Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Gheorghe Grigurcu

Ei folosesc

Ei folosesc stilul cum o ceaţă

îneacă articulaţiile frazei cu bere

îndeasă vîrtos tropii în rucsac

lasă cezurile pe tejghea în locul pourboirului

apoi ies afară să-ntoarcă strada în plină amiază

spre chipul lor cum o apă motorizată.

De-un mic exemplu

De-un mic exemplu ai nevoie

de unul insignifiant care să-ţi îngăduie să treci

prin toamna asta icnind în culori asortate

(încrederea pe braţ cum o haină

pe care-o scoţi cînd e prea cald afară

un miros stătut cum geamul unui magazin

tot mai nuanţate mai palide culorile presimţind libertatea)

amintindu-ţi amărăciuni cum degete lipicioase după prînz

răsfoind hîrtii în care s-au înecat

gesturi ca-n apă.

Gilortul

Migala curgătoare-a rîului

mult ne-ar putea bucura

sălcii şi vrăbii trestii şi nudişti

cu aparate de filmat

o urmăresc asiduu

dar cum să ţi-o însuşeşti

răpind-o obştii?

dar cum să renunţi la ea

lăsînd-o obştii?

Budism

Ostatic al fumului acest chip care (nu ştiu de ce) rîde-ntr-una aşa că nu-i mai rămîne timp să mai geamă deşi ar fi vrut nespus şi se-ncumetă pe deasupra să contemple unghiurile priveliştii în care nu se găseşte nimic unghiurile-n sine.

Pasărea măiastră

De la o vreme

stă doar pe cuibul duratei

cloceşte

dar din ouăle ei

nu ies pui

ci doar alte ouă

pe care măiastra

e gata

(aşa se zice)

să le clocească

la nesfîrşit.

Contează

Contează doar prima propoziţie primul cuvînt prima literă

între-aceste jucării care există doar fiindcă nu-şi văd figura proprie

apoi desigur miresmele lăbărţate deşucheate atîrnate cum perdelele

zgomotele care pun umărul să te-ajute ici colo la treburile zilnice

şi fără-ndoială degetele tale cu care-ndrepţi cavalereşte firele ploii

le redai verticalitatea.

Vorbesc prin semne

Vorbesc prin semne aidoma surdomuţilor aceste suflete de carne şi sînge care se-mpiedică de ele însele apelează uneori la cercul îndatoritor al unui gînd atît de strîmt încît nu pot trece prin ele şi resemnate (resentimentare, uluite, năuce?) se strecoară unul prin celălalt aproape fără pauză.

Cum să deosebeşti Doamne

Cum să deosebeşti Doamne adevărul de păcat

cum să-ntorci norul pe cealaltă parte

ca pe-o clătită-n tigaie

cum să striveşti umbra arzătoare aidoma unui muc de ţigară

cum să-ţi scuipi tremurul spaimei ca pe-o flegmă

cum să aduni ceea ce e deja adunat

cum să aduci nopţile-napoi în zilele din care au ţîşnit

atît de neprevăzătoare

cum să aperi noima de sine însăşi

cum să deosebeşti Doamne adevărul de păcat?

Sarea dimineţii

Sarea dimineţii pe arbori pe gazon

pe garduri pe lumini industriale

pe zgomote de autobuz şi pe sprîncene

pe iezere pe cefe pe ziare

pe stîlpi pe polonice pe prinsori

pe plicuri pe tunsori pe mingi

pe blugi pe-afişe şi pe pozne

pe gemete pe fructe pe rigori

pretutindeni sarea dimineţii

cu benevolenţă răspîndită

dar - curiozitate - solniţele cerului

sunt tot mai pline.

Ianuarie

Un ochi zgribulit

se cuibărise-n celălalt ochi

mîna dreaptă nu mai avea putere

să caute mîna stîngă

piciorul stîng se mişca

şi-n locul piciorului drept

gerul ascuţea cuţitele lumii.

