Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Lumea văzută din profil

        de Ștefan VLĂDUȚESCU

I. În termenii specializării profesionale, Nicolae Melinescu este un om care vede lumea perpendicular, adică realist, lucid, echilibrat, stabil și obiectiv. Un adevărat jurnalist privește lumea drept în față. El o vede direct și just. Lui viața i se arată în dimensiunea sa informațional-obiectivă. Locul său se află în exterior; direcția privirii sale este perpendiculară pe câmpul evenimentelor. Jurnalistul este un om perpendicular.

Romanul politico-fantastic Deșertul de fier (București, Editura Ecumenica Press, 2007) ni-l relevă pe jurnalistul de la Televiziunea Română Nicolae Melinescu ca pe un om cu o puternică propensiune de a construi o lume oblică. Romanul edifică o lume din profil. Incapabilă să stea pentru real, ficțiunea statuează lumi non-perpendiculare.

Romancierul este creatorul unei lumi din profil: în prim-plan avem o structură a realului ce se articulează și funcționează în coordonate ale imaginar-fantasticului.

II. Romanul politic este un roman al puterii, un roman despre obținerea, menținerea, consolidarea și pierderea puterii. Tot roman politic se poate desemna și întreprinderea narativă ce subîntinde evenimente traversate de ideea de putere. Mai curând, în această a doua categorie se înscrie Deșertul de fier.

III. Cartea începe cu explicarea din perspectivă geopolitică a semnificației perioadei „războiului rece” pentru Africa: „În Africa războiul rece a fost extrem de fierbinte, s-a sintetizat până la lupta corp la corp, în lovituri zdrobitoare împotriva teroriștilor și a subversiunii comuniste. (...) Războiul a avut o miză capitală: Africa roșie sau lumea liberă” (2007, p. 5).

Pe palierul politic și geopolitic romanul este relatarea contribuției englezului Michael Nolan Gordon (născut la 25 noiembrie 1930) la instaurarea sau salvarea democrației în state precum Angola, Mozambic, Zimbabwe și Namibia; aceste aspecte sunt excelent surprinse de profesorul Dumitru Borțun în postfața la roman (2007, pp. 387-392).

Coordonatele narațiunii sunt atât temporal cât și spațial deosebit de largi. Dimensiunea de timp a lumii romanești pleacă, în raportarea ei la realitate, de pe la 1936 și se încheie „prin ’94\" (2007, p. 378). Spațiul imaginar are două arii: aria englezească (a copilăriei în nordul Angliei, la Bruxton) și aria africană (a venirii după facultate în Africa de Sud, unde tatăl său se afla în misiune diplomatică).

La Pretoria, Mike Gordon se încadrează în jurul vârstei de 22 de ani, în armată, pe care o va părăsi în 1994: degradat, scos din evidența armatei, fără dreptul de a purta „uniformă, medalii și însemne militare, fără drept la pensie, stipendii, cazare, asistență socială sau umanitară din partea armatei” (2007, p. 383). Patruzeci și doi de ani de război; un război ce nu face eroi și nu aduce medalii. Acestui războinic nu-i va fi scos bustul din marmura de carieră și nu va fi onorat cu consemnarea în istorie. Generic, acest om trăiește pericolul de a muri zi de zi. Ajunge să-i fie uscate de soare rănile și să-și privească precum o carte de identitate cicatricele. Devine tăcut, așezat în propriile gânduri, condamnat la a fi mașinărie de ucis, pornind în fiecare nouă misiune în confruntare cu „o singură realitate imediată și reversibilă: ori omori ori ești omorât” (2007, p. 374). În fond, personajul este astfel înțeles într-o perspectivă scuzabilă în raport de lipsa de valori morale și bune maniere din comportamentul său. Miezul politic al romanului este cel care generează titlul: „Da, lupta devenea tot mai sângeroasă, Africa era inundată de arme și se transforma într-un deșert de fier (s.n.)!” (2007, p. 254).

