Din jurnal (2005)

24 iulie

Am scris un articol în apărarea lui Doinaş, a lui Buzura, a lui E. Uricaru, adică a scriitorilor acuzaţi de la o vreme de colaborare cu Securitatea, uneori fără nicio dovadă, alteori făcându-se caz de o colaborare obţinută  prin constrângere, de la foşti deţinuţi politici. Aceştia erau obligaţi să semneze, la eliberare, angajament de colaborare (cazul lui Doinaş) dar are importanţă ce au spus despre unii sau alţii în informările astfel obţinute. Cine pe cine acuză ? e titlul unui articol pe care-l voi publica în “România literară” atrăgându-mi, mai mult ca sigur, supărarea şi apostrofările justiţiarilor anticomunişti intransigenţi, gen Bujor. Mă mai refer acolo la Goma şi la Dinescu, acuzatori şi ei ai altora, nu spun că pe nedrept totdeauna dar parcă prea la repezeală şi la grămadă, fără să ţină seama de împrejurări. În ce-l priveşte pe Dinescu, el e uneori nedrept din neglijenţă, din neatenţie. De mai multe ori la TV a spus că a fost exclus din partid de foştii lui colegi de redacţie, de la “R.L.”, ceea ce nu s-a întâmplat.  N-a fost pus niciodată în discuţie în vreo şedinţă de acolo, ştiindu-se că  e simpatizat de confraţii care s-ar fi putut să nu-şi dea votul pentru excludere. L-au exclus la sector, fără asistenţă. Dar poate că M.D. îşi va aminti şi va spune  exact cum a fost.

Aş mai scrie un articol în care să resping teza şaizeciştilor privilegiaţi, care circulă de la o vreme. Unii susţin că şaizeciştii s-au bucurat de  privilegii încă de cum au intrat în lumea literară.  Aşa să fi fost ? Da de unde ! În anii 60, când începusem să ne înfiripăm, de bine de rău, ca scriitori, coloniile, ca să zic aşa, fuseseră deja împărţite. Cei dinainte, slujitorii fără rezerve ai proletcultismului, înhăţaseră posturi plătite gras, intraseră în locuinţele de lux ale foştilor, deţineau funcţii de decizie la edituri, la reviste, la Uniune etc. Noi, cei apăruţi după ei, nu aveam nici de unele. A fost un chin, pentru cei veniţi din provincie, să obţinem stabilirea în Bucureşti. Trei ani, ca să mă refer la mine, la Nichita, la Velea, la Baltag, am locuit în Naipu, o stradă mărginaşă din Rahova, într-o casă de paiantă şi cu pământ pe jos, apoi, eu, în subsolul clădirii revistelor din Ana Ipătescu până ce m-am putut muta la bloc. Mutarea la bloc, a mea, ca şi a lui Nichita, a lui Cezar şi a celorlaţi a fost marea fericire, marele privilegiu de care ne-am bucurat. Am înghiţit de fapt multă mizerie. Este de luat în seamă, desigur, şi boema unora, a lui Nichita, a lui Velea,  a lui Hagiu şi a altora, dar nu ca efect al privilegierii ci al unei porniri de care e încercată orice generaţie.  Fapt este că nu i-am urât pe cei dinainte, pe deţinătorii reali de privilegii. Pe unii dintre ei ni i-am făcut chiar aliaţi, pe  aceia care au încurajat liberalizarea (Geo Bogza, M. R. Paraschivescu, Marin Preda, Geo Dumitrescu şi alţii). Nu-i invidiam, nu ne-am propus să le smulgem privilegiile. Puţini dintre şaizecişti au făcut cariere, să zicem D.R.P., Bălăiţă, poate şi Breban a fost tentat o vreme, de carieră, dar a renunţat. Universitarilor şaizecişti li s-au pus mereu piedici în profesie. Pe Manolescu, de exemplu, Revoluţia l-a prins numai lector.

   3 august

O întâmplare cu Ţoiu. Acum câteva zile îmi dă telefon în legătură cu articolul lui din „R.L.”, vrea să facă o modificare. Îmi mai spune : - Ştii că m-au ales preşedinte la secţia de proză, ce zici? - Ce să zic, îmi pare bine, înseaşmnă că eşti preţuit de confraţii prozatori, îmi pare bine. Alaltăieri a venit la redacţie, eram cu Nichi: - Ce ziceţi? M-au ales preşedinte la secţia de proză, nu mă aşteptam, m-au votat toţi. L-am firitisit din nou, la fel N. M. Ieri, la Asociaţia de Bucureşti, unde se strânsese biroul secţiei de critică, ce aflu? Constantin Stan fusese ales, în şedinţa de la proză, dar Ţoiu a înţeles că de el e vorba şi l-au lăsat să creadă că pe el l-au ales. Prea se bucura mult şi mulţumea în dreapta şi-n stânga pentru că-l votaseră.