavă pleavă S-a înecat cu barbar basamac. (1920) SCHIMBAREA LA FAȚĂ (fragment) Lui Razumnik Ivanov Norii latră, Urlă-nălțimea cu dinți de aur… Cânt și implor: Doamne, fată odată! La porțile raiului Bat și-mi spun ruga: Înfașă cu stele Rusia-vițea. Dincolo de nori brațu-mi se-ntinde Cântul vuiește ca furtuna prin brazi. Laptele cerului Dă-ni-l nouă azi. Amenințător bubuie tunetul tău, Bătăi de aripi lumea viseză. Arhanghelul o nouă Sodomă Incendiază. Însă, pe cuprinsul apei, Hotărât, fără-a privi îndărăt, Prin poarta împurpurată Apare noul Lot. |