Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Lazăr Popescu

Am multe lacune...

Desigur, nu am reuşit să citesc 

nici măcar acum 

„Sutra Întrebărilor lui Subahu”, 

cum nici elefantul minţii

nu l-am ţinut prea bine legat...

Însă ritmul l-am înţeles, 

întotdeauna l-am înţeles, 

aşa zic eu!

N-am ştiut prea bine ce-s, de fapt, 

nici 28, 

nici 34, 

însă pe proşti i-am detectat peste tot 

cu urechea mea muzicală

atentă 

la muzica lor.

Am multe lacune...

Scribul şi Ducesa 

Uneori se mai întâlneau 

în câte o bibliotecă a lumii. 

(El nu uitase imaginea celor doi tei

ce străjuiseră casa ei). 

Ea practica yoga pisicii,

el practica yoga maimuţei. 

Atunci era cald 

şi multă oboseală, 

şi multă plictiseală. 

Dar cel mai mult era de verde

şi cel mai mult de verde era. 

Da. 

Aşa. 

Şi peste toate o inimă veghea, 

peste toate veghea o inimă.

„Verde que te quiero verde”

Pădure şi aer. 

Verde aprins de Târgu-Jiu, 

verde de tot.

Uneori se mai întâlneau

în câte o bibliotecă a lumii...

Tăcere în Sistemul solar 

Ce ceaţă e pe Marte şi ninge! 

Ce tristă-i vara asta în ţara mea!

Ce târziu s-a făcut în Univers 

În secunda aceasta grea! 

Mai va. 

Până se va afla. 

Nimeni de nimeni nu mai ştie 

Noaptea cad stele albe pe campie... 

Cum ninge pe Marte şi e ceaţă! 

Cum poate ceva ne mai învaţă 

Despre târziul acesta din lume 

Întâlnind apusul pe culme...

                               

Pastel 

Se mişcă 

sau plânge 

salcia pletoasă 

la bătaia de vânt?

Ce nori frumoşi 

ai tu, 

patria mea! 

                                    

Patrie, 

nefericită ţară...

© 2007 Revista Ramuri