Bişniţarii

În orice orãºel dintr-o þarã civilizatã apar câteva ziare. Fireºte, e multã publicitate, sunt ºtiri departe de culturã, dar, totuºi, cititul e o operaþie – încã – obiºnuitã pentru cetãþenii aceia. La noi, mã gândeam vãzând asta, nici mãcar gunoaiele alea, Click sau Atac sau Scandal (existã un asemenea ziar? Cã dacã nu, ar trebuie inventat, la gradul de civilizaþie al concetãþenilor noºtri), nu le mai citeºte toatã lumea, iar când vine vara, pe la bacalaureat, încep sã aparã perlele sinistre scrise de absolvenþii de liceu prin tezele de examen. ªi dacã-i întrebi de modelele lor în viaþã, n-ai sã auzi decât nume de infractori, eventual încã neprinºi, din foile de mai sus. Cât despre cãrþi, nici nu poate fi vorba.

În primele zile de dupã cãderea regimului comunist, mai precis în primele zile ale primului ziar particular nou fondat, regretatul Alexandru George publica un articol a cãrui idee era cã biºniþarii de la noi erau germenele economiei de piaþã, apãrut încã în ilegalitate, ca sã zic aºa. Teza mi s-a pãrut justã ºi l-am invidiat pentru cã a gãsit-o el ºi nu eu. 

Pe când locuiam la Cluj, înainte chiar de ...–Napoca, frecventam asiduu câteva localuri din centru, Continentalul când primeam leafa sau colaborãrile, ºi Trei pãduchi în intervalul dintre aceste evenimente. Dacã la Trei pãduchi nu vedeai biºniþari, în schimb ei erau prezenþi la Continental, local cu ºtaif, fostul New York dinainte de rãzboi ºi de invazia comunistã. Nu-mi aduc bine aminte numele lor, doar porecla unuia mi-a rãmas, îi zicea Fasole, dar în ungureºte. Fasole ãsta agãþa mai ales strãinii care intrau pe-acolo, ºi cãdeau câþiva în fiecare zi, oricât de închise ar fi fost graniþele pentru noi, ba sã le schimbe bani, ba sã cumpere ceva, un blug, un tricou cãruia azi i se zice „de firmã”, atunci nu ºtiu cum i se zicea, dar se putea revinde în avantaj, pesemne. Fasole ãsta era cunoscut de toatã lumea, aºa cã nu-mi închipui cã poliþia, cea secretã, nu avea habar de activitatea lui intensã, cum nu-mi închipui cã nu beneficia ºi ea, poliþia aia secretã, de pe urma afacerilor lui. E drept, prea multe cuvinte englezeºti nu ºtia Fasole al nostru, dar mai cu una, mai cu alta, se descurca el. Nu ºtiu în ce limbã, cã n-am fost niciodatã atât de aproape de terenul lui de acþiune ca sã aud ce spunea ºi cum spunea, dar îmi aduc aminte cã dãdea intens din mâini, ca orice român sau ungur serios de pe-aici, când trebuia sã comunice ceva. La urma urmei, nu ãsta a fost primul sistem de comunicare între oameni?

Nu mi-l închipuiam pe Fasole în postura de mare afacerist dupã ce s-a dat liber la economia de piaþã. ªi nici nu cred cã a reuºit performanþa asta. Ceea ce vreau sã spun este cã prea mulþi inºi de teapa lui au reuºit în economia ºi, ceea ce este mai grav, politica româneascã. Fasole nu era un intelectual, nu cred cã l-am vãzut vreodatã cu o carte în mânã, deºi era capabil sã abordeze pe oricine intra în Continental, fie român, fie de altã naþionalitate, cum se spunea pe atunci, ba cred cã o fi fãcut tentativa de a sta de vorbã chiar cu vreun intelectual ilustru din Cluj, care mai intra în braseria sau în restaurantul fostului New York.