Mărfuri

O cutie aici o cutie dincolo de-asemănările noastre atît de dorite podurile de peste rîu în pachetul de ţigări ieftine rafturile aproape golite de havuzuri şi zefiri bucălaţi un trafic prin sînge negru cum un dulap şi ţi se năzare că stai pe loc că nu există nici un rost în devotamentul mărfurilor care se izbesc una de alta ca-ntr-un tangaj sau ca-n acele îndrăzneţe texte scrise direct pe sunetul pe care-l absorb instantaneu în timp ce epiloguri de roman ard aidoma unor becuri aprinse-n plină zi (magazinul cum o frază rostită cu voce tare).

Vesperală

Steaua Polară prinsă

în menghina aburului

din ţeava de eşapament

a maşinii vecinului de bloc.

Şi cum ar fi

Şi cum ar fi doar să aştepţi să taci

să taci să aştepţi să scorneşti apoi

Cuvîntul despre marginea marginii

(nici o noţiune nu doarme mai mult decît alta

nici un vis nu trezeşte un alt vis)

Cuvîntul lipit pe propriul său elan

cum un timbru pe-un plic

… şi dintr-o dată se dă la o parte fiinţa din faţa Cuvîntului

cum din faţa unui vehicul în viteză.

Pointilism

Scuturi o suprafaţă

de puncte

aşa cum ai scutura

o umbrelă plină de

picături de ploaie.

Dilemă

Nu văd nimic fir-ar să fie

nici înainte nici înapoi

e-o noapte-a cărnii

ce se-nveleşte cu noaptea cosmică

dar scripeţii ulmului înalţă luna

cu-o palmă mai sus

acum văd mai multe

decît s-ar cuveni.

 

Crepuscul

Şi nici un exerciţiu nu e îndestulător

spre-a trece dincolo de ceea ce e adevărat

ori să rămînă mult în urmă

spre-a merita să fie luat în seamă

pe deal se-ngroaşă sîngele cum în venele

unui bătrîn

şi asta de la sine.

Totul

Totul ne lipseşte dacă ne gîndim bine

dar acest Tot e-atît de stîngaci

încît nu se lasă uşor nici măcar

împărţit în bucăţi

nefiind sigur că bucăţile

vor cuprinde-ndestulătoare spaimă

vor tremura îndeajuns.

Cuţa

Liniştea încordată a cîinelui drag

cum a apei iazului

teama lui veselă veselia lui temătoare

tresar şi-acum în răstimpuri

aidoma filamentului unui bec aprins

norii care-i ard sub piele.

Dimineaţă

Această armură goală cum noaptea care nu mai slujeşte la nimic (negoţul pieilor nopţii e totuşi înfloritor) în timp ce frazele umede de sudoare se-ntind alene în pat aidoma unor mîini unor picioare ce abia se trezesc în timp ce fruntea ah fruntea princiară pune capăt lunecării în gol (uitînd de sine uită golul).

Stradală

Tînărul suplu locvace

de cîteva clipe urcat pe capota

unui Audi nou-nouţ

ca pe-un soclu

vrea să spună ceva dar nu izbuteşte

gesticulează congestionat

şi se-ngraşă văzînd cu ochii

cînd se dă jos e deja obez.

Poetică

Ce să facem cu ideile în poem se întreba John Ashbery

„ne întoarcem la ele ca la soţii, părăsind-o

pe amanta pe care-o dorim?”

ah de-ar fi atît de uşor să te întorci la soţii

să te întorci la idei atunci cînd experienţa te-ndeamnă

să chemi pur şi simplu sufletele din preajmă să le spui

că nu mai poţi repara făcutul că nu

mai poţi reface măcar ceea ce ne desparte

deopotrivă ideea şi dragostea deci ce să facem

cu ideile aceşti androgini în costume albe

care nu pot fi nici soţii nici amante

nimic din ceea ce ar putea pune la-ncercare realul

pe care graţie lor te mulţumeşti a-l privi

şi nu a-l înfrunta fie şi ca un murmur de ape venind din tablouri

fie şi ca mireasma de crin a muzicii de orgă

fie şi ca firul de spermă ce se prelinge din poem

gata să dea rod în Lumea de-Apoi.

© 2007 Revista Ramuri