Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Drama unei familii

        de Toma Grigorie

Stagiunea de toamnă (2013) a Teatrului Naţional „MarinSorescu” a debutat cu premiera dramei „Familia Tót”, de Örkény István (1912-1979), dramaturg maghiar cu o viaţă tumultuoasă, trecând de la ingineria chimică la activitatea de editor independent. Este trimis pe front în serviciu de muncă (1942) şi capturat prizonier de război (1943). Din această experienţă ingrată, ţinut într-o cameră fără lumină, se presupune că ar deriva tema piesei prezente. A făcut parte dintre scriitorii opozanţi partidului comunist care au contribuit la pregătirea revoluţiei maghiare din 1956. Îi este interzisă publicarea şi este nevoit să lucreze la Fabrica Farmaceutică şi Nutriţională (1958-1963). După câţiva ani, va fi repus în drepturi, permiţându-i-se publicarea cărţilor de proză şi jucarea pieselor de teatru.

Dintre piesele sale, două sunt considerate capodopere: Familia Tót şi Joc de pisici care au cunoscut succese importante pe scenele lumii: la Paris, Londra, Moscova, Berlin, New York şi Tokio. La Bucureşti, Teatrul Nottara a pus în scenă, cu bune rezultate, Familia Tót, iar Bulandra, Joc de pisici.

Spectacolul de la Craiova cu Familia Tót profită de profesionalismul şi de bogata experienţă a regizorului român de origine maghiară, Bocsárdi Lázló, (n.1958, în Târgu-Mureş), director general al Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe. Un constant colaborator al Teatrului craiovean, director de scenă aici al mai multor spectacole reuşite, începând cu „Năzdrăvanul Occidentului”, de J. M. Synge (stagiunea 2000-2001) şi continuând cu „Avarul”, de Moličre (stagiunea 2001-2005), „Caligula”, de Albert Camus, cu premiera în 2012. Doritorii pot găsi mai multe informaţii despre autor şi regizor, şi în Programul spectacolului.

Prima reprezentaţie cu Familia Tót, în regia lui Bocsárdi Lázló, s-a derulat la Craiova, de curând, în 27 septembrie a. c., constituindu-i-se într-un spectacol teatral ce trebuie vizionat, pentru că este realizat pe baza unei opere dramatice autentice şi cu o distribuţie de reală ţinută interpretativă. Drama acestei Familii este motivată de grija pentru fiul ei, locotenetul Tót, care se află pe front. Domnul Tót este pompier (Valer Dellakeza) şi împreună cu Mariska, soţia (Mirela Cioabă) şi fiica Agika (Iulia Colan) aşteaptă cu înfrigurare venirea Poştaşului (Nicolae Poghirc) cu veşti de pe front. Un moment tragi-comic realizează Poştaşul (cam într-o ureche) care citeşte scrisorile şi telegramele şi le aruncă la coş pe cele cu ştiri neplăcute.

Intriga piesei debutează odată cu primirea unei scrisori în care părinţii sunt rugaţi să-l ajute pe Maiorul său (Sorin Leoveanu) care are nervii zdruncinaţi din pricina războiului şi a luptei cu partizanii. Locotenetul l-a încredinţat că liniştea şi aerul cu miros de brad din împrejurimile casei lui părinteşti îl va ajuta să se redreseze. Familia Tót îl aşteaptă pe Maior cu înfrigurare, gata să facă toate sacrificiile, să-i împlinească toate capriciile şi nebuniile, pentru binele fiului lor. Se asigură să fie linişte deplină: şoferul autobuzului să nu mai claxoneze la intersecţie, câinele vecinului să nu mai latre, pipa tatălui să nu mai sfârâie etc. Iar aerul să fie curat şi proaspăt. Pentru asta este chemat vidanjorul, Proprietarul sacalei (Cătălin Băicuş), să desfunde latrina, care însă la sfaturile lui profesionale rămâne în status quo, pentru că răscolirea n-ar fi benefică. Este chemată în ajutor şi vecina, o femeie de proastă reputaţie (Gabriela Baciu), dar şi parohul Tomaji (Eugen Titu).

Autorul, regizorul, ca şi experimentaţii interpreţi sunt angrenaţi exemplar în relevarea veridică a evenimentului, a alienării psihicului uman, traumă provocată de război şi de prizonierat. Maiorul, intens dezabuzat şi semidezaxat, este greu de înţeles şi de acceptat, din cauza manifestărilor sale anormale. Mereu suspicios şi înspăimântat de amintirile de pe front, gata să ia poziţia de luptă. Sloboade chiar şi două focuri de pistol împuşcând cucul din ceasul proiectat pe ecran. Familia este puternic alarmată şi debusolată, dar decisă totuşi să facă faţă oricărei situaţii, numai Maiorul să se poată reface. Insomniac, el îi obligă să lucreze toată noaptea la confecţionarea unor cutii de carton, numai ca să aibă activitate. Cei trei, prăbuşiţi de oboseală, fac eforturi supraumane să reziste şi să răspundă negativ la întrebările repetate, dacă le este somn. Mai mult, pauvre domn Tót trebuie să-şi încalce demnitatea de pompier şi să poarte chiar cascheta pe ochi, să-şi stăpânească şi toate stările de revoltă faţă de afronturile smintitului Maior. E greu să i se intre în voie. Nu poate s-o facă nici Mariska, nici Agika, fiica lor, care îi arată o mare simpatie ilustrului personaj prezent în casa lor.

Abia la cântatul cocoşilor pentru vestirea zorilor, Maiorul se decide să meargă la culcare promiţându-le amabilelor gazde că vor relua „cartonarea” (fabricarea de cutii) şi în noaptea următoare. Istoviţi extrem cei trei se prăbuşesc pe podea într-un somn profund şi nici nu-l aud pe năstruşnicul Poştaş când citeşte strigat urgenta telegramă transmisă Familiei de către Cruce Roşie: Locotenentul Tót a murit eroic la datorie!

Cortina (care nu există, dar aşa se spune) cade odată cu această ultimă veste de pe front, lăsând spectatorii să imagineze şi să rumineze drama Familiei Tót, atât de devotată fiului care, pentru sacrificiul lor, putea fi luat în biroul regimentului, aşa cum le promisese recunoscător Maiorul într-un moment de luciditate.

Bartha Jószef a propus un decor simplu: o masă, câteva scaune, ecranul din fundal unde sunt proiectate personajele episodice absente şi o scară a unui foişor unde se urca pompierul să scruteze şi să observe în timp optim vreun eventual incendiu. S-a reuşit crearea unei atmosfere cvasi reale, tensionate, reclamate de textul dramatic, corect pus în scenă de ansamblul actanţilor: regizor, asistent de regie, actori, scenograf, costumier, serviciu tehnic etc.

© 2007 Revista Ramuri