Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de George Vulturescu

„Viespe de grotă”

(fragmente)

Motto:

„ La Turnu, sub munţii Coziei, în stâncile

de pe malul Oltului se află chiliile sihaştrilor

Daniel şi Misail.

Pe urmele lor, în grote uitate, osârdia

acestor rânduri.”

1.

În dimineaţa aceasta a intrat în grotă

nu există drumuri până la grotă şi nici mai departe

depărtează-te, străinule, depărtează-te,

în urma săgeţii e ochiul şi mâna şi arcul trăgătorului

în spatele celui care intră în grotă e ochiul

cu cenuşa macilor văzuţi pe morminte

sub calota creierului său duce o grotă

despre care nu ştie nimic

(cum pasărea poartă oul de care se goleşte în cuib)

o grotă mai mare decât cea în care intră acum

care s-a săpat singură în noaptea creierului său

în amiaza cărnii sale

2.

- Nu sunt trepte de piatră cele pe care păşesc astăzi,

Misaile. Ci sunt rugăciunile tale atârnând împietrite,

una de alta, cu care te-ai agăţat de abis.

Acum urcăm pe ele cu dexteritate:

(sunt balustrade de fier pe margini plătite de

municipalitatea Râmnicului)

la poalele grotei tale s-au ridicat ziduri bogat

împodobite în care călugări robuşti vând fotografii

şi stabilesc noi preţuri de intrare:

ghiftuiesc hăul ei cu larma noastră.

Şiruri de oameni forfotesc spre chiliile de piatră.

Nenumăraţi sunt cei care coboară spre maşinile

din parcare:

unul vrea să ajungă la târfa cea mai scumpă din oraş;

altul se grăbeşte spre tribuna Academiei;

o femeie duce o năframă cu care a atins moaştele din

raclă …

Mă reazim de pereţii reci ai grotei şi privesc în vale:

văd lupii pe care i-ai văzut în iernile când şficuia zăpada

sau i-am adus cu mine să-i eliberez din găvanele

ochiului?

31.

Misail:

„Dacă auzi chemarea unei vrăbiuţe,

nu mai regăseşti pacea dinainte …” *

– Mie nu-mi iese, al dracului,

să stau într-o grotă crăpată în peretele de stâncă

de pe malul Oltului

şi să nu am ochii ciuruiţi de imagini:

vrăbiuţele pot ciuguli libere lăstarii de pe

crengile lor

Nici hârtie de scris nu mai am de trei zile –

am început să răzuiesc literele dintr-o biblie veche

ca să pot scrie:

mai este întotdeauna cineva mergând alături de tine **

Tu ai rugăciunea, Misail,

eu am pus totul în versuri

materia umană în suferinţă drept tocătură ***

în grota alăturată zornăie o mână de oase:

cioturile tăcerii dau lăstăriş

trebuie să cobori din grota de la Turnu

în grota lumii, Misaile

numai aşa poţi să le uneşti una cu alta

numai aşa îl poţi îngropa pe Iisus

în fiecare grotă care hăuie goală

sub calota de os a frunţii pe care o plecăm spre ţărână

___________

* Sf. Antonie, Eremitul

** T.S. Eliot – Tărâmul pustiit, V, Ce spune tunetul

*** Marta Petreu – O zi din viaţa mea fără durere

 

O procesiune neagră este scrisul:

literele trec dintr-un cuvânt în altul –

lampada vitae**** - hăuie ca nişte coji goale.

Ca şi eremitul, trecând din chilia sa

în grota lumii, este Scribul

s-a îngropat prin silabe şi litere

pentru simţirea care întoarce spre sine

toată puterea minţii din noi *****

Am pus totul în versuri după cum e scris

ale tale dintru ale tale

ţie ţi-aducem de toate şi pentru toţi

dar dacă lui Dumnezeu nu-i spun nimic, versurile,

îmi las ochii ciuruiţi de imagini

vrăbiuţele pot ciuguli libere lăstarii

de pe crengile lor …

___________

**** Lucretius – De rerum natura („torţele vieţii” )

***** Maxim Mărturisitorul - Ambigua

32.

(Pietrele grotei spun altceva)

O parte din mine crede: grota e un lupanar

al amintirilor

piatra pereţilor nu le poate opri dansurile deocheate;

lumânarea de seu nu le poate deforma

fugarele contururi;

rugăciunea mea se caţără speriată pe

firide ca un păianjen

altceva spune, pe altcineva caută

Cealaltă parte – un ochi?- din mine

vede vrăbiuţa care s-a oprit pe piatra de la intrare

- Fă-ţi altundeva cuibul, hârşti!

streaşina casei copilăriei e în fundul ochiului

acolo Dumnezeu învaţă cucuvelele

să ne silabisească numele:

Misail!

Daniil!

33.

