Din jurnal (1997)

26 ianuarie

Ieri, ziua mea, 61 de ani. Uff ! G. n-a mai uitat, ca anul trecut, de aniversare. În redacţie m-au sărbătorit, cadorisiri etc. Adriana mi-a dăruit o ediţie princeps Caragiale (povestiri din 1908) şi o sticlă de coniac Metaxa. Alex, o  frumoasă cravată firma Pierre Chardin. Niki, mereu încântat la aniversările mele care îi aduc aminte că el e mai tânăr. Mi-a şi spus: am tot interesul să rămâi cât mai mult în redacţie, dacă pleci devin eu cel mai bătrân.

2 februarie

Reiau scrisul la articolul despre tinereţea lui Sorin Titel pe care am crezut că-l voi da gata (articolul) dintr-o răsuflare, ceea ce nu s-a întâmplat. Mă poticnesc tot timpul, mă întind cu scrierea lui de nu ştiu câte săptămâni. Va trebui să şi întrerup pentru a face un text despre Jurnalul lui Mircea Zaciu (vol. III), citit în nopţile cu insomnii. Mi l-au cerut de la radio. Îl voi trimite, după emisiune, la Ramuri, unde Gabriel Ghifu îmi propune o rubrică lunară de comentarii literare. O voi intitula „Subiecte“,  reluând titlul cărţii mele din 1987. La ora 14 mă întâlnesc cu N. M. să redactăm un program al R. L. pentru Ministerul Culturii.  Venind ministru Caramitru (deci,  „ai noştri”) sperăm să obţinem o subvenţie. Sperăm.

16 februarie

Reiau cu dificultate articolul despre Sorin. Numai încăpăţânarea mă face să nu-l abandonez. Credeam, am zis şi alădată, că va curge, dar m-am înşelat. Între timp am scris despre Jurnalul  lui Zaciu, dar şi ceva despre Ţepe, la cei 60 de ani ai lui. Vorbisem cu Vartic să-mi dea un articol despre el pentru R. L. dar cu greu mi-a trimis ceva ce a mai publicat despre Hotel Europa în Apostrof, probabil revăzând unele lucruri. Am senzaţia că şi Vartic e din specia chinuiţilor  scrisului, ca şi mine, ori poate mai rău. Dar poate mă înşel. M-am văzut obligat să scriu  un lucru în grabă la aniversarea lui Ţepeneag, ceva încropit, dar, în fine, împreună cu textul lui Vartic şi cu un grupaj de cronici franceze la Hotel Europa  cred că va ieşi ceva acceptabil în revistă. D. Ţ. e nedreptăţit, ocolit în presa din ţară în urma conflictelor cu intelectualii publici influenţi, şi în general, pentru polemismul lui care comite nu odată şi nedreptăţi. Dar Ţepe e unul dintre cei câţiva mari scriitori ai noştri de azi. E recunoscut în Franţa şi începe să fie şi în America.

18 februarie

Citesc printre picături Jurnalul lui Sebastian, apărut zilele trecute. S-a făcut din publicarea lui un eveniment, dar şi este. Dincolo de alte semnificaţii ale publicării,  lectura e pasionantă. Dacă nu aş avea şi altele de făcut, din păcate, nu l-aş lăsa din mână până ce nu-l sfârşesc  (sunt vreo 600 de pagini). Dar trebuie să mă întorc, cu scrisul, la Sorin.

7 martie

Am terminat articolul despre Sorin. De fapt e impropriu să-i spun articol. E o evocare, o amintire. Ultima parte cred că trebuie s-o revăd. Nu ştiu ce-o fi ieşit. Să bat totuşi ce-am scris la maşină. Cum o fi ? Oricum, n-am scris cu „inspiraţie”. De ce ?

24 martie

Textul despre Titel nu e totuşi rău, se pare. G. a fost impresionată deşi, fiind vorba de lucruri care ne implică atât de mult, pe ea, pe mine, pe prietenii noştri buni, pe cei ce-am trăit, ca oameni foarte tineri, întîmplările de atunci, reacţiile pot fi subiective. Totuşi, dacă suna rău, plat, penibil, G. mi-ar fi spus. Totdeauna mi-a spus când ceva nu i-a plăcut din ce scriam.

11 aprilie

Ieri au fost alegeri la Uniune. M-am ales, din nou, în Comitetul director, dar într-o echipă destul de amestecată. Nu ştiu cum va fi.

Continuă scandalul Goma. România liberă a căzut în plasa unui veleitar din New York, pasămite un exponent al exilului, care clamează: Goma nu mai e singur! Adică e şi el. Penibil!