Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Ion Munteanu

spuneai

„Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi”

Tudor Arghezi, Spuneai ceva?

spuneai
că dai şi tu un ceai pe o terasa cu alai ba eu ziceam, iar tu tăceai ca macii ce se-aprind în mai în amintirea unor, vai, dulci întâmplări care s-au mai tot petrecut pe-aici, pe plai, exact ca-n munţii din Sinai sau ca-n răpirea din Serai din tot ce ai nimic nu dai şi nu-ţi cer aur sau parai puteai să dai şi tu un ceai de sunătoare sau susai ai mult din ce-ai putea să dai: un zâmbet şi ajung în rai o şoaptă numai, doar un hai!
şi voi porni câmpuri să tai fără şaretă fără cai doar cu sandaua mea cu scai în faţa casei să mă ai cel mai sfios, cel mai bălai copil de casă şi, dihai, de imnuri cântăreţ, din nai,

şi din alămuri de Dubai şi, precum prinţul Nikolai, să te opresc în loc, să stai,

păduri de cremene arai, grădini cu flori de mac plantai, suave ode înalţai spre zeităţi din galben pai rosteam chemări, chemări rosteai, înţelegeam, înţelegeai dar nu puteai a desluşi nu reuşeai

misterul unei ceşti de ceai

pe o terasă cu alai nici nodul gordian să-l tai eu mă minţeam, tu te minţeai cum ne-amăgeşte luna mai cu buruienile de ceai

rosteam chemări, chemări rosteai? flamenco

în mansarda casei de la ţară,

cresc zeităţi de iarbă şi de ceară

(dulci vorbe spuse într-o doară,

doamnă, domniţă, domnişoară,

nu sunt de leac, ele omoară,

deopotrivă, om şi fiară)

aud cum îngeri din tării coboară

chemaţi de struna veche de chitară

(a unui trubadur plecat din ţară

după sibile, ce-i legară

braţe ce nu îmbrăţişară,

buze ce nu mai sărutară,

ţară ce nu îi mai e ţară

de-atâta circ şi pâine-amară)

aud cum din tării coboară

îngeri chemaţi, a câta oară?

de şoapta care mă-nfioară

îţi mângâi trupul, fruct de vară,

ascuns de voal şi de brăţară

întins pe braţul meu povară

culcat pe braţul meu povară

cântec
doar spre tine mă îndemn, călăreţ pe cal de lemn, semn de carte, palid semn pentru tine ce însemn în acest prezent nedemn? plâng viorile în semn de rămas bun trist, solemn, vara intră în consemn chipul tău ca un desen înflorit pe prag de lemn înflorit pe prag de lemn

poveste pentru olari

odată

am iubit o fată

şi ea s-a-ndrăgostit pe dată

de-o altă fată:

(îmi pare rău,

aceasta e povestea toată

în scurta-mi relatare turmentată,

fără fior, fără cravată

sau coliere din agată

sau sfâşieri de inimă-ntristată)

aşa am cunoscut trasul pe roată

aşa am cunoscut trasul pe roată

 

Craiova - oraşul poeziei

în oraşu-acesta ca o fundătură,

unde lupi mai tari sau mai slabi în gură

cu credinţă jură că cei care fură

vor ajunge-n şură rumenă friptură

în oraşu-acesta ca o-njurătură

şi ca un blestem vomitat pe gură

de-un flăcău mahmur, de-o fată maură

încercaţi de foc, atinşi de custură

în oraşu-acesta alb ca o untură

lins de câini orfani, fără bătătură

pentr-o chiflă, acolo, pentr-o băutură

ne iubim bezmetic, ne iubim cu ură

în oraşu-acesta ars ca o prescură

vara când se-ascunde-n tufa de răsură

de nu vezi trăsură de nu vezi făptură

singur în mulţime, ca la lupi dau gură

în oraşu-acesta care viaţa-mi fură

în oraşu-acesta ars ca o prescură

poezia este dulce impostură

(din volumul Jocul de-a teofania,

aflat sub tipar)

e noapte, Doamne, nu dorm încă

e noapte şi sfinţii coboară din icoane

pe raft, o carte mai oftează încă

ridic spre tine ochii, Doamne

şi-aştept să îmi trimiţi poruncă

ce pot să fac acum, în miezul iernii

când sanie nu am la care să-nham renii?

nici reni nu am, doar răni pe trup

nici pâine din care să rup

nici măcar sare în care să-nting

unde eşti Doamne să te-ating?

eu doar te bănui printre stele

şi-atunci cum pot să uit de toate cele?

e noapte, Doamne, nu dorm încă

aştept să îmi trimiţi poruncă!

 

elegie aproape politică

nu de mult am văzut oamenii de tablă

treceam pe lângă ei şi habar nu aveam

că se reinventaseră,

din oamenii de treabă deveniseră de tablă,

urmând o nouă doctrină a iubirii de-aproapele

te loveai de ei: bum!

nici n-auzeau bătăile tale

în pieptul lor galvanizat

sau pe umerii frumos galonaţi.

ce să le mai spui ce te doare?

oamenii aceia de tablă

şi-au văzut apoi de treaba lor

de femeile lor de tablă

de copiii lor de tablă

de maşinile, de vapoarele, de avioanele lor de tablă

şi de toate ale lor, aţi ghicit, de tablă

aşa încât, cu timpul,

au întins un strat gros de tablă peste noi,

un fel de apă în care numai ei ştiau să înoate

un fel de ocean pe care numai ei puteau să plutească

un fel de baltă nenorocită peste care numai ei reuşeau să sară

şi în care noi ne înecam

încetul cu încetul

oricum,

suntem asiguraţi

că din tablă nu pot fi

confecţionaţi şi colaci de salvare

 

port în mine

(declaraţie pe proprie răspundere)

port în mine tramvaiul lui labiş nicolae

cel care-o să mă tragă într-o zi pe şină

îngerii se vor lăsa aduşi de ploaie

să mă îmbrace în haină de lumină:

de ce nu vii tu? vină!

port în mine lutul de pe masa olarilor

iar toată măreţia, toată slava

stă doar în câmpie, în zborul bondarilor

şi în adâncul poeziei lui lucian blaga

© 2007 Revista Ramuri