| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Valeriu Mircea POPA32,6 grade Celsius te iubesc sau nu te iubesc ce mai contează dacă desprinzi toate ierburile de pe talpa unui melc să nu te miri când va începe să te învețe limba franceză 32,6 grade Celsius la umbră lângă parbrizul unui Mercedes de ce tremuri în halul ăsta când te ating înăuntrul coapselor desenez o împletitură de linii transparente unde pielea trupului rămâne cașmir fără titlu iartă-mă n-am vrut să te înghit însă pur și simplu se cuvenea ca măcar unul dintre noi să supraviețuiască mărturisea apa în timpul visului cred că-i părea teribil de rău oricum avea lacrimi în ochi cifrele fosforescente uite spuneam în curând apa se va rostogoli cu toate spițele rupte dinăuntrul siglei Mercedes însă punctul acela invizibil din centrul roților o să rămână nemișcat chiar și la 320 km. pe oră atâta afișaseră niște cifre fosforescente dintr-o adâncitură a bordului strălucitor de negru vineri la prânz în timp ce străbăteam orașul pe jos și strecurându-ne anevoie printre silabele ascuțite ale mașinilor scoase din minți de furie neputincioasă la toate răspântiile argint nu știu de ce singurele bijuterii pe care le purtai între sâni pe degete spre capătul auzului fuseseră plăsmuite din apă sau argint adică o zăpadă înghesuită până la căldură coralii din farfurie coralii de lângă mal se înmulțesc în noiembrie și cei din largul oceanului ceva mai târziu uneori ne aduceam aminte de asta însă de obicei ne plăcea să privim cum zboară printre văzduhuri farfuriile de hârtie cumpărate pe o nimica toată din marele magazin al orașului spre seară le aruncam cât mai departe cu putință de la etajul nouă de pe acoperișul lumii spre disperarea câinilor vagabonzi et qu’importe si la mort viendra un jeudi à paris când anestezia valorează cam cât o ceapă degerată diamantul diamantul era o piatră cu aripile invizibile și 57 de fațete keratios spuneau grecii adică un sâmbure de roșcovă în cealaltă parte a balanței ca să vezi ce caraghios fel de a cântări lumina
cinci spre sfârșit rămâne doar amprenta unei tălpi de copil printre acoperișuri suprapuse poate câteva rânduri dintr-un manuscris dezgropat lângă Marea Moartă „ungeți-vă stomacul cu benzină 1 = 5 x 2-3x2 + 2xAmor improbus omnia vinci“ e clar că nu mai știu aproape nimic din evanghelia furnicilor însă cifra cinci este o ghicitoare cu toate rădăcinile în palmă alb la urma urmelor o coală de hârtie nu este altceva decât un spațiu plăsmuit din sumedenie de puncte cu părul alb ce rost ar avea să trăiești într-un singur spațiu |