| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Reiner KunzeTraducere şi prezentare de Mircea M. Pop
Născut în 1933 la Oelnitz, în fosta RDG, ca fiu de miner, Reiner Kunze a studiat filosofia şi ziaristica în Leipzig. Având probleme cu Stasi fiindcă îşi publică cărţile în RFG şi nu se înscrie pe linia ideologică a Partidului Comunist, ba dimpotrivă, literatura sa este critică la adresa regimului, este dat afară din Uniunea Scriitorilor din RDG şi i se interzice să mai publice. În 1977 reuşeşte să emigreaze cu familia în Germania Federală. El scrie, de regulă, poezie scurtă, căutând să prindă esenţialul în doar câteva cuvinte. Poezia sa a fost tradusă până în prezent în 26 de limbi. Reiner Kunze este membru în Academia de Arte Frumoase din Bavaria şi a obţinut mai multe premii, printre care: Premiul pentru Traducere al Uniunii Scriitorilor din Cehoslovacia, în 1968, Premiul pentru Cartea de tineret în 1971, Premiul pentru Literatură al Academiei de Arte Frumoase din Bavaria, în 1973, Premiul Georg Trakl din Austria, în 1977. Poeziile traduse mai jos fac parte din volumele Drumuri sensibile, Sonor care nu trece dincolo de pereţii camerei, Peste propria speranţă şi Singura viaţă a fiecăruia şi publicarea lor se face cu amabila aprobare a editurii S. Fischer din Frankfurt am Main, căreia atât redacţia, cât şi traducătorul îi mulţumesc pe această cale.
Refugiu în spatele refugiului pentru Peter Huchel Aici intră nepoftit doar vântul pe sub uşă Aici strigă numai dumnezeu Nenumărate legături lasă el să se pună de la cer la pământ De pe acoperişul grajdului de vite gol pe acoperişul grajdului oilor gol ţipă din jgheaburi de lemn firul de ploaie Ce faci tu, întrebă Dumnezeu Doamne, zic eu, plouă, ce să facem Şi răspunsul său creşte verde prin toate ferestrele. Mică sonată de călătorie Allegro vivace Precum cocoşul ghemuit prin gaura gardului, cu ciocul la pământ, sprijinit în aripi, aşa mă înghesui eu sub barieră N-avui nimic la mine în afară de foamea de lume Boemia Moravia Slovacia un fâlfâit de aripă Ungaria al doilea, atunci mă scuturai mă întinsei şi cântai Şi fiindcă soarele nu răsări ciugulii o boabă Nici în România nu creşte porumbul în plisc Adagio Braşovul forjat la piciorul Carpaţilor şi al meu, eu nu am voie mai departe Nu, n-am frate la Bucureşti, doar fraţi Brâncuşi însă nu e pus la socoteală Şi undeva sus soarele României, valută forte, de necomercilizat contra sentimentelor prieteneşti Scherzo Şapte zile de ploaie peste Bucureşti Totuşi prietenii rostogoliră un caş mare alb peste străzi, lucitor un soare, bărbile le ţinură drept umbrele Toate trenurile sfârşiră în Praga (În loc de trio) Din vârful cuţitului gustarăm brânză de oaie şi versuri brânza, prieteni, fu sărată Allegro ostinato Mototolită, o hârtie de un leu, turtită în buzunarele întunecate ale României, schimbată în ploaie, îmboţită între căpşuni cât pumnul, găini (vii, legate), trandafiri, usturoi, înghesuită în troleibuzele bucureştene, care sunt luate din mers precum caii din stepă, pipăită de degetele chelnerilor, poeţilor, degetele miliţiei, ţinută în mâinile fraţilor, la căldura mâinii, mă trezii restituit patriei mele, controlat de autenticitate, răsucit de trei ori, totuşi nerecunoscut şi cu amprentele digitale secrete ale noilor prieteni. Dur Dintr-o sută de germanişti iubeşte poezia unul Potrivit ca germanist în afară de acesta nu-i nici unul Ajutor de interpretare În afară de acesta unul nu iubeşte autorul pe nici unul. In memoriam Johannes Bobrowski Fotografia sa pe stâlpul pentru reclame Acum Moştenirea literară este asigurată, poetul liniştitor de mort. Ţie, în palton albastru (pentru Elisabeth) Din nou citesc de la început rândurile casnice te caut pe tine virgula albastră care dă un sens vieţii |