Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Niculina OPREA

La apropierea definitivă

La propierea definitivă

o curiozitate de iederă îmi acoperă ochii,

în jurul meu - o jubilare nefirească,

(poate cineva se ridică la cer

și eu nu știu,

poate cineva coboară și eu nu văd),

o muzică stranie

în spatele tabloului antic,

o frumusețe de necuprins pe trupul

ce nu se mărturisește

umilinței;

neîmplinirile fac tumbe

aproape de glesne.

Îmi întorc fața spre rugăciune

chiar dacă pe zidul bisericii

colcăie șerpii

doar eu știu că nu mai sunt eu,

ci sîmburele care a închis în el

partea albă a dimineții.

Viețile altora și viețile noastre

Nu patima,

nu erezia,

nici verigheta intrată în carne,

adînc,

nici aglomerarea

dintre creștet și tîmple nu poate

îndepărta bucuria clipei de a împărți

la naștere sângele cu fiicele mele.

S-a prăbușit biserica din mine,

doar o divinitate blîndă

mă poate ridica

din umbra trupului sub privirile

iscusiților jongleri care trec

dintr-o parte în alta minciuna cu chip

de prințesă,

iubirea cu gust de cenușă,

cuvintele mai reci decît coada șopîrlei.

Vreau să-mi șterg memoria, doamne,

cineva îmi tot fură buretele fin.

 

Respir această religie fără să calc

pe sîrmă ghimpată,

din dimensiunea erorii umane trec

în cea a florii de măceș,

propria mea viață atîrnă de luciditatea

umilințelor.

O resemnare totală,

un somn lepros,

iar memoria ca lupoaica ce așteaptă

să fete.

 

Seninătatea va flutura pentru

alte amiezi,

din unghiuri nebănuite,

nebănuite izvoare vor stinge

setea pulberii care voi fi,

când el va veni,

va găsi umbra miresei care am fost,

va găsi capcana

în care am amestecat

viețile altora cu viețile noastre.

© 2007 Revista Ramuri