Dacã te uiþi bine la majoritatea celor care conduc azi þara, n-ai sã vezi la mulþi obiceiul de a umbla cu cãrþile, n-ai sã-i auzi vorbind ca unii care ar fi deschis vreodatã o carte, ca sã citeascã, nu ca sã caute poze. Intr-o staþie de autobuz, l-am auzit nu de mult pe un tânãr laudându-se cã el n-a citit niciodatã nici o carte, cam cum se spunea, mincinos, despre madam Thatcher, fie-i þãrâna aia englezeascã uºoarã. Ãsta se lãuda, ãia nu mai au nevoie sã se laude, se vede pe ei.

Dar revenind la biºniþari, abia acum, când nu mai pot sã-i spun asta direct lui Alexandru George, mi-a dat prin cap cã, totuºi, între biºniþã ºi bussines e o mare deosebire. Bussinesmanul se înþelege cu tine, îþi strânge mâna ºi ºtie cã afacerea e ca ºi fãcutã, în timp ce biºniþarul nostru, o variantã soft a celui emanat acum ºi la noi din fosta URSS, de preferinþã basarabean sau ucrainean, nu ºtie cum sã te tragã în piept (aºa se zicea pe atunci) sau sã-þi dea þeapã (cum se zice acum). Cu ãsta, nici dupã ce ai semnat ºi parafat contractul nu poþi sã fii sigur. A nu se crede cã biºniþari sunt numai în patria noastrã, unde, vorba primei propoziþii care se învãþa cândva la latinã, pe când se învãþa latinã în ºcoli, multe silvae sunt (pe-atunci erau), dar pe noi ãºtia ne intereseazã. Deºi, dacã stau sã mã gândesc mai bine, ar cam trebui sã ne intereseze ºi ãia care vin din þãrile cu faimã de piaþã stabilizatã ºi sã ne întrebãm de ce vin ei aici, nu cumva pentru cã seamãnã cu biºniþarii noºtri, dar cu mai multã experienþã, ºi vin sã le dea þeapã alor noºtri? Unii, nu spun de unde, ca sã nu se spunã cã sunt anti- nu ºtiu ce, îºi luau valizele cu bani de la cazinoul închiriat, neplãtindu-ºi taxele cât a mers, pânã când s-au declarat în insolvabilitate, cã valizele trecuserã graniþa spre patria lor, ºi pe-aci le-a fost drumul, lãsând în urma lor sute de mii, ba chiar milioane de euro neachitaþi statului ºi celor care le închiriaserã clãdirea.

O sã vã întrebaþi: bine, bine, dar ce are asta cu ziarele locale din orãºelele de peste hotare, din Uniunea Europeanã adevãratã? Are, pentru cã, deºi acolo toþi aleargã dupã bani, unii mai ºtiu ºi sã citeascã. În parantezã fie zis, TVR ne aratã cã se fac ºi lucruri bune în România. Ei bine, eu aº prefera sã se facã ºi lucruri rele în România... În fond, dispariþia ziarelor din þarã este un simptom, un simptom al dezinteresului pentru comentariu, pentru a afla pe ce lume trãieºti, specific unei perioade de înapoiere a umanitãþii. Cã, de fapt, primitivul nu era deloc interesat de cine îi sunt vecinii, de unde vine ºi încotro se duce, el îºi cãuta hrana toatã ziua, dormea cu teamã noaptea ºi a doua zi o lua de la capãt. Calea e deschisã într-acolo, chiar dacã paºii care se fac sunt încã lenþi, pentru cã – s-o recunoaºtem – mai sunt încã oameni care citesc în România ºi chiar înþeleg ce citesc, nu ca absolvenþii ãºtia de liceu.

