Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Estera Stanciuc

zile scurte cu mama. prima zi

mama se desprinde de lângă geam

se uită în urmă

ochii ei sunt două frunze fixează

cârlige de rufe numărate pe degete

 

mâinile mamei sunt nişte cartoane

colorate

le decupează rămâne fără unghii

mama are tălpile goale credinţa ei e

un templu vechi peste praf întunericul depune artefacte

 

memoria ei adună la nesfârşit. nu face

vreo selecţie vreo curăţenie are încheieturi

de copil adoarme cu gândurile

în pumnii mici

 

mama nu renunţă la adevărul ei ieftin

se satură să fie marginea paharului

strâns

între dinţi de bărbat. şi parcă

 

a fost prima zi

 

zile scurte cu mama. ziua a doua

mama vede feţe/ dungi de lumină

e doar un exerciţiu. coase goblenul ochii lui iisus turla

bisericii

în bucătărie cuţitul taie pune sare

peste tăietură corpul ei alb se încordează

 

îşi aminteşte amintirea ei e un virus

scăpat pe asfalt gata să explodeze în

altă piele de unde

îşi respinge copilul cu 200 de waţi

 

uneori zice că

fruntea ei sprijină cojile casei

o s-o închidă într-o scoică o să-i dea drumul în valurile

cele mai adânci

 

scuipă firişoare de salivă zici că ninge

până când îşi goleşte stomacul

până când n-o să rămână

decât ruine. şi parcă

 

a fost ziua a doua

 

zile scurte cu mama. ultima zi

mama trece pe lângă ziduri umbra ei e

un cearşaf mototolit

 

se

întinde în iarbă

nu-i scapă nimic. pielea se coace la soare

deasupra capului cineva construieşte arme

fără găuri puternice

 

văd frica ei ştie că plec o vreme sâmburele urii

se răspândeşte ca un spray care nu se usucă

niciodată

 

în somn ţine strâns un ceas acest

ceas ticăie la mâna vecinei rochia ei înflorată

îi face umbră

 

mama şi gândurile ei

rămân neauzite. şi parcă

 

a fost ultima zi

 

© 2007 Revista Ramuri