Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Nici de ochii istoriei

        de Nicolae PRELIPCEANU

Zilele trecute am avut surpriza să citesc un comentariu la un articol cu aluzii franceze, o reacție stupefiantă pentru timpurile noastre. Era ceva de genul: lasă, nu ne mai dați exemplul Franței, că ăștia s-au întins în toată lumea. Ar fi, adică, imperialiști. Credeam că asemenea mentalități, induse de învățământul, de fapt dezvățământul, comunist au dispărut, sub presiunea realității și a evidențelor. Aș, prostia dispare greu.

Dar prostia asta, prelungită anacronic în secolul XXI, cel de după totalitarismul comunist, a avut efecte dezastruoase asupra a generații și generații de oameni, care, chiar dacă nu au împărtășit „opiniile” idioate de tipul celei de mai sus, în schimb au împărtășit soarta pe care idioții respectivi le-au pregătit-o.

De câte ori trec prin fața Sorbonei, la Paris desigur, mă gândesc la toate generațiile de tineri români sau estici în general care ar fi avut dreptul să studieze aici dacă ar fi trăit într-un regim normal. Nu spun democratic, spun normal. Și atunci mi se perindă prin fața ochilor toți acei activiști de partid obtuzi cu care, nevrând, a trebuit să am contact în viața mea din regimul Ceaușescu. La toți acești imbecili, analfabeți în majoritate, la securistul care voia să mă tragă de limbă acum 25 de ani, ținându-mi teorii despre ce a făcut regimul comunist pentru el, care, uite ce a ajuns, altfel ar fi rămas la el la țară în Oltenia, de unde-l scosese partidul și securitatea pentru a-l aduce la Cluj.

Tot acest aparat infernal care nu s-a ocupat cu altceva decât cu schilodirea sufletelor și minților a milioane și milioane de oameni, sute de milioane chiar, dacă ne gândim la Rusia și China, n-a fost pedepsit niciodată, n-a fost nici măcar condamnat vreodată, așa, de ochii istoriei. Poți să-l întrebi pe fostul activist de partid, azi reprofilat în demnitar democrat mai mare sau mai mic: De ce, Grigore, de ce? De ce, Mitică, de ce? Nu, nu poți să-l întrebi, pentru că istoria nu și-a luat această sarcină, nu s-a hotărât încă să o facă, poate pentru a conserva o speranță vană și dăunătoare a celor cu siguranță nefericiți din regimurile democrate, care au și ele victimele lor, o speranță spun, într-un regim drept, egal pentru toți. Un regim care, în lumea oamenilor nu va exista niciodată. Nu de alta, dar din cauză că acea pretinsă egalitate nu există, în forma ei clamată. Pentru că oamenii sunt feroce inegali, ca dotare intelectuală și fizică, pentru că șansele lor, oricât de egale ar fi ele, îi vor favoriza totdeauna pe cei mai bine dotați din naștere și din familie.

Noi, cei care am trecut prin infernul comunist, știm foarte bine ce înseamnă „cea mai dreaptă dintre lumi”, poate cea mai dreaptă cale spre ratarea celor înzestrați intelectual și spre „realizarea” ticăloșilor și a celor fără caracter. Nu că în lumea capitalistă și democrată cei fără caracter nu s-ar descurca, dar ei, vreau să spun, se descurcă de minune mai ales în comunism, unde toate căile le sunt deschise.

N-am să pot răspunde niciodată la întrebarea obsedantă de ce trebuie generații întregi de oameni de pe acest glob să se supună unor ideologii create de proști și ticăloși, cum a fost cea comunistă. Dar dacă mă gândesc la alte zone ale lumii, la recentul Darfour, înțeleg că altora le e încă și mai rău, ceea ce nu mă consolează. Mă face, cel mult, să-i includ și pe ei în întrebarea mea obsedantă: de ce, nene Anghelache, de ce? (Am preluat-o de la Caragiale, căci el ne izbăvește în cele din urmă și de ticăloși și de alte lifte. „Ne consolează” ar fi, poate, mai exact spus, că de izbăvit, numai Cel de Sus ne va izbăvi. În realitate și definitiv.)

© 2007 Revista Ramuri