Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Marin Mincu –un scriitor complet

        de Dan Eugen Dumitrescu

Gândind titlul articolului de faţă, m-am bazat pe bogata activitate a lui Marin Mincu, de poet, critic literar, editor, semiolog, traducător şi eseist, neuitând-o şi pe cea de pedagog, activităţi în care s-a implicat la cel mai înalt nivel. Dotat nativ cu o inteligenţă şi o voinţă deosebite, Marin Mincu, născut la Slatina, la 28 August 1944, a făcut cinste şcolilor şi Liceului ,,Radu Greceanu” din această localitate, Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, absolvite în 1967, cât şi Institutului pedagogic, devenit Universitatea din Constanţa, în 1990. Devenit preparator, prin concurs, în 1968, la Facultatea de Filologie a Institutului pedagogic din Constanţa, a urcat toate treptele până la cea de profesor universitar la Facultatea de litere a Universităţii din Constanţa, al cărei prim rector a fost (aprilie 1990) şi decan al Facultăţii de Litere între 1990-1998. A devenit doctor în filologie la Universitatea din Bucureşti, în 1971, cu teza: ,,Opera literară a lui Ion Barbu”, reluată ulterior şi îmbunătăţită, în anii 1975 şi 1995, aceasta fiind una din cele mai bune cărţi scrise despre creaţia literară a marelui poet.

Atent la poezia contemporană lui, i-a comentat, critic, cu exemplificări, pe tinerii poeţi născuţi în anii ’50 ai secolului trecut, în cele trei volume intitulate ,,Poezia română actual㔠apărute, primele două, în anul 1998, şi ultimul, în 1999. El însuşi, poet, a fost preocupat de evoluţia poeziei române în ,,O panoramă critică a poeziei române din secolul al XX-lea” (2007), după ce tipărise, în 2003, ,,Poezia română în secolul al XX-lea”. Preocupat de metoda textualist – semiotică, a folosit-o mai întâi în ,,Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetic㔠(1981), o noutate în critica noastră literară, pentru care i s-a decernat Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, aprofundând-o în ,,Eseu despre textul poetic” (1986).

Deşi Marin Mincu era un critic literar lucid şi perspicace, a rămas un îndrăgostit de poezie şi literatură, în general, publicând, succesiv, volumele ,,Poeticitatea română postbelic㔠(2000) şi ,,Cvasitratat de/despre literatur㔠(2009).

Spiriduş al gândirii, permanent frenetic în ceea ce realiza cu o tenacitate de invidiat, Marin Mincu se regăseşte astfel şi în opera sa poetică la interferenţele cu realul, descoperindu-şi uneori, accente de gingăşie ascunsă, reţinută, în alternanţă cu concretul vieţii cotidiene. Volumele: ,,Eterica noapte” (1972), ,,Văile vegherii” (1974), ,,Pradă realului” (1980 şi 1985), ,,Am visat că visez un înger” (1998), ,,Cum mi-am înscenat un accident de maşin㔠(2002), ,,Pacient la spitalul fundeni” (2007) şi ,,Dulce vorbi în somn” (2011, postum) sunt cele mai reprezentative în acest sens.

Evoluţia literară a lui Marin Mincu a implicat accesarea simultană a mai multor genuri, inclusiv cel de proză, în care îl regăsim în romanul ,,Intermezzo” (1984), roman apărut, apoi, în două ediţii revăzute, în anii 2000 şi 2007, urmat de ,,Intermezzo II” (1989), ,,Intermezzo III” (2002), ,,Intermezzo IV, jurnalul florentin”, apărut în 1997, într-o ordine aleatorie, a fost la rândul lui urmat, în 2004, de ,,Jurnalul lui Dracula” (rescriere), pentru care, în 1993 primise Premio Nazionale din Narrativa, la Bergamo (Italia). La fel s-a întâmplat şi cu ,,Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidiu” (2004), pentru care luase acelaşi premiu, în 1998.

În 1974, multilateralul Marin Mincu, în urma unui concurs a ocupat, pentru patru ani, postul de lector de literatură română la Universităţi din Torino şi Milano, continuându-şi ,,aventura” literară în Italia, ca profesor universitar la Facultatea de Litere şi Filozofie din Florenţa, între 1979-1994, dovedindu-se un demn urmaş la acestă catedră florentină al celebrului filolog şi lingvist român Gheorghe Caragaţă (1907-1978). Neastâmpărul de cercetător, istoric şi comparatist literar l-a determinat pe Marin Mincu să elaboreze, uneori în colaborare, lucrări importante pentru ambele literaturi, română şi italiană. În şederea sa în Italia, Marin Mincu a făcut un curs de specializare în semiotica literară cu profesorul Silvio Avalle D’Arco, experinţa câştigată fructificând-o în volumul: ,,Semiotica literară italian㔠(1984), dar şi în lucrarea: ,,Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetic㔠(1981). A căutat şi a reuşit să-i facă cunoscuţi în Italia, pe mulţi scriitori români în ,,Poesia romena d’avangardia. Testi e manifesti. Da Urmuz a Ion Caraion” (1980, în colaborare cu Marco Cugno), ,,Nuovi poeti romeni” (1986, cu acelaşi colaborator), ,,Mircea Eliade e l’Italia” (1987, în colaborare cu Roberto Scagno), ,,Scritti romeni” (1994).

