Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Petre GOT - 70

Limită

Cândva erai primăvara mea,

Astrul îți surâdea în priviri,

Eram două suflete în același suflet.

Acum verbul tău aduce nori de plumb,

Ești petală purtată de vânt,

Cenușă vândută delirului.

Unde vrei să ajungi, inimă hăituită?

Mai reziști?

Nu vezi că umbli pe drum înfundat,

Pe un drum fără drum?

Ți-ai uitat țelul,

Ți-ai uitat chemarea,

Foșnește zădărnicia în jur.

Ipostază

Minunea mea cu ochi căprui,

Nimănui să nu mai spui

Că trec noaptea peste grui

La iubirile dintâi.

Ca un vânt mă zbat, mă frâng

După sufletul de prunc,

După sufletul copil

Floare de april.

Unde-i tinerețea mea,

Visul, zborul, flacăra?

Întreb valul, întreb vântul,

Mi se frânge-n piept cuvântul,

Sufletul mi se termină,

Se preface-n undă lină.

Creangă de cireș, petale

La casa domniei tale.

La umbra luminii tale.

Răsfrângere

La pieptul muntelui revin

După atâtea drumuri străine.

Mă recunosc paltini și brazi,

Stânca are aceeași grupă sanguină cu mine.

Sângele nu se face apă, se spune,

Rănile ard, se închid.

Fratele tot frate rămâne,

Veacul ne soarbe nespus de avid.

Venim doar o dată pe lume,

Avem un singur suflet, o singură mamă.

Rădăcina doare, sângerează, ne cheamă,

Revederile sunt câmp de verbine.

Cel mai bun prieten

Cel mai bun prieten al meu, cred,

Est teiul din fața casei.

Găzduiește concertele privighetorii

Fără să ceară chirie.

Îmi înmiresmează clipa,

Îmi cunoaște răni, speranțe,

Învață inimi cum să reziste.

Așteptare

Doi porumbei își șoptesc dragostea

Pe dulapul cu cărți din balcon.

Și-au făcut cuib discret,

Seamănă într-un fel

Cu odaia mea.

Povestea lor de iubire

N-o cert, n-o fugăresc,

Durează de câteva nopți.

Aștept să văd, nu peste mult,

Pui plăpând,

Să-ți urez bun venit

În lume.

Recurs

Am pus gard între noi

Să nu mai treacă val negru,

Blestemul să se oprească.

Am vindecat locul

Cu petunii, trandafiri surâzând,

Meri și cireși integri.

Cui să-mi spun febra iubirii rănite

De soră, de frate?

Îngrijorarea se zbate în suflet

Cum râul ieșit din matcă.

Ritm madrilen

Inima se bucură ca un copil,

Pașii lenevesc prin cetate,

Zilele plutesc asemeni miresmelor de trandafiri.

Aș vrea să nu mai plec,

Aș vrea să revin.

Nu știu dacă dorința va rodi,

Nici Don Quijote nu știe,

Deși îl întreb împreună cu zorii,

Deși îl salut împreună

Cu luceafărul de seară.

Joc al iluziilor, joc al speranței,

Port o mapă de vise subsuoară.

Taxă

Îți caut urmele pe lângă râu

Împreună cu fluturii, cu albinele,

O, cât aș da,

O, cât aș da să știu

Pe unde îți rătăcești zilele.

Poate numai plopii bănuiesc,

Trunchiurile zvelte, frunzele zăludele.

Am ajuns, am admis

Să plătesc taxă pe stele,

Să achit taxă pe vis?

Nuanță

Îmi place nespus de Dumneavoastră,

Domnule Brâncuși:

Ați venit din inima lucrurilor

Direct în inima Europei,

Fără să întrebați pe nimeni.

V-ați așezat vatra și dalta

În ochiul clipei roditoare,

Neținând cont de niciun viscol.

Treptat aștrii au început să cânte,

Întruchipând Măiastra din sudoare.

Sunteți al plaiului,

Sunteți al zărilor,

Munte care în locul fibrei de granit

Are suflet - poate să zboare.

Dilemă

Nu știu câte toamne

Îmi mai sunt hărăzite,

Simt încă foc dârz

Curgându-mi prin vene.

Îmi număr pașii prin vis,

Prin scrum, prin cenușă,

Sunt singur ca izvorul pustiului.

Pot spera să crească în umbră-mi

Pâlcul de magnolii cântând?

Probabil cineva îmi va rosti numele

În agora târzie,

Poate ziua de mâine

Va fi și a mea.

© 2007 Revista Ramuri