Noaptea n-am cu ce astupa intrarea-n chilie:

fac semnul crucii cu o piatră de calcar

pe piatra grotei ca să oprească diavolii

iar pentru fiarele nopţii proptesc cuţitul între două pietre

cu lama ascuţită în sus

... În vis mi-a apărut din nou vecina Alesia:

a intrat în grotă şi urma de calcar a crucii

s-a gudurat în sus pe genunchii ei goi.

- Ai grijă, am strigat, ai grijă, ca atunci în

pădurea Nicoreţilor când o protejam de spini

iar ea a dispărut chicotind

Dimineaţa pe prag era o vulpe sfâşiată:

sângele i se scursese pe crevasele stâncii în jos.

Am şters cuţitul de blana ei şi am aruncat-o

furnicilor de pe răzor

Doamne, m-am gândit,

atunci când mi se vor spăla oasele (după vreo 10 ani)

pe ele nu va rămâne nici o picătură de sânge

vor luci precum lama cuţitului

34.

Întunericul grotei e chiar pe pielea ta

ca un lanţ pe care sângele beregatei îl face

cald, cald

Seul lumânării înteţeşte doar căldura umbrelor

din literele cărţii de rugăciuni

litera nu ia formă până nu i-o dau ochii tăi

dar ochii tăi nu sunt doar un sac

în care ai mutat ceaţa lumii în umbrele grotei

la fel precum vântul într-o tijă uscată de trestie

aerul din grotă se-nfioară

la fel precum sticlesc în huceaguri ochii lupilor

pâlpâie acum lumânarea

nu-mi e de nici un folos când vine îngerul:

îl văd în fiecare noapte trecând obosit de propria

imagine descojită de aerul grotei

precum pielea căprioarei printre ramurile de mărăcini

pe palida-i frunte sticleşte un ochi de cucuvea

găvanele lui par urechile unui ac

prin care trece un şir de cămile purtând între cocoaşe

cufere grele

aerul grotei nu poate fi transportat în cufere

precum sarea, îngere,

hai, opreşte-te, îi zic, şi vorbeşte-mi despre soarele negru

l-am putea picta împreună pe pereţii grotei:

ornamentele nu însufleţesc oare imaginea?

îngerul încuviinţează şi întinde degetele

dar ele trec prin piatra grotei

trece şi ochiul lui de cucuvea în cealaltă grotă

de sub calota creierului meu

ea nu are aer ci numai imagini limpide

în care pieliţa lui se decojeşte ca şi bulbii

în luturi

Misail:

„Cine vede soarele negru al grotei

vede cum scâteiază Cel fără de Scânteie

şi arde Cel fără de jar…

lumânarea pâlpâie încă în firida chiliei precum

sticlesc ochii lupilor

sub pleoape, ochiul meu pândeşte întors şi ateu*

___________

* Versuri de M. Eminescu

35.

Misail:

„Inima ta nu trebuie să se teamă de grotă:

cum păstrează scoica vuietul mării

aşa păstrează în firidele ei secrete fagurii cu

sunetele lumii …”

– Ştiu, Misail, am stat doar cu mintea în grotă

sacerdotium non est otium*

nici poezia nu este un răgaz

fiecare literă are grota ei ascunsă

în care se retrag sunetele precum fiarele muribunde

în adâncul sihlelor …

Misail:

„Nici ochii tăi nu trebuie să se teamă de pereţii

grotei: tăcerea lor zgrunţuroasă nu e mai mult

decât sunt pe ogor bulgării înaintea plugului.

Agoniseala ta nu e mai mult decât munca în lutul

grădinii …”

– Rugăciunea nu este un răgaz … Soarele este

încă deasupra, ori dedesubt? … Nu simţim noi deja ceva

ca un suflu al vidului pe feţele noastre … Nu s-a făcut

oare mai frig … Nu se abat oare nopţile asupra noastră,

din ce în ce mai multe nopţi?**

Nici poezia nu este un răgaz:

Razele grotei de sub calota craniului meu

sunt mai mult ale grotelor din literele ei

în care se mistuie razele Ochiului de Cucuvea

care vede cu toate grotele ...

Misail:

„N-ai citit: veghează … Veghea ţine în cerc … firul

orelor, rânduiala anilor şi a lumilor …”***

- Ştiu, Misaile, am stat doar cu mintea în grotă …

Pereţii ei de tăcere au fost pentru mine

pluş catifelat şi draperii colorate;

au fost pânză de păianjen şi scândură de sicriu;

i-am atins şi am simţit pielea lor de jivină a tăcerii

ca un papirus pe care l-am umplut cu litere

împăienjenite, ca nişte fluturi atraşi de lumină

în razele grotei ochiul meu, Doamne,

e o viespe de grotă

care te extrage ca pe-o scânteie din cremenea stâncii

37.