Fascinat de statura lui Mihai Eminescu, Marin Mincu a comentat opera marelui poet român, atât în ţar㠖 prin ,,Luceafărul” (1978) – cât şi în Italia, prin Mihai Eminescu: ,,Lucifero” (1989, în colaborare cu Sauro Albisani), ,,Mihai Eminescu, genio desolato” (1989), ,,Mihai Eminescu: La mia ombra e altri racconti” (2000) şi ,,Mihai Eminescu e il romanticismo europeo” (1990, în colaborare cu Sauro Albisani).

Ambasador strălucit al culturii române, Marin Mincu a publicat o carte cu descântece populare româneşti, folclorul nostru – cu precădere balada – beneficiind din partea lui de o explorare semiotică în volumele: ,,I canti narrativi romeni. Analisi semiologica” (1977) şi ,,I mondi savrapposti. La modellizzazione spaziale nella fiaba romena” (1978).

I-a tradus, în italiană, pe Lucian Blaga şi Nichita Stănescu, şi în română pe ,,Poeţii italieni din secolul al XX-lea. De la Giovanni Pascoli la Mario Magrelli” (1998).

Opere ale lui Marin Mincu au apărut, în traduceri, în Italia, Muntenegru, Germania şi Franţa.

S-a remarcat, în calitate de colaborator, în revistele literare din ţară şi din Italia, printre care ,,Amfiteatrul”, ,,România literară”, ,,Luceafărul”, ,,Viaţa Românescă”, ,,Paradigma”, ,,Ziua literară”, ,,Tomis”, ,,Contemporanul – Ideea europeană”, la ziarul ,,Cotidianul”, unde a realizat pagina culturară timp de cinci ani, între 1999-2004, la ,,Alfabeta” (Milano), ,,La fiera letteraria” (Roma), ,,Strumenti critici” (Torino), ,,Uomo e cultura” (Palermo), ,,Inventario” (Florenţa), ,,Il cavallo di Troia” (Roma), ,,La nouva Rivista Europea” (Milano) – unde a făcut parte din colegiul redacţional european - ,,L’Indice” (Torino), ,,Il Ponte” şi ,,Inventario” (ambele din Florenţa) etc.

Lui Marin Mincu i se datorează înfiinţarea revistei culturale ,,Paradigma” (în 1993) şi a Editurii ,,Pontica”, la Constaţa, în anul 1991, al cenaclului ,,Euridice” de pe lângă Uniunea Scriitorilor, al cărui preşedinte a fost, între anii 2002-2003, şi al Premiului literar ,,Euridice” (2005) acordat în exclusivitate tinerilor scriitori, premiu care, actualmente, îi poartă numele.

Activitatea sa multilaterală i-a fost apreciată cu mai multe premii: Premiul Uniunii Scriitorilor (2000), după ce primise mai întâi Premio Internazionale ,,Eugenio Montale”, la Roma, în 1989; Premio letterario ,,Carlo Botocchi” (1993, Cittŕ di Piombino) ţi Premiul ,,Herder” (Viena, 1996); Prix Union Latine (1998, Roma) pentru ,,Jurnalul lui Ovidiu”; Premio ,,Giuseppe Acerbi” (2004, Castel ,,Gandolfo”) pentru ,,Jurnalul lui Dracula”, ediţia a III-a. În 2004, Marin Mincu a primit onoranta distincţie ,,Ufficiale della Republica Italiana”.

Integru şi vertical, cerebral şi direct în aprecieri, Marin Mincu a întâmpinat mari obstacole din partea lui Eugen Barbu şi a găştii sale de lachei, dar el a învins prin talentul, munca sa intensă şi continuă, a crezut în ceea ce-şi propusese să realizeze, lăsând o bogată operă. A fost alături de pictorul Spiru Vergulescu, cu care era bun prieten, unul din cei mai reprezentativi fii ai municipiului Slatina. Literatura română îi dataorează mult, iar nume celebre i-au recunoscut, la superlativ, demersul său literar, precum: Marian Popa, Nicolae Manolescu, Mircea Scarlat, Edgar Papu, Valeriu Cristea, Mircea Iorgulescu, Livius Ciocârlie, Mircea Martin, Liviu Petrescu, Ioan Buduca, Constantin Ciopraga, Gheorghe Grigurcu, Şerban Foarţă şi mulţi alţii.

© 2007 Revista Ramuri