Poeme

îţi simt rădăcinile

îţi simt rădăcinile respirând închipuirile mele de făptură banală scriu poeme pe cioburi

de sticlă fumurie folosite la eclipsa de soare prin anii şaizeci de bunicul şcolit la ruşi

fătălău în tinereţile lui îşi murmură aventurile în barbă nu lasă să scape ecoul cu doruri

spre urechea bunicii îţi simt rădăcinile mărşăluind prin mine ca printr-o curte cu mii de supuşi

în sălbăticie rădăcinile simt libertatea ca pe un răsărit de soare în ochii tăi iscoditori de şoapte

cutia de chibrituri e jucăria preferată a acestei dimineţi plină de întrebări despre masturbarea femeii buzele mele aşteaptă să vii desfrunzită de prejudecăţi în mirosul de fân cosit la noapte

rădăcinile tale în alte trupuri sălbăticie a libertăţii sughiţurile sângelui îmi măsoară înserarea

în străzi subterane

în străzi subterane disperarea ia forme ciudate senectutea în sinea ei ironizează plasa cu mere

scriu despre gestul umanitar al soldatului salvatorul frumoasei adormite-n cântatul cocoşilor

eleganţa coapselor drenează memoria poştaşului ce-aduce pensia mamei privirea lui o avere

prin străzi subterane lucrurile se colorează de la sine luând forma avalanşei în suflet moşilor

mei foamea a lăsat cicatrice frunte femeile chiciură sclipitoare pe misterioasa rochie de bal

o cutie muzicală în palma soldatului salvator îndeamnă la vals trecătorii străzii subterane

zgomotele dezmorţesc copilăria pijamalelor iubitele mele prefac oglinda-n iarbă pe deal

despre femeia aceea cu buzele minunate cocktailuri ascultă cum trece foşnet de carne

ploaie cu stropi verzi de iarbă

ploaia cu stropi verzi de iarbă ademeneşte curgerea buzelor soarelui spre râul

căinţei am învăţat foamea să desăvârşească sângerarea pietrei sub tălpille pline

de gânduri şoldurile tale aidoma apei hrăneşte setea macilor roşii din grâul

secerat pivirea ta feciorelnică naşte liniştea ierbii simt curgere duşmănie în tine

sărutul grăbit aruncat peste trupul ultimului intrus urma lăsată răcoreşte venirea zorilor

roşbrună roua în ploaia cu stropi verzi de iarbă face pe stâncă cu rod pântecul spântecat

formă lucrată bărbăţia soldatului venit în permisie din afganistan tânguirea tălpilor

tremură-n trecerea timpului scârţâitul podului a subţiat privirea trupul lui înfometat

de ziua ta

de ziua ta înfloresc ferestrele ruptă de linişte lacrima atinge buzele cu sărutul

celui venit din memoria trecătorilor începe să vorbească lumina coapselor ude

mânile devenite acoperiş oboseală nemişcarea truplui tău schimbă la faţă pământul

înţeleptul şi-a părăsit umbra conturul blestemelor destramă jocul himerelor nude

de ziua ta degelele orbilor deschid fereastra şoapte braille buzele tale aproape

ostenite atâta întuneric încep să împartă bucăţi din trup la ospăţul unde nu e nevoie

de ochi fără întoarcere coapsele tale pornesc spre tărâmul osândit cu veşnice ape

acolo curgerea schimbă nordul sărutului mânile tale devin acoperiş de bunăvoie

poetul

aud aşa ca un mieunat de pisică paşii tăi părăsind mansarda vecinului c-un rucsac de poeme

călcâiul vulnerabil al poetului l-ai săgetat cu laptele prelins din sfârcuri sub tălpile lui temătoare de dragostea ascunsă privirea vicleană a altor femei poartă vreascuri de lemne

în loc de sărut buzele tale mă privesc manechinele cu lacrima uscată la soare nimănui

nu-i pasă de dorinţele tale seminţele răsar sub tălpile lui s-au lipit de tălpi şoaptele poemul

îşi are bătăile inimii în liniştea ploii deschide fereastra spre tărâmul scorpiei îmblânzite de şoaptele rămase sub tâmpla adusă poetului în lipsa ta ar trebui să ştim când trece trenul

cu hainele de mire ale poetului prin gara urbei un mieunat spune: dacă şoaptă nu e poem nu e

poem cu nichita

una din străzile amintirilor tale sexuale e locuit de vânzătorul de ziare foloseşte cochetării

feminine să aprindă lumina felinarelor se încumetă să folosească scaunul electric la prinsul

şobolanilor plimbători pe scara de incendiu spre sfârcurile tale te-ai ascuns printre jucării

nomadă fiinţă astrală mirosul de tei înflorit îţi umple gura cu razele lunii ai învăţat plânsul

mângâierea celui osândit la moarte prin sughiţuri bâlbâite a damei de companie plătită cu ora

nichita m-a îmvăţat respiraţia gură la gură a poemului aflat în moarte clinică bate din palme

căci bucuria e miracol izbânzii şoaptelor tale de dragoste asupra fricii uită-te la ieri spune dora

stănescu femeii ce poartă pe umeri poemele lui nichita ca pe-o dimineaţă bătrână de miresme