| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Toma Grigorieexistă un rotund pentru călătoria
aceasta dumnezeiască din burta mamei
până în borta
pământului ne-ai dat Doamne
doar bilet de dus creanga ajutată
de Eva s-a înclinat
să-i ofere mărul lui Adam ziditorul cu părul răvăşit
aleargă vârstele de aur
spre Arcadia în timp ce
nisipul urcă prin tija oaselor se răzvrăteşte
în van suflul exploziei vegetale contra feţelor
palide ale florii
soarelui există un rotund
în zâmbetul ceasului ce nu poate fi
întrerupt de niciun zbor
al frunzei
nu numai celor
vinovaţi Un tsunami de
arşiţă se loveşte de bordul
oraşului gata să-l
răstoarne în valuri de sânge aprins o porţie de iad
ne serveşte Dumnezeu să nu fim luaţi
prin surprindere pe sfidătorii
săgeţilor de jar îi ia mai devreme la El abia mai respiră
strada cu tălpile pe vatra încinsă nici vântul nu
mai poate străbate perdeaua
sufocată de aer otrăvit ajunge Doamne am înţeles
avertismentul pentru supraîncălzirea Terrei păcatele
civilizaţiei ne cad pe cap tuturor nu numai celor
vinovaţi
şi totuşi mă străduiesc
să-mi construiesc o lume în care să mă
simt bine lumea e cum e şi
ca dânsa suntem noi zicea poetul refuz să cred că
nu mă pot dispensa de tiparul ei
din care mă zbat să ies cu capul
înainte ( cu picioarele
înainte sigur voi ieşi) poate că lumea e
aşa cum vreau eu s-o văd e normal ca
dincolo de paravan să-şi lepede
hainele cu care o îmbrac să rămână în
goliciunea ei primară atâta timp cât o privesc eu
cu gândul nu-mi pasă dacă
îmi ignoră privirea calpă a subiectului
meu fără predicat îi simt totuşi
coarda cu care mă
învaţă să-mi alerg
roibul în cerc
un sac de piele sunt un sac de
piele înţesat cu un
pumn de atomi ei nu numai un
pumn îmi cunoaşteţi
se pare mai mult sacul decât atomii de fapt aveţi
dreptate după spusa
ştiinţei atomii noştri se schimbă cam la cinci ani
o dată de la Solomon
Marcus citire deci asta ar fi
explicaţia că sunt tentat
să cobor în mine ca într-o mină
sau grotă să mă explorez
continuu cred că în linii
generale îmi păstrez tiparul dar nu pot
conserva şi furnicile atomilor care mor sau
pleacă spre alte muşuroaie transcedentale domnilor atomi
cum să fac să vă prind într-un insectar cu care să mă
laud copiilor nepoţilor iată ce atomi frumoşi
mi-au conturat mie identitatea aş vrea să-i pot
trece în testament trebuie să stau
treaz să văd când îşi
schimbă ei gărzile să le propun un
troc
evoluţie îmi lipesc
adeseori fruntea de geamul rece privesc calea
bucureştiului din oraşul meu sudist curg
concetăţenii spre este spre vest mai mult
căţăraţi pe roţi decât per pedes
pe propriile tălpi iată cum am mai
evoluat doamne pe negândite de la opincile
din păr de porc la anvelopele de
iarnă de vară învârtite diabolic
de caii nechezând sub capotă nechezatul lor
sparge geamul ferestrei
asemenea
dioptrii doamne trag obloanele
peste fereastra vederii de aici începe
existenţa ubicuă trec peste
barierele impuse de veac depărtarea se dilată se
restrânge precum burduful
unei armonici ruseşti nu numai gândul
este un fulg de timp
suspendat în istorie ci însuşi
carcasa asta de carne şi
sânge în care sunt
claustrat ea este oriunde
este şi pasul poetului rătăcit de ce mi-ai
plantat doamne pe ochii miraţi asemenea
dioptrii văd şi căţelul
pământului cum mă poartă spre locul de
reflecţie infinită
în ochii adânci
ai pisicii mă cufund în
ochii adânci ai pisicii în marea lor de
blândeţe cum mă
receptează ea în meditaţia-i transcedentală cum mă gândeşte cum
mă ţese din torsul cu
fir de argint când mi se
tolăneşte în poală în ce grai îşi
rosteşte mieunatul ce vrea să-mi
spună pre limba ei pisicească cu câte
articulări mute mă îmbie când îşi freacă
blana de piciorul meu cu atâta
delicateţe mă feresc din
calea ei când îşi scoate
lăncile pentru apărare câte ameninţări
câte blesteme în stuchitul ei
fioros se închipuie
oare în postura strămoşului care-şi sfâşie
prada fără remuşcări nu vânează însă
niciodată pisica mea fără să-i dea
posibilitatea şoricelului să spere la
cruţare jocul acela al
ei ca preludiu e felul în care
îşi cere iertare |