Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un poet despre alți poeți

        de Adrian POPESCU

Ion Mircea, pe care l-am cunoscut, prin ‘65, suplu, fermecător, cu un pulovăr alb, spuma laptelui, poet care avea de pe atunci un ton oracular, este azi un autor contemporan important. La ,,Echinoxul’’ tinereții noastre clujene, vocea sa, inconfundabilă, prin profunzimea ei fascinant-misterioasă, a vibrat în cenaclul de la Filologie, sau la concursurile studențești de la București, unde avea, are mulți admiratori. Versurile lui din această perioadă, cu miei primordiali, păpădii cosmice, ether aprins de focuri misterioase, sunt ,,raiul în destrămare’’, paradisul dispărut al unui vizionar cu acutul simț al prezentului nostru tensionat.

Volumele de maturitate, cel din 1989, celelalte, impun un autor original, atras de viziunea integratoare, de tablourile cosmice, de paradoxul existenței, înnoindu-și limbajul liric, de la metafora fastuoasă a anilor 70, la directețea aforistică de acum. Într-o măsură destul de mare, Ion Mircea este atras și de experiment, de pildă, vezi incomparabilul lui poem trilingv, ,,Corabia lui Noe’’ pe care critica l-a remarcat, de altfel. Ce detestă acest barbian, ca tipologie, este, desigur ,, poezia leneșă’’. Un poet de mare clasă, deci, livrat fără rest scrisului, de o rară inteligență, ușor glacial și ironic, în relațiile cu ceilalți, protocolar, dar cu amuzamentul celui care depășește prin ludic protocolul, tăios, nemilos cu impostura. Ion Mircea a scris și teatru, spuneam, răsplătit cu un ,,Premiu Uniter“ al Fundației culturale Pincipesa Margareta, în 1998, dar și eseuri. Cele mai recente au fost adunate în volumul editat de ,„Fundația Pro“, după ce poetul și-a delectat săptămânal cititorii la rubrica lui din ,,Ziarul de duminică“, anume ,,Ocolul României în 80 de poeme“. Sunt ecografii critice, examinând opera, corpul literar, a 80 de scriitori români de poezie, cărora Ion Mircea le pune exact diagnosticul critic, le surprinde ,,la faculte maitresse’’, pe spațiul impus de rigoarea semnelor tipografice de la un ziar. De fiecare dată, investește devotament, răbdare fraternă, pentru a obține cristalizarea unui portret liric esențializat, dar nu sumar, al fiecărui invitat la călătorie. Fraza este mereu percutantă, nuanța nu lipsește însă. Ion Mircea așteaptă, cum ne și mărturisește, de fapt, clipa prielnic-norocoasă, ,,kairos“-ul, când textul confratelui se deschide deplin înțelegerii afectiv-valorizatoare. ,,Zidul de care te-ai lovit până atunci va face ochi, va deveni permisiv, te va primi“, citim în ,,Cuvântul înainte’’. O metodă critică modernă, afectivitatea controlată de rigoare, sau inteligența sufletului, nu desigur sentimentul flotant, ci ordonat ideatic, un mod de a interpreta poezia nu foarte departe de critica unor genevezi, ca Jean Pierre Richard, sau Jean Poulet, poate.

Cine sunt cei antologați ? Cam toată floarea poeziei române din ultimele generații, cu unele omisiuni, Nichita Stănescu, Ioan Es Pop, Aurel Rău, din rațiuni explicate în ,,Cuvânt înainte’’, sau cei care, deși foarte talentați, mai tineri autori, au corpusul literar în formare.

Ordinea celor din volumul comentat aici este aleatorie, spune tot antologatorul, permutabilă. Avem nume din mai multe generații, nefiind favorizată niciuna, cum nu e favorizat un anume tip de lirism, nici cel ontologic, de pildă, al generației 60 cu prelungirea ei, din anii 70, unde semnele schimbării canonului estetic se presimt, vezi Mircea Dinescu,Virgil Mazilescu, nici noul canon cu miza pe antropologic al optzeciștilor. Dinu Flămând, Ion Mureșan, Liviu Ioan Stoiciu, Dorin Tudoran, de exemplu, sunt citiți simpatetic, iar titlurile spun mult despre individualitatea poetului analizat. ,,Cu ochii larg închiși“ este sintagma emblematică a expresionistului optzecist ardelean; ,,A locui în urlet“ devine nota individualizatoare pentru LIS. Alte titluri incitante, ,,Magistrul Ursachi - inchizitor“, ori ,,Cu Petre Stoica traversând o rană’’, unde amintirile lui Ion Mircea despre însângeratul Decembrie 89, bucureștean, găsesc în maturul poet al ,,Pietrelor kilometrice“ pansamentul poeziei. Mai găsim excelente titluri-sigilii, ,,Ioan Melodul’’, adică Ioan Alexandru, ori ,,La kilometrul Mircea Dinescu, pe Dunăre“ sau, ,,Bătrânul și pasărea“, despre poezia Gretei Tartler, ori ,,Lucid și ludic“, despre natura lirismului lui Nicolae Prelipceanu.

Stilul lui Ion Mircea are eleganța dată de limpezimea judecăților critice, cu grijă formulate, dar neezitante, elogiul multora nu exclude rezerva cu care sunt priviți alții. Un autor ca Paul Vinicius este mustrat pentru indiscreția versurilor, de pildă, în general Ion Mircea respinge doar poezia obsedat-sexualistă, vulgarizarea erotismului, iar unei autoare prețuite altfel cum este Angela Marinescu nu i se iartă unele incongruențe din comentariile sale vag religioase, la fel alte nume, mediatizate intens, suportă unele corecții de perspectivă. Inventivitate, chef de scris, bucurie chiar, aer sărbătoresc, unde e cazul, asociații spectaculoase, lecturi bine asimilate, un regal acest volum cu poezie română contemporană de prima mână, comentată cu pătrundere de unul dintre cei mai valoroși poeți de azi. Ajuns la vârsta rotundă a marilor împliniri, Ion Mircea confirmă coerența unui destin literar major.

© 2007 Revista Ramuri