- Misail,

încep să cred că grota e o erezie:

am scrijelit pe pereţii ei semnul crucii

ca o lovitură cu sişul drept în inimă

dar substanţa pietrelor e vaierul nisipului

o „transcendenţă goală”

în care semnul crucii e o eclipsă ce dispare

precum dispare forma marionetelor când

se stinge lumina în sălile de bâlci

Priveşti pereţii grotei - atât şi numai atât –

zi şi noapte

– cum ai privi cerul în apele unui heleşteu -

nu cântă cocoşii dimineţii în piatră, Misaile,

în locul lor se ridică în luciul stâncii draperii

de cortine: albe sau negre

marionetele se retrag brusc şi privirea ta se izbeşte

de minereurile translucide ale pereţilor

cum se izbesc vara rândunicile de geamul caselor

împroşcând pete de sânge, resturi de pene şi măruntaie

Altădată, Misail,

auzi vaierul nisipului cum dezghioacă coaja pietrelor

şi iese precum puii clociţi în ouăle de şarpe –

limbile lor trec limpide pe trupul tău,

(cum trece lumina prin peliculele de celuloid)

pe fâşiile cărnii tale imprimate cu chipuri şi

clipe, cu obiecte şi mirosuri, cu plante şi cuvinte

Acum le priveşti cu încetinitorul:

nu există filtre pentru credinţă, Misail –

grota te poate ajuta să-ţi găseşti doar propria

substanţ㠖 carnea

cine e mai mort şi cine e mai viu:

trupul tău ulcerat sau piatra pereţilor?

Îmi văd până şi colile de hârtie pe care am scris

semne arăbeşti, cuneiforme sau cruci, cuvinte eretice

– literele lor aleargă acum bezmetice ca nişte termite

spre coceanul de măr pe care l-am aruncat în

grădină cu mulţi ani în urm㠖

saltul meu mortal e de la literă la literă, Misail,

sau de la literă la cruce?

Mai văd şi praful de pe uliţa copilăriei

şi picioarele lui Iisus călcând prin el singuratic

nu-şi poate smulge picioarele din frica ta noroioasă

prin care calcă prelungindu-şi încă chinurile morţii

în timp ce tu stai în spatele geamului aşteptând

colindătorii

Acum pereţii grotei sunt o hemoragie neagră

din toate literele mele scrijelite cresc spini negri

nici un cocoş nu vesteşte zorii cu gura pietrei

bezmetica alergare a termitelor nu va răsuna

niciodată ca un cor de biserică

scrisul, Misail, e grota mea de spini

Nr. 01-02 / 2013
Versuri
de Gabriel Chifu

Un poet de tranziţie
de Octavian Soviany

PREMIUL NAŢIONAL DE POEZIE „MIHAI EMINESCU” PE ANUL 2012

Din Jurnal (2010)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (32)
de Gheorghe Grigurcu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Poeme
de Iulia David

Intelectualitate şi credinţă
de Adrian Popescu

Corbii interesaţi
de Nicolae Prelipceanu

America văzută în chip de rinocer
de Nichita Danilov

Premiile Filialei Craiova a U. S. R. pe anul 2011

O altfel de istorie a lumii
de Paul Aretzu

Dificultatea de fi modern când eşti din Sud
de Gabriel Coşoveanu

Triada poeziei
de Gabriela Gheorghişor

Etică şi poetică
de Daniela Firescu

Fata din grădina moldavă
de Ioan Lascu

Moartea literaturii se amână
de Horia Dulvac

Nicolae Manolescu şi Eugen Negrici: Argumente ontologice hard pentru actualitatea şi perpetuarea istoriei literare
de Ştefan Vlăduţescu

Ultimul vărar
de Nicolaie Băbălău

Casa dintre cuvinte
de Florea Miu

Un călător între timpuri: Georg Cristoph Lichtenberg
de Andrei Zanca

Poeme
de George Vulturescu

Înmormântarea lui „Dandy de la Paris” n-a mai avut loc1
de Gheorghe Schwartz

Poeme
de Eliza Novac

Despre viclenie
de Ionel Buşe

Cărţi primite la redacţie:

Poeme
de Mircea Stâncel

vitrina cărţilor
de Nicolae Coande

Zâmbetul durerii sale
de Viorel Mirea

Semnal editorial

Psihologia infinitului pustiu
de Ion Militaru

Crucea Caraimanului
de Viorel Dianu

Poeme - (1888-1967)
e Füst Milán

Poeme
de Tudor Opriş

Careu de valeţi
de C. Voinescu

O nouă revistă - Romanian Book Review

Poeme
de Felix Sima

Limbajul fantastic într-o perspectivă a esteticii ritmului
de Ala Sainenco

Comunicat U.S.R.

Carnet plastic
de Cătălin Davidescu

Viața din culise
de Toma Grigorie

Comunicat U.S.R.

Reverii
de Dan Eugen Dumitrescu

Debut
de Roxana Ştiubei

Poeme
de Vasile Iftimie

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Parodie
de Lucian Perţa

O clară încercare de manipulare

Gil
de Marie Redonnet

© 2007 Revista Ramuri