| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Eleodor DinuCuget singuratic aspru îndemnat la drum izbăvitor de hăţurile cucernicei necuprinderi. Mai spornic decît cu pacea sleită a înduplecării, pe lespedea chinului înţelepţitor pustnicul toceşte rînjetul mieroaselor ispite cu sufletul. Lumină searbădă topită în forme abandonate de mîinile Necuprinsului. Cerneluri oarbe imită voirea tiparelor pline de greşelile pedante din tainiţele zămislirii. Păsările asfinţitului se descuibă din aşteptări locuite de îngeri trebăluind pe cumpăna preavidului spornic. Aidoma unei plutitoare cărţi de rugăciuni, altarul nopţii - cu năzuinţă buimacă tămîiat de Mirele tainicei nunţi abisale. Totuna-i dacă bîjbîi căutîndu-L sau mă las umblat prin praf de negaţii murdare? Născut am fost să jupoi umbra viclenei deşertăciuni din scorbura cu duhuri pînditoare a învolburării. Cu senzaţii de pustnică mărinimie păianjenul nemişcării îmbie linia timpului cumpănindu-ne mersul pe raze binecuvîntate de furtunatece valuri. A nins cu fulgi îmbibaţi de otrăvuri tăinuite în ochiul perfid-veghetor al obscurelor elanuri. Liberi să îmbătrînească-n pîntecul vîrstei stăpînite de jucării schizofrenice, copiii nopţilor destrăbălate vor fi trişti închinători la himere cibernetice. Atît de fragil, adevărul pulsînd cum o inimă copilăroasă în trupul spaţiului de piatră!... Adio, vouă, certitudini stînjenitor înflorite pe ramurile vidului decis să oglindească bezna din ochii Revelaţiei! Frunze plutind pe orbita neîncrederii în strălucirea formei, sentimentele mele. În ochii spaţiului răscumpărător un plîns de netrăite aduceri-aminte le înjugă la sensul morţii făcînd înconjurul miezului negru al luminii. Cine să repare şubredele anotimpuri oglindind îndîrjirea sunetelor de încarcerare a luminii în spicele de nisip ale pustiirii!? Închegarea lentă a exuberanţei visîndu-se grădină cu magnolii în văzduh, asemenea vînătăilor făcute de orbi pe fruntea închipuirii. Ce m-o fi apucat să îmbătrînesc aşa de pe-ndelete şi nedomolit de sexul zărilor pe care păsări de smoală zboară spre niciunde!? Mă behăie caprele plînsului, cînd prin pădurea vieţii celeste îngerul singurătăţii mele somnambul cutreieră zdrenţuit de incertitudini solemne. Sculptat de seve taciturne lemnul trupului meu niciodată desverzit de rînjetul tăios al înduplecării. Înflorit pe dinlăuntru cum ciripitul păsărilor de smerenie în ograda Domnului. Cu freamătul imaculat al răbdării s-a înrădăcinat în fapte de adormit furia stihiilor. Zdrenţele vîntului sau piei de sentimente schiloade. Focoasele zîne ale amăgirii le transformă în rochii sub care păcatele vieţii ascund stufoase smîrcuri de obrăznicie. Deznădejdea, uger al pustiului muls în burduf de lumină întoarsă pe dos. Totul - degeaba însufleţitor, ţine pe genunchi nimicuri asemenea marginilor imposibil de atins ale amăgirii. Din largul trecutului amar scotocit de oarbe convingeri pescăruşi cu aripi de zădărnicie vin să-şi ouă vitorul în cuibare căptuşite cu ţipete de convulsii. Numai devenindu-mă siderală amintire miruită cu dulceaţa morţii aş putea să văd cum nervii zodiilor mincinoase răstignesc pasiuni golite de îngereasca lumină pe buzele pofticioase ale mărginirii. Deşertăciunea, pustiu iritat de urmele nisipului şchiopătînd cum seninul cu lanţuri de funingine stelară chinuindu-şi gleznele.
Luminîndu-şi sufletul cu spaţii arzînd în somnul răbdător al părăsitei origini, exploratorii de taine siderale sfîrşesc prin a fi fosile de zădărnicie. Dar pustnicul dezlănţuit în psalmi intermediind balansul nefiindelor semne de împăcare cu Ascunsul ? Mîngîie cu smerită vinovăţie urmele fărîmelor de noime sîngerînd prin muzeul vidului. Îndîrjiri malefice au inversat polii nesfîrşitului probabil. Cu aspre unduiri de sălbăticire maci negri întineresc sîngele teluricei răimi... Pe creştetul amintirilor materne încuiate în donchişotice goluri înfloresc marei de ritmuri morbide. Un duh nelămurit de clar conturat în eprubeta viitorului îmi citeşte versurile la lumina somnului afumat de stele cum un felinar în care ard primenitoare zboruri de lebede negre. Sfîrşitul, ochi al piscului larg înceţoşat de foamea perpetuă a rostogolirii. Înflăcăratul nimeni cu chip răvăşit de taina-cloşcă a marginilor firii a suspendat sorocul arderii totale de zorii în picaj ai unui gol ermetic. Ca şi cum s-ar despetici de surîsul plumburiu al hazardului, germeni de pistrui voltaici însufleţesc vidul. Somul asfinţit în ghearele nepătrunderii preschimbă astrele în ochi cu pleoape de superstiţii. Veţi locui în molecule de tăcere ţestoasă cu gălbenuşul cărora duhul Nimicului atoatefiitor şi-a miruit urmele neprihănite idei hîrjonindu-se prin, veşnic nesfîrşită în ochi de albine celeste, măduva timpului.
Învelişul pietrei, scutec de făţărnicie mirosind a mucegai de dulcegării nupţiale. Pe cracii nădejdilor măritate cu predicatul galactic al neantizării echilibrelor precare zornăie urme de direcţii oarbe... |