Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Calistrat Costin

ORFEU

Prinţ trac, vlăstar de muză,

îmblânzitor de fiare,

viersuitor divin,

martir al fanteziei de-a nu orbi

deplin

la-ntoarcerea-ntre vii

din păguboasa vânătoare –

omul acesta minunat

cu inimă de zeu

şi gând imaculat

ne-a dăruit legat

un snop de imnuri

şi-ndemnul blestemat

ca să ne adăpăm pe săturate

la vama nemuririi

din apa mereu proaspăt otrăvită

în balta amintirii...

ACROBAŢIE

Acrobatul, puştan precoce, s-a prăbuşit perfect,

a plutit secunde prin aer, părând a zbura,

luminile s-au stins ca la comandă şi...

şi întuneric!

S-a huiduit că, nu-i aşa, plătiseră să vadă

întreg spectacolul,

orchestra a dat-o pe-un marş triumfal şi...

şi a izbucnit din nou lumina binefăcătoare,

în stal vreo câţiva ronţăiau de zor seminţe

de dovleac turcesc

(puştanul fiind originar din Stambul):

„circarii se prefac, dom’le, ăştia nu mor

cu una cu două!”.

Îndată după lecţia de câini dresaţi,

întreaga asistenţă râdea şi aplauda

satisfăcută, „ei da, aşa da!”.

Păi ce rost ar fi avut urletele, lacrimile:

„mâine seară se va vedea dacă pişpirică

ăla, turcaletele, a dat sau nu ortul

popii, bă, ce-mi place mie circul!”.

ÎNŢELEGERI

De-o vreme-ncoace îmi tulbură

dulcea mea lene

(să-i zicem... intelectuală)

o sumă de neînţelegeri:

una ar fi că personal nu mă mai

înţeleg cu

Doamna Lume,

alta că Doamna în chestiune nu

vrea să mai audă de mine!

Un ghiuj vechi de-o sută de ani

m-a lămurit:

„băieţică, eu îţi cânt că-n lumea

asta nu-i nimic de înţeles,

aşteapt-o pe aialaltă”!

AŞTEPTĂRI

Aştept să-mi dea muguri de aripi

în umeri, în piept, în frunte,

în inimă,

s-ajung şi eu în ceruri,

să nu mai simt pământul...

Paserile văzduhului parcă sătule

de zboruri,

aşteaptă în legea lor

să le crească

în loc de aripi pereche de braţe

să aibă parte, şi ele,

de îmbrăţişări, ca oamenii...

NICI UN ECOU?!

Vreme de ploaie, vreme de zoaie,

vremuri de oameni, de pământ,

la firul ierbii zace un pustiu

de vânt,

lăstunii se învârt în orb

printre ţăndări de oglinzi sparte,

cerbii şi-au lepădat coroanele

şi au plecat departe,

se roagă de cer credincioşii

să-i ocolească grindina,

genunchi fierbinţi, frunţi ca gheaţa,

dar grindina nu iartă, mătură totul

din cale, puhoiul trece, câteva raze

scăpate din ghearele furtunii

pâlpâie fericite,

mestecătorii de afurisenii

printre dinţi

privesc la soare şi se-ntreabă:

„nici un ecou, nici un ecou?! –

înseamnă că blestemăm în zadar

şi asta nu e bine,

ori ne-am ieşit din minţi –

alt calvar...”.

NAUFRAGIUL

Semnale tulburi din valurile mării,

plutim spre niciunde, S.O.S.

la voia întâmplării,

am fost uitaţi, abandonaţi, trădaţi,

corabia, paharul nostru de neant,

cu pânzele în flăcări

încă rezistă,

mirajul face tumbe în umbre calde,

abisul de smaralde pare primitor,

îi dăm ocol, ne oglindim în sinea lui,

cerul ne soarbe lin,

o brumă de speranţe mai avem,

lebede albe planează pe ţărm,

naştere de înmormântare,

lebăda neagră, călăuza dispare,

suntem salvaţi,

a renăscut Bruegel...

© 2007 Revista Ramuri