| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Cristian Liviu BuradaCertitudini cu Dumnezeu M-am întors la tine ... (A trebuit s-o fac nu mai puteam prelungi minciuna De sub pleoape erau doar lacăte aurii trase de tramvaie din vată Dansînd pe crengi de prun cu flori albe revărsate melodic acestea ar fi Primele semne dintre cele mai rele pentru cei care pleacă de acasă şi se opun drumului) Cînd mă întorsesem deja la tine Un înger cocoşat apărut la al treilea sunet de goarnă Singurul sunet scăpat invers din el însuşi Un înger cocoşat mi-a spus deci Mişcă-te Cristianule Creştinule Ezitant ai fost pe toate drumurile Mişcă-te odată la pieptul femeii ăsteia şi rămîi acolo Chiar dacă tu eşti convins că ea nu te iubeşte Ce nu este de ajuns că tu o iubeşti şi pentru neiubirea ei? Doamne Dumnezeule Dumnezeul meu Tu nu m-ai părăsit niciodată Aşa am ştiut cu siguranţă că eu nu am fost vreodată Dumnezeu Şi că nici nu o să fiu Dumnezeu Care certiudine aş mai dori-o Alta decît că eu nu sunt Dumnezeu Că sunt abia o grămăjoară de oase Că nu am nici măcar chip Că până acum nu am văzut nimic din care să fi înţeles Cu adevărat ceva Că sunt de fapt orb Dar că pot iubi şi pot auzi ce-mi spune câteodată îngerul ăsta cocoşat Apărut ca un maniac dintre boscheţii de smoală La al treilea sunet de goarnă Singurul sunet scăpat invers din el însuşi .. Tratat infim de istorie a umanităţii Cînd deja împlinisem 30 de ani simţind Că îmi scăpaseră printre temeri Printre înserări violete şi chiar printre dimineţi de cositor Stins în priviri de citrin Multe dintre trăirile esenţiale pe care unii certitudini le numesc Dovezi scorburoase că au trecut pe-aici pe undeva Lăsînd chiar urme în felul piramidelor de umbre Aşadar simţind că totuşi existasem de ceva timp Şi mai nimeni nu dădea semne că aşa ceva chiar se întîmplase Şi conta Am intrat brusc în frizeria complexului meşteşugăresc Şi l-am întrebat pe frizer dacă mai ştia pe careva dintre puştii din cartier Pe care-i tunsese Care pe unde ajunseseră ce făcuseră dacă mai erau prin oraş... O... da... îi ştiu perfect pe toţi Şi-mi scoase dintr-un sertar o panoplie plină cu şuviţe de păr Îi am aici pe fiecare cu prea puţine excepţii Am şuviţe din părul lor Dar chipurile nu mai stau lipite de aceste şuviţe Aşa că n-aş putea să-ţi mai dau alte alte relaţii... Din ce în ce mai nervos că pînă şi frizerul a pierdut din vedere chipuri Deşi deţinea ceva urme materiale ce-i drept cam haotic păstrate Am izbucnit întrebîndu-l Priveşte aici la fotografia asta recunoşti pe careva (Îi arătam o fotografie veche cu mai mulţi copii din cartier Printre care şi eu Nu nu recunosc pe nimeni mai apucă să zică După care reveni la uneltele muncii sale Vocaţia sa de istoric neutru al umanităţii era evidentă O afişa la vedere peste halatul lui alb plin de şuviţe de păr... |