Şi nopţile adânci de pocher din familia celor doi agronomi, locatari ai casei confiscate de Păstaie de la un chiabur şi botezate în rit marxist Casa agronomului, cu nea Ion, vizitiu pe şareta doamnei inginer, domnul fiind vizitiu pe propria-i şaretă, redevenind tovarăşi în şedinţe, cadru oficial unde politica partidului se aplica neabătut, şi doctorul tot dom’ doctor la dispensar, pentru pacienţi, dar tovarăşul medic în rostirile oficiale – incompatibilitate a criticii de partid cu vocativul domnule! – Domnule doctor, n-ai luat măsuri ferme pentru prevenirea provocării ilegale de avorturi, domnule n-ar fi dovedit în acest enunţ aceeaşi forţă critică precum tovarăşe, eu cu ful de dame servit, beneficiind astfel de toate condiţiile întemeierii, la recomandarea expresă a partidului, a unei celule de bază a societăţii, cu nea Ion deci, umplându-ne ceştile de lut ars cu ţuică de la tatăl inginerului, popă într-o comună din nord, îndeletnicire nemarxistă – tovarăşul Stancu cât pe-aci să zică neortodoxă – din a cărei pricină fiu-său nu era încă membru de partid, Mai gândeşte-te un pic la sitoaţia dumitale, l-a sfătuit, cu partinică grijă faţă de om, Păstaie, socotind că, dacă inginerul intră în partid, ar fi în stare, Pas – decise inginera, să-i ia locul de preşedinte, inginerul interogativ, La ce să mă gândesc, Păstaie – La sitoaţie, Adică la tata, că e preot, Nu ştiu, mata îţi cunoşti mai bine decât mine sitoaţia familiară, Sec, zise doctorul şi adună potul, inginera dând cărţile, instructorul de partid chemându-l într-o zi pe inginer, Partidul priveşte cu îngăduinţă anumite situaţii familiare, Am un popă de treflă de la mână, declară inginerul, ţinând pachet cărţile nefilate, să vedem ce-a mai intrat, Să dăm cărţile pe faţă, hotărî, la sediu, instructorul, aprinzându-şi o ţigară Snagov, ţigări fabricate cu mai mulţi ani în urmă pentru Dej, Comandantul Suprem nu fuma, tatăl dumitale este de treflă şi propovăduieşte religia, partidul este de roşu şi propovăduieşte ateismul, nea Ion trimis la Bufet după ţigări, ţaţa Ioana, detaşată femeie în casă, pontată cu zile muncă la zootehnie, adunând scrumierele, ferestrele deschise larg să intre aerul răcoros al nopţii, tovarăşul Stancu sugerându-i inginerului să-şi analizeze situaţia, Cip, propuse inginerul, Pas, întării eu, doctorul fu şi el de acord, şi inginera – Pas parol, ţaţa Ioana cu tava cu şniţele de viţel, conducerea de partid, bântuiă din când în când de poftă de carne, întrebând cu tâlc, Tovarăşa ingineră, nu şi-a mai rupt fluierul piciorului niciun viţel – ca şi avorturile, tăierea viţeilor era interzisă prin lege – un viţel din şeptel fracturându-şi pe loc şi tibia şi peroneul, ofrandă partidului, ideilor sale măreţe, Cacealma, clamă doctorul, îl preluă tov Gât
şi-l valorifică prin magazia CAP, viţelul decăzând brusc, după sacrificare, de la o sută cincizeci de kilograme la cincizeci, se mai scădeau şi pielea, şi căpăţâna, şi măruntaiele, şi burta, inginera semnând procesul-verbal, Gât semnând procesul-verbal, îngrijitorul semnând procesul-verbal, partea lui – un sfert de coastă şi absolvirea de sancţiune pentru neglijenţă în serviciu, Păstaie supervizând procesul-verbal cu menţiunea pe colţ, L-a consum pentru masa tractoriştilor, vegetarieni notorii, primind la felul întâi tot ciorbă de cartofi, cartofi şi la felul doi, Pe de trei – inginerul, Merg şi eu, Şi eu, Şi eu, mergeam toţi cu turma, Cărţi, oferi doctorul, Servit, mormăi inginerul, Şi eu, Şi eu, Şi eu, toată lumea servită din nou cu şniţele de viţel de ţaţa Ioana, nea Ion aducând ţigările şi servindu-ne pe toţi, fumul de ţigară învăluindu-ne cavernos, dincolo de el, societatea socialistă pe cale de a deveni până la ziuă multilateral dezvoltată, noi în ceaţă, directorul şcolii dincolo de ea, noaptea învăluindu-ne înstelată, Păstaie, într-o altă noapte, cu instructorul, cu Stancu şi cu Mandache, Careu de valeţi, îi dădu inginerul în vileag, arătând cărţile, tovarăşul Târnă ducând-o pe bicicletă pe profesoara de matematică, Păstaie înjurându-l dialectic pe popa de treflă, profesorul de istorie, cu tată de pică, înjurându-l creştineşte pe Târnă de cristelniţă, că ai lui, de roşu, nu-i dădeau înapoi casa, luată cu japca, instructorul, aflând de cele trei dame, trasându-mi sarcină de partid să-mi întemeiez grabnic o celulă de bază a societăţii, directorul ascultând Europa Liberă şi comentând liber de la partid, în cancelarie, toţi ceilalţi tăcând, nea Alexe scoţând cenuşa din sobă şi înjurând, A dracu’ sămânţă mai e şi salcâmul ăsta câlţos, crescut strâmb în mal de gârlă, nici nu arde, nici nu încălzeşte, stă în gura sobii mocnind parcă ceva.