Lumea-l preţuieşte pentru empatia cu care fixează, după regulile sale secrete, clipa şi reverberaţia sa. Peisaje profund sugestive, sau chipuri de o intensă expresivitate, nu neaparat frumoase, ci, mai ales, adevărate, purtând durerea şi bucuria existenţei anonime în cutele obrazului, sau în taina ochilor, dealuri sau clădiri, toate intră în compoziţiile fotografului clujean dobândind un sens mai profund.

Realul imediat are mister în fotografiile lui Szabo Tomas, chiar dacă este vorba despre, aparent, cele mai obişnuite lucruri. Acum vreo 35-40 de ani am ajuns în atelierul artistului, la Muzeul etnografic al Transilvaniei, doritor să-mi facă vreo 4-5 portrete fotografice, mereu cerute de reviste. Siguranţa maestrului şi afabilitatea sa mi-au confirmat sentimentul că adevăraţii artişti, cum este şi Szabo Tomas, sunt firi generoase, purtându-se firesc nu numai cu colegii,dar şi cu cei din altă breaslă, cu scriitorii, redactorii, ziariştii… Fotograf oficial, la ziarele judeţene, un timp, reuşeşte să prindă imagini ale cuplului prezidenţial comunist, la vizita acestuia la Cluj, Szabo Tomas fotografiind febril, de pe platforma unei maşini, rulând lent în faţa oficialilor. E bucuros că a prins pe viu, de aproape, din culise, scenele mai puţin vizibile multora, figurile marcante ale momentului politic, toată ambianţa socială, pelicula, neutră politic, reţinuse, posibil, chiar gesturile unor persoane înmânând plicuri cu plângeri, cereri, secretarului general, după discursul din Piaţa Mihai Viteazul… Ce dezamăgire, însă, maşina fotografilor intră în curtea redacţiei ziarului judeţean şi toate filmele evenimentului sunt pe loc confiscate. Multe reviste, printre care şi Steaua au beneficiat de arta lui Szabo Tomas, iar eu am tot folosit portetele pe care mi le-a lucrat, mai demult, în alb-negru, în cadrul diferitelor colaborări: reuşise să surprinda ceva caracteristic, ceva care persista în ciuda anilor, cred. Cea mai recentă fotografie pe care mi-a dăruit-o este un instantaneu al subsemnatului, vezi R.L. 3/2013, executat în joacă, ai spune, de artist, ,,printre picături’’, dar nici aici artistul nu se dezminte, nu coboară sub nivelul care l-a impus, are amprenta specifică, semnătura stilistică incofundabilă .

De asemenea, experienţa sa profesională nu o păstrează doar pentru sine, ci, am observat, o împarte cu confraţii lui mai tineri, Ştefan Socaciu, de exemplu... Un om nu doar pasionat de munca sa, un caracter, stânjenit doar de prostul-gust sau de lipsa de civilitate a unor concitadini. Mi-a spus că nu prea frecventează mediile unde moralitatea e labilă, iar scara de valori ezitantă, deşi meseria îl obligă, uneori, simţindu-se bine doar printre persoanle educate, mai cu seamă printre confraţi. .. Un sfat pe care mi l-am însuşit, îl citez, acum, ca pe o probă de înţelepciune. ,,Să nu daţi mărgăritare porcilor!’’.

Casa artistului se află pe o strada în pantă, Republicii, acum Regală, ca prima dată, unde, copil, eram dus la o grădiniţă (cu o livadă minunată, cu o poartă de fier precedată de doi nuci, despre care falnici nuci am tot vorbit noi). Locul unde am primit primele mele noţiuni de desen, sau de epic fabulos, din poveştile ascultate, e peste drum, aproape de locuinţa lui Szabo Tomas. Ea mi-a rămas în memoria afectivă, fiind nu numai evocatoare a străzii săniilor nebune ale copilăriei mele, dar m-a cucerit, imediat, prin aerul său tihnit, interiorizat, sporit de mulţimea tablourilor de pe pereţi, tablouri dăruite de pictori celui căruia ei îi datorau eleganţa sutelor de fotografii, din cataloagele lor de expoziţie.

Mişcarea mâinii sale are, ca la Ion sau la Mihai Cucu, ori gorjeanul Vasile Blendea ,siguranţa exersată a chirurgului, ori a pilotului, cred că simţea vibraţia persoanei sau a obiectului ales, îl surprindea în cea mai fericită, artistic vorbind, ipostază a sa. Apropo de regretatul Blendea, la moartea lui Laurenţiu Ulici, artistul ne-a însoţit, la fel de trist ca noi, Nicolae Prelipceanu, Ion Drăgănoiu, la locanta poetei Iolanda Malamen, de pe Calea Griviţei, iar în saloanele de la ,,Casa Verdi’’ a făcut o mulţime de fotografii. Unde or fi acele preţioase, zic, instantanee, unde, la un moment dat şi fotograful nostru, unanim apreciat, se lasă surprins de obiectiv? Declicul aparatului, una cu artistul, vine după ani de privit, cu atenţie tandră, lumea. Asta ne spun, pe scurt, fotografiile lui Szabo Tomas: Priviţi cu atenţie în jurul vostru, acolo stă, de multe ori, frumuseţea lumii!