Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Jocul grav al poeziei

        FLOREA MIU

Cu un titlu şi o grafică incitante, care îl scot din nota convenţională, volumul de versuri Româncă, marcă înregistrată (Editura Corvin, Deva, 2006), de Loredana Cristea, exprimă, înainte de toate, o atitudine poetică nu atât nonconformistă, cât mai ales ardent-dezinvoltă, de o sinceritate, astăzi, dezarmantă. Vibraţia autentică a poemelor sale mărturiseşte nu numai o reală vocaţie creatoare, dar şi o predispoziţie spre neîngrădit, neconstrâns de canoane programatice, menit a o arăta cum o apă foarte limpede sau ca aerul respirat dimineaţa, printre arborii munţilor din care vine. Cuvintele gâlgâie de viaţă, poemele au prospeţime, iar universul evocat este proiectat în lumina unor trăiri interioare intense, care amintesc de starea exploziv-adolescentină a unor versuri de Esenin, Labiş, Nichita Stănescu (de început), Ioan Alexandru sau Mircea Dinescu. Este o posibilă filiaţie de care foarte tânăra poetă pare să fi fost marcată cu sau fără voie, în datele predispoziţiei de care aminteam. Are din toţi aceştia câte ceva, dar rămâne ea însăşi în bucuria năvalnică de a reuşi să se comunice, să le spună şi celorlalţi ce miraculos templu este un copac de pe Valea Jiului şi ce mistere de-nceput de lume ascunde "ninsoarea preschimbată în baladă" sau ce taină adâncă de când lumea se-ntâmplă în amurgul cu miros de toamnă, când "ultimele frunze cad în genunchi, răpuse / De greutatea mută a vorbelor nespuse / Ce-mpart în două drumuri cărarea dinspre noi" (Amurg în carele cu fân).
S-ar putea zice, după asemenea versuri, că poeta se complace într-un tradiţionalism cuminte... Dar cât de imprevizibilă şi modernă se dovedeşte în viziunile sale rafinat-picturale, nu lipsite de o discretă senzorialitate: "Mi-e galben de prin boabe de porumb / Şi auriu
mi-e de miros de pere / Mi-e pulbere de somn şi greu de plumb / Cu vise descântând pelin şi miere." (Pictându-mă). Culori şi arome, drumuri teribile prin anotimpuri, înfiorări nedesluşite se întreţes în "pastelurile" sale atât de vii, de expresive, în care se regăseşte cu gratuitatea vârstei: "Sunt un zugrav stângaci de stări sublime / Risipitor de zâmbete în vânt / Mă regăsesc în larmă şi-n mulţime / Ca rădăcina-n casa-i de pământ" (Zugrav stângaci de stări sublime).
În muzicalitatea şi aerul juvenil ale acestor poeme mocnesc presimţirile unei asumări grave a existenţei poetice, gândul opţiunilor viitoare, al căilor de urmat dar şi al risipirii temporale care se petrece deja în sine. Desprinderea de "lumea de lacrimi şi păpuşi" de până acum, spre a se "inventa" ca prezenţă matură într-un nou timp, al încercărilor neprevăzute, îi induce starea interogativă, sentimentul căutărilor într-un spaţiu încă necunoscut: "Ceva nedefinit de mâini mă ţine / Iar timpul mi-l prăvale peste piept / Nu ştiu pe care drum să mă îndrept / Şi-atâtea poezii ucid în mine..." (Poezii nenăscute).
Dar această ritmică iniţială, ce ţine de rostirea cantabilă, se pierde, treptat, în versificaţia liberă din ultima parte a volumului, intitulată - poate nu întâmplător - chiar "Schimbarea la faţă". Este, poate, dorinţa de a obţine o nouă expresivitate, gest anunţat în catrenele dinainte: "Mă mut în lumea mea modernă, de mâine / Mă scutur de mine, mă dau jos din pat / Torn apă pe sufletu-mi ars, demodat / Şi-mi pun modernismul ca untul pe pâine" (Lumea modernă). Un alt registru poetic se conturează în poeme precum "Maşenka", "Şedinţă cu părinţii şi îngerii", "Ce ştie Jimmy?", "Primăvara poeţilor", "Paparazzi". Dacă mai înainte poeta se revendica, ştrengăreşte, dintr-un Esenin "în cojoc de lână", închizând ochii de teamă să nu-l sperie, în această nouă ipostază lirică îşi îndreaptă privirile spre poeţii novatori, exclamând "Sărut mâna Nichita" ("m-ai născut uşor şi prea devreme") sau "Mă ninge Bacovia", învăţând apoi că "sufletul unui bărbat / e un cimitir de femei" (Sufletul unui bărbat).
Ceea ce vrea să spună că poezia începe ca un joc al gratuităţii juvenile şi devine ulterior un barbian joc secund, al gravităţii şi asumării existenţiale depline.
Aşa se arată, deocamdată, traseul poetic al Loredanei Cristea, care evoluează de la dezinvoltura primului său volum - "Ciorapii mei negri de plasă" - la simbolistica tot mai severă şi mai nuanţată a modernităţii.

© 2007 Revista Ramuri