Lupta lui Mike Gordon constă în misiuni. Viața lui se epuizează în misiuni. În general, viața noastră se duce în sarcinile de zi cu zi. Încercând ca din misiunile luate separat să obținem sensul vieții lui Mike, descoperim că principala sarcină în cadrul propriului destin o reprezintă depășirea singurătății. Misiunea fundamentală este o misiune ratată, dar ratată în ideea în care ea nu poate fi de nimeni încheiată cu succes. Astfel putem înțelege fiecare misiune în parte din totalitatea care le cuprinde și le străbate.

În două cazuri, pe misiunile „de stat” se grefează interese derivate din destinul personal: „Anemona de diamant” și „Amazoana neagră”. Peste fondul erotic de bază dat de iubirea din tinerețe pentru Sybyl se impregnează decisiv iubirea pentru Annemone, femeia greu de descifrat și pus în termeni de duioșie și suavitate. De altfel, ideea lui Mike despre iubită este modelată de conștiința faptului că în greaca veche anemonă «înseamnă „greu de îmblânzit”» (2007, p. 178). Femeia vieții lui este o neîmblânzită. Iubirea lor este fulgerătoare și copleșitoare, dorită până la „sfârșitul timpului și până la capătul lumii” (2007, p. 191). Misiunea împotriva teroriștilor ce o ucid pe Annemone este o misiune personală, este o misiune de o viață. Lui îi rămâne un lănțișor cu o anemonă de diamant pe care-l recuperează de la asasini și pe care-l va purta apoi permanent cu el. De la moartea Annemonei, Empty Howl (echipa comandată de Mike) „nu mai cunoaște mila, înțelegerea și iertarea” (2007, p. 204).

Cea de-a doua misiune personală o constituie „Amazoana neagră”; rezultatul îl reprezintă uciderea „Amazoanei negre” pe care o identificăm cu Camarada, terorista cubaneză, coordonatoarea atacului căruia îi căzuse victimă Annemone.

Dintr-un unghi oarecare, cartea este o antologie de misiuni clar delimitate. Deasupra misiunilor obișnuite în domeniul puterii se ridică și o misiune de însoțire a 8 ziariști români veniți în anii ’80 de la București pentru a prezenta derularea alegerilor din Rhodesia. Limba română este văzută ca o limbă „cu ceva portugheză în ea, dar și cu pasaje mai luminoase, apropiate de spaniolă și, poate, italiană” (2007, p. 358). În listă, doi ziariști erau de la serviciile secrete, unul de la Comerț, altul de la Externe, altul de la Interne, unul de la „cotidianul comunist” și altul de la „tv”. Față de șase „caraghioși ca niște marțafoi”, doar doi erau ziariști adevărați: cel de la „tv” și cel de la cotidian (fost corespondent la Hanoi). Tv-ul este prezentat drept cel mai competent, cel mai simpatic, dar și cel mai de jos în ierarhia grupului condus de unul de la serviciile secrete. Per ansamblu, câtă misiune atâta iubire: iubire de libertate, iubire de demonstrație, iubire în general.

IV. Se remarcă, înainte de toate, punerea evenimentelor în istoria reală a sudului Africii și a Angliei anilor ’30 ai secolului XX și încadrarea în politica locului, în interesele și acțiunile strategice ale statelor din zonă. Metoda la care obligă un asemenea demers complex este una reportericească. De aceea, am spune că Deșertul de fier este un roman reportericesc al puterii.

V. Dincolo și, totodată, pe cursul traversării spațiului romanesc se desprinde și se profilează figura unui spirit creator profund angajat în propriul imaginar, stăpân pe mijloacele sale artistice și care trăiește experiența curentă ca pe o experiență personală. Am zice că spiritul creator face roman din propria viață.

În planul axiologiei estetice, cartea rămâne notabilă prin imaginarul suscitat pe calea reportajului, prin conexarea imaginarului la realitatea istorică și prin limpezimea de rouă a personajului principal. Formula rezultată este, și ea, o realizare admirabilă.

Ceea ce poate fi trăit în ani în sudul Africii și ceea ce putea să fi fost trăit este văzut cu un ochi exersat pe multiple unghiuri. Nicolae Melinescu reușește în scriitură să schimbe direcția privirii și dintr-un interesant reportaj face un roman remarcabil. A pierdut reportajul? A câștigat reportajul? Lumea văzută din profil ne arată un romancier adevărat.

© 2007 Revista Ramuri