Într-un fel, tot a avut dreptate Alexandru George, deºi lui nu i se pãrea cã e un simptom al unei prãbuºiri acesta, ºi anume cã, într-adevãr, þara asta intra, imediat dupã cãderea regimului comunist propriu zis, pe mâna biºniþarilor. Numai cã nu crearea economiei de piaþã era þinta lor, ci crearea unei pieþe pentru interesele lor personale ºi ale gãºtii sau clanului lor, cum se spune azi, dupã modelul mafioþilor mai vechi. ªi dacã te uiþi la sfera politicii, aceea e plinã de biºniþari. Or, bine, bine, sã facã biºniþarii afaceri, dar sã nu se amestece în politicã ºi în legiferare. Greºit raþionament, valabil poate, în general, în þãri mai calde sau mult mai reci, nu la noi. Cã aici nu se mai ºtie de ruºinea de a fi prins cu plagiatul universitar, nu se mai ºtie de ruºinea de a fi prins cu corupþia la minister sau parlament, vinovaþi sunt cei care descoperã asta, DNA-ul sau ANI, Monica Macovei care le-a inventat, procurorul care ºi-a fãcut datoria, nu infractorul prins. La ei, la bussinesmani, hoþul neprins e negustor cinstit, la noi, ºi hoþul prins e negustor cinstit, ba chiar e declarat cetãþean de onoare al unor mari oraºe. Nici nu ne mai dãm seama de abisul de imoralitate ºi necinste în care ne afundãm cu toþii, votându-i pe ãºtia, pe toþi aceºti biºniþari care ne conduc ºi ne fac legile aºa ca sã le meargã lor afacerile necurate.

A murit de curând premierul din anii nouãzeci care, dupã ce a auzit pe cineva afirmând cã nu mai e nimic de furat în România, a replicat cã, dimpotrivã, mai e mult de furat în România. Anii care au trecut de-atunci l-au confirmat ºi continuã sã-l confirme pe fostul meu coleg de la Cotidianul de pe când era ziarul lui Ion Raþiu...

Mã fãceam cã sunt convins cã biºniþarii nu au carte ºi totuºi au parte. Ei bine, în Parlamentul României a fost cel puþin un biºniþar care avea carte, ba ºi scria cãrþi. Îmi amintesc de parcã ar fi fost ieri întâlnirea mea cu el, un ceva mai vechi cunoscut, ºi cum mi s-a lãudat ce bine o duce, ia un milion, prin anii nouãzeci, când un milion însemna ceva, ºi stã acasã ºi citeºte ºi scrie cãrþi. Ei, pe ãsta unde sã-l pui, cã deºi citea ºi scria cãrþi, ºi ãsta prejudicia þara, alãturi de toþi semianalfabeþii intraþi acolo pentru afaceri grase cu statul ºi mai ales pentru rapt, furt, corupþie, trafic de influenþã?

Din pãcate, germenele economiei de piaþã descoperit de Alexandru George în biºniþarul român a proliferat, ieºind mult dincolo de spaþiul lui normal, cum de fapt o fãcea ºi înainte, când nu numai cã schimba valutã, dar mai ºi dãdea din gurã la poliþia aia secretã pe care o ºtia toatã lumea. Germenele economiei de piaþã s-a extins, a intrat în parlament ºi în guverne, escrocii au ajuns miniºtri ºi se cramponeazã de posturi, ca sã nu mã mai gândesc la ce-o fi pe la consiliile judeþene sau pe la primãrii, de unde mai vin ºtiri câteodatã. Dacã jumãtate dintre primarii din România sunt incompatibili, fiind declaraþi astfel de cea mai urâtã (de la verbul a urî) instituþie a statului nostru, ANI, pe care o þine totuºi în viaþã Uniunea Europeanã, ºi ea urâtã de toþi biºniþarii de sus, vã daþi seama în ce hal am ajuns.

Poþi sã-i spui lui Caliban du-te la ºcoalã, dar poþi sã le spui ãstora sã se ducã la locul lor, acolo, la piaþã? Poþi sã le spui falºilor doctori sau licenþiaþi de universitãþile de piaþã sã se ducã înapoi la liceu ºi sã se punã cu burta pe carte dacã vor diplome ºi grade universitare? Poþi sã-i spui poporului suveran cã voteazã prost ºi cã se lasã prostit de fiecare datã de niºte ticãloºi fãrã scupule? Poþi, dar degeaba.