Libertatea pe cont propriu???

Demnitatea: Libertatea pe cont propriu se intitulează volumul recent apărut al profesorului Nicolae Marinescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova. Este vorba de o carte care cuprinde articole despre tumultuoasa, confuza perioadă decembrie 1989 şi anii imediat următori, ce-i conferă un aspect documentar, căci autorul, absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii Craiova, are rigoarea şi acribia specifice unui autentic cercetător în domeniu. În consecinţă,  cartea este notabilă în primul rând pentru  bibliografia afişată spectaculos pe paginile 189-238. Addenda cuprinde comentariul lui Adrian Severin Lacrimile dimineţii, apărut la Editura  Scripta  în anul 1995, pg. 262-263. Să cităm din acesta: „Dezinformarea bazată pe falsul descris a reuşit, şi în consecinţă senatorii FSN au intrat în alertă, unii nemulţumiţi pentru că nu fuseseră reţinuţi printre „reformişti”, alţii te­mân­du‑se că sunt urmăriţi de executiv pentru atitudinile lor politice, alţii aşteptându-se la manipulări şi poate chiar la persecuţii.  Această stare de spirit indusă de către oculta ultraconservatoare a condus la concentrarea forţelor restauraţiei, la fracturarea gru­pului parla­mentar al FSN şi la declanşarea tuturor adevăratelor conspiraţii antiguvernamentale. (…) Acest lung citat luminează, deopotrivă, realele motive care au dus la separarea FSN (ulterior PD) de FDSN (ulterior PDSR), precum şi starea de spirit profund morală care domnea în jurul echipei Roman şi mecanismele secrete prin care grupurile parla­mentare ale partidului de guvernământ, orchestrate de mai-marii conservatorismului şi de nostalgicii restauratori, au ajuns să submi­neze Guvernul Roman. Publicarea în încheierea cărţii Demnitatea: Libertatea pe cont propriu, a acestui  comentariu al dlui Adrian Severin, este  expresia elocventă a dezamăgirii politice a dlui Nicolae Marinescu, unul dintre craiovenii care s-au implicat trup şi suflet în politica post-decembristă cu speranţa că intelectualii, prin onestitate şi devotament faţă de Cetate, au capacitatea de a limpezi faţa veche a lumii, de a pune lucrurile în făgaşul lor normal, după jumătatea de veac aberantă, măsluită în roşu (sânge şi bătaie) de adepţii laserului kremlinez. Dar Tu, iubite Cetitoriule, nu eşti dezamăgit, nu te simţi trădat în speranţele tale? Eu am trăit şi, cu cât trec anii, trăiesc tot mai intens acest sentiment: M-am deşteptat din visul utopic pe care-l nutream cu vreo două decenii înainte de evenimentele din decembrie 1989, în martie 1990. Au urmat alte evenimente promiscuie care mi-au accentuat această senzaţie: duminica orbului (17 mai 1990),   iunie 1990 etc, etc. etc.

Dar, să revenim la oile noastre, adică la volumul Demnitatea: Libertatea pe cont propriu, structurat în două părţi: Iluzia cortinei  şi Timpul speranţei. Simpla enumerare a câtorva titluri spune multe despre ce simte şi ce gândeşte autorul, contemporanul nostru: Nevoia de libertate, Complexul sărăciei, Vocile libertăţii la Craiova (1990-1991), Viitorul a început, Marea diversiune, Apolitismul, o maladie a inteligenţei... În anii aceia  ai speranţei, eu însămi realizam la Radio Oltenia Craiova emisiunea Colocvii despre libertate şi democraţie, iar întrebarea pe care am pus-o cu obstinaţie profesională unor  intelectuali români de vază (Radu Câmpeanu, Ştefan Augustin Doinaş, Dumitru Solomon, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu), poposiţi cu diverse prilejuri în dalba Cetate a Băniei, suna astfel: De ce din liniştea bibliotecii aţi coborât în hărmălaia arenei politice? Convingerea mea fost întotdeauna că intelectualul trebuie să se implice în viaţa Cetăţii, a Polisului şi  să vegheze, atât cât se poate, benefic, mersul treburilor publice ( res publica). Şi, dacă-mi aduc aminte bine, Aristotel a zis cu vreo  două milenii în urmă că ceea ce îl deosebeşte pe om de animal este tocmai această implicare. Omul este zoon politikon, nu-i aşa? Nu doar domnul Traian Băsescu este om, şi noi suntem oameni, nu-i aşa? Şi cum, vorba englezului de pretudindeni, time is monney, să tragem cortina peste rânduleţele de mai sus, concluzionând următoarele: contemporanul nostru, dl. prof. Nicolae Marinescu din Craiova, face parte din speţa aceea de cetăţeni pe care bulgarul Tzvetan Todorov, rezident de multe decenii la Paris, o defineşte drept intelectual, în toată complexitatea semantică a acestui concept.