Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Plasa ochiului diabolic

        de Ioana Dinulescu

Prezenţa Iuliei David, membră a Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, deţinătoare a unui Premiu special al juriului în 2011,  în viaţa literară  este discretă, dar convingătoare. Anul 2007 i-a prilejuit publicarea volumului intitulat Ipostazieri din spaţiu interior, iar 2008, Arta contemplării la o prestigioasă editură craioveană, ambele cărţi beneficiind de o prezentare grafică elegantă, copertele fiind  inspirate, la sugestia autoarei, din tablourile lui Marc Chagall (Ceas cu pendulă şi aripă albastră pentru  Ipostazieri din spaţiu interior şi, respectiv, Dublu portret în cazul volumului  Arta contemplării). Cele două volume sunt precedate de numeroase pagini publicate în reviste de prestigiu,  precum Luceafărul, Amfiteatru, Ramuri, Convorbiri literare, Mozaicul etc. În timpul studenţiei sale bucureştene şi-a exercitat cu succes talentul literar atât în domeniul poeziei, cât şi al reportajului. Este deţinătoare a unui premiu la Concursul naţional de poezie Interferenţe lirice (1981) şi a unuia pentru reportaj literar acordat în 1986 de Editura Cartea Românească. Editorial, a debutat în anul 2002, la editura craioveană Scrisul Românesc, cu volumul Viaţa între două veacuri.

Volumul recent apărut, intitulat Sublimul anulat, cea de-a patra carte publicată a autoarei, îl confruntă pe cititor cu un univers liric ale cărui coordonate sunt neliniştea existenţială, refugiul în singurătate  (să fie oare turnul de fildeş al artistului soluţia salvatoare?), dar şi bucuria discret şi elegant exprimată în faţa spectacolului naturii, ca în poemul intitulat Câmpul liber al ploii. Cităm: „Câmpul liber al ploii/ ne încearcă răbdarea/ pledoaria se poate întrerupe/ poate sfâşia în bucăţi/ anotimpul premonitoriu/ adulmec clipa ca pe o pradă / eu animal taciturn...“ Poeta se închipuie prinsă în plasa unui ochi diabolic, accentele etice nu lipsesc din versurile Iuliei David: „Prinsă în ochiul diabolic/ ideea se destramă în sordide încăperi/ în neputinţa de –a privi totul în faţă/ de-a ierta laşitatea...“.

Afirmată în anii optzeci în cenaclurile bucureştene, pe vremea studenţiei sale, Iulia David, alias Svetlana Moisenco,   şi-a urmat la Craiova, în oraşul său natal, în paralel cu activitatea de profesoară de istorie, chemarea spre poezie, spre literatură în general şi, în ciuda vicisitudinilor  vieţii cotidiene, capacitatea sa de introspecţie, dar şi prospeţimea privirii către cei din jur au rămas intacte: „Lucrurile stau cam aşa /am trecut bine de prima tinereţe/ pe a doua nu mi-o mai amintesc/ .../ acum sălăşluiesc în mine două provocări/ şi o imensă dorinţă de- a  încerca sufletul muntelui“. Aşadar, odată cu maturizarea biologică, creşte şi dorinţa poetei de a se duela cu propriul său destin, atât cu cel lumesc, cât şi cu cel literar: „Rareori scriu la masă/ prefer alte unghere/ în care planurile  mele prind contur/ scriu de obicei pe manşeta ziarelor necitite/ pe un câmp alb înghesuit / într-o fâşie de speranţă...“.

Mesajul celor  cincizeci de poeme ale volumului Sublimul anulat este explicitat în textul care prefaţează cartea, intitulat Muntele Poeziei, o metaforă pesonală a Muntelui Măslinilor: „Am vrut eroi, am căutat/ excepţii dar m-a biruit teama. Intram pe tărâmul/ altui gen literarşi mă gândeam la  urmări ce puteau/fi fatale, la gesturi făcute să-i  alunge pe cei care/ ar fi încercat să se apropie fie şi din curiozitate/ de ceea ce am vrut să construiesc. Un Gaudi desigur/ mi-ar fi îmbrăţişat demersul, oricum un excentric/ ar fi intrat în chip de şoim predestinat în templul/ sufletului, agresând intimitateacu aplombulul / bineştiut al lui Dali./ ce puteam face ?...pasul pe loc ar fi însemnat/ mistuirea fără flacără a ideii. Aşa m-am hotărât/ să urc MUNTELE POEZIEI“.

Cu o prezenţă discretă şi elegantă în peisajul literar craiovean, Iulia David este neîndoielnic una dintre vocile cele mai pregnante şi mai racordate la viaţa literară contemporană a Olteniei.

Îi dorim prieteneşte talentatei şi inteligentei poete Iulia David să-şi urmeze calea aşa cum crede  ea de cuviinţă, ţinând, totuşi, seama şi de  observaţiile pertinente ale  criticilor literari, pentru a-şi contura mai ferm spaţiul liric propriu, fiindcă are toate datele pentru aceasta, care să-i aducă notorietatea şi aprecierile pe care le merită din partea cititorilor avizaţi de poezie şi a confraţilor de breaslă. Ave Poeta!

Nr. 06 / 2013
Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012

Comunicat USR

Versuri
de Gabriel Chifu

Din jurnal (1997)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (37)
de Gheorghe Grigurcu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Martorul incomod
de Adrian Popescu

De ce revin prietenii mei de altădată
de Nicolae Prelipceanu

Reflecţiile unei naturi contemplative
de Paul Aretzu

Un roman în graffiti
de Gabriela Gheorghişor

Absurdul şi crepuscularismul
de Ovidiu Ghidirmic

Plasa ochiului diabolic
de Ioana Dinulescu

Marin Preda. Repere biobibliografice
de Zenovie Cârlugea

Acum istoria lumii trece şi prin România
de Ştefan Vlăduţescu

Lumea lui April
de Daniela Firescu

Priorităţi interpretative
de Gabriel Coşoveanu

Poeme
de Gheorghe Vidican

Partituri poetice (I)
de Florea Miu

Poezie
de Mircea Bârsilă

Poezie
de Doina Pologea

Poezie
de Dumitru Chioaru

Poezie
de Ioan Lascu

B. Fundoianu – psalmistul vitalităţii
de Anca Tomoioagă

Poeme
de Ofelia Prodan

Aspectul structural-semiotic al poeziei*
de Virgil Diaconu

Dumnezeu joacă zaruri? (pariul lui Faust)
de Ion Militaru

Nuvele exemplare – imagine şi text
de Maria Tronea

Poeme
de Zoia Elena Deju

Poeme
de Diana Caragiu

Poeme
de Mircea M. Pop

Poeme
de Ion Georgescu

Palmaresul Festivalului International de Literatur㠄Tudor Arghezi” Ediţia XXXIII-a, 2013

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Prezenţe literare româneşti în Franţa

Zilele poeziei în Olt

Premiile Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012

Poeme
de Paul Celan

© 2007 Revista Ramuri