Versuri

Elegie pentru mama şi tata

Mama mea era regina neprihănită a acestei lumi,

tatăl meu era prinţul neîntrecut al acestei lumi.

În sărmana lor căscioară închiriată, de pe strada

                                  a. i. cuza nr. 49,

din orăşelul c.,

ei amândoi alcătuiau centrul universului.

Şi toţi oamenii pământului, toate aşezările pământului

se rânduiau în jurul lor,

ci astrele se roteau în jurul lor.

Noi, copiii,

vedeam asta

şi ne minunam şi eram mândri.

Iar acum mama mea s-a dus,

iar acum tatăl meu s-a dus.

Dar eu i-am salvat în creierul meu,

îi păstrez acolo vii şi nevătămăţi.

Pe bolta cerească din creierul meu eu bat stele aşa cum

bătrânul cizmar al orăşelului altădată

bătea cu iscusinţă cuişoare de lemn în talpa pantofilor.

Bat stele pentru ca ei să poată zbura neîngrădiţi,

plini de măreţie,

pe bolta cerească din creierul meu.

Şi ei chiar dau rotocoale largi acolo, în slăvi,

încântat îi privesc, nu mă mai satur privindu-i.

Însă imperiul strălucitor al creierului meu

este nespus de fragil, părelnic, pe ducă odată cu

corpul meu îmbătrânit.

Curând, nici eu nu voi mai fi

şi atunci nimeni nu-i va mai putea smulge din abis

pe mama mea, care a fost regina neprihănită a acestei lumi,

pe tatăl meu, care a fost prinţul neîntrecut al acestei lumi.

Atunci, da, abisul îşi va întinde peste ei

melodia irezistibilă. Distrugătoare.