| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Marius AldeaNicio oră dormită şi deja începutul vieţii am legat câinele de piciorul patului mi-am umezit degetele cu scuipat şi am stins lumânarea prietenul meu, este o dimineaţă luminoasă veneam unul spre altul cu braţele deschise două cruci ce aveau să se ciocnească două cruci izbite una de alta care schimbă între ele numele răposaţilor prietenul meu, până la apus mai e mult şi bine când soarele va fi o canistră aprinsă cu benzină femeia mea este un ou sub pătura de lână un pui de om loveşte cu ciocul coaja albă nicio oră dormită şi deja începutul vieţii de mic mi-au pus mortul în spate ca pe un sac de pământ de mic am bătut mereu în uşa îmbrăcată pe ambele părţi cu burete ieşea fata ce-şi ţinea sânii mari într-o basma şi se năpustea asupra mea ca un ciocan de şniţele prietenul meu, când te-am găsit spânzurat am râs de tine ca să te învii câinele era legat de piciorul patului şi îţi lingea degetele învineţite ale picioarelor eu dormeam pe burta crescută a femeii mele luna era ca un cotor de măr uitat într-un buzunar aiurea prietenul meu, când te-am găsit spânzurat am râs de tine ca să te învii deja începutul vieţii şi iată-ne în primul tren puiul de om doarme sus la bagaje în coşul împletit de nuiele mi-am luat femeia de mână şi am început să râdem nicio oră dormită şi deja începutul vieţii râdem de ultima noastră beţie când ai dansat pe manele în cea mai dubioasă cârciumă ai tăi muriseră recent m-ai învăţat atunci cum să pun sare pe buza halbei şi să beau aşa mâinile noastre erau mai reci decât berea prietenul meu, femeia mea este un ou puiul de om scânceşte sus la bagaje iau lama de bărbierit din portofel şi o potrivesc între buze soarele o canistră aprinsă cu benzină aceleaşi chemări vin de la capătul coridorului dacă mă duc acolo voi vedea un borcan cu scrum şi nimic mai mult dacă nu mă duc pierd ceea ce oricum nu este de câştigat lama se rupe în două între buzele mele sângele e ca o gură ce îmi astupă gura. Cu treburi în oraş Sub noi e mlaştină în fiecare zi dispare un etaj şi apare altul în blocul în care locuim nici nu avem unde să ne îngropăm morţii le dăm drumul afară cât încă mai sunt în viaţă să îşi caute fiecare un loc de murit şi-i vedem uneori când mergem cu treburi în oraş unii dintre noi, cei mai sensibili, deschid dulapul în care stau burduşite maldăre de lemne şi le crapă în camera de zi cu cea mai a naibi secure saliva pe care o scuipă în palme e jumătate lapte jumătate sânge apoi fac băşici pe care le înţeapă cu acul şi-n câteva zile sunt ca noi.
Îmi zic Toate femeile care m-au iubit au avut ceva din mama îmi zic şi încep să compar duşul de după sex cu ploaia de după o înmormântare: prima dată se spală transpiraţia a doua oară se curăţă orice urmă de viaţă eu niciodată nu am părăsit o femeie eu niciodată nu mi-am ucis mama toate femeile m-au părăsit din pricina mortului din mine în fiecare anotimp mă mut într-o femeie nouă cu trupul şi sufletul decomandate - un hol plin de nimic toate femeile care m-au părăsit au avut ceva din tata. |