Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O panoramă a literaturii contemporane

        de Luminița CORNEANU

Publicând, la Editura Muzeul Literaturii Române/ Charmides, volumele III și IV din Scris și de citit, Iolanda Malamen își continuă ambițiosul proiect prin care și-a propus să realizeze o veritabilă panoramă a literaturii române contemporane: „Planul meu (…) – mărturisește – ambiționează să demonstreze că literatura română nu e formată din câteva nume și titluri de cărți cu care (vai!) ochii și urechile multora se vor fi obișnuit. Dimpotrivă, acest fenomen cultural de proporții are în trupul lui, fragilizat de orgolii, ambiții și trufii inexplicabile, mult mai multe nume decât s-ar crede, chiar dacă unii dintre noi nu vrem să le dăm șansa supraviețuirii.”

Cu discreție și veritabile calități de ascultător, de om ce știe să-i creeze confort interlocutorului și să-l provoace să vorbească, Iolanda Malamen dialoghează cu aceeași abilitate cu scriitori de toate vârstele, din toate grupările, cu opinii și gusturi diferite, de la Mihai Șora, Livius Ciocârlie, Dan Horia Mazilu, Alexandru Paleologu, Nicolae Manolescu, Ion Vianu, Șerban Foarță la Petru Cimpoeșu, Ruxandra Cesereanu, Ion Bogdan Lefter, până la tinerii Andra Rotaru, Lucian Dan Teodorovici sau Răzvan Rădulescu. O încercare de enumerare ar ocupa un spațiu mult prea vast: cele două volume conțin 88 de interviuri, toate cu scriitori pe primă mână și din care ar merita citat măcar un fragment. Desigur, opiniile exprimate sunt controversabile, uneori trufiile inexplicabile de care vorbea Iolanda Malamen în Argumentul citat sunt de o stridență greu de închipuit pentru niște oameni de o asemenea anvergură intelectuală, dar poate tocmai acesta este farmecul unei astfel de lecturi pentru cititorul din afara vieții literare (dar și cel „vaccinat” poate avea surprize): a descoperi o serie de mari scriitori dincolo de modalitatea lor specifică de expresie – fie că e aceasta poezia, fie că e romanul, fie că e studiul critic –, în „viața obișnuită”, exprimându-și opiniile pe teme literare sau ale cotidianului imediat, vorbind despre proiecte, succese sau neîmpliniri, dezvăluindu-și, altfel spus, personalitatea „diurnă”.

Spectacolul vieții literare apare în toată splendoarea sa, jucat de personaje dintre cele mai diverse, de la tânărul croit pe revoluții (Miruna Vlada: [în literatura de azi, n.n.] „loc de reper e pentru orice scriitor viu și nu e loc (așa e cursul lucrurilor) pentru eterne reeditări ale unor volume de acum 30 de ani.”) la seniorul care își ia succesul cum grano salis: „Eu sunt foarte bătrân, de aceea nu sunt contestat.” (Mihai Șora). Varietatea personalităților, a opiniilor, a parcursurilor individuale, a afinităților conturează imaginea unei literaturi vii, în care e loc pentru toată lumea, în ciuda opiniilor unora, căci controversele sunt poate semnul cel mai sigur al unei normalități pe care, după 1989, toată lumea și-o dorea.

Poate partea cea mai interesantă a acestui spectacol este felul în care se raportează scriitorii înșiși la peisajul literar din care fac parte. O surpriză reală este Andra Rotaru, debutantă în 2005, cu volumul Într-un pat sub cearșaful alb (amplu și favorabil comentat, de altfel, în presa noastră culturală), sceptică față de ideea de notorietate sau de apartenență la un grup: „Nu știu cum este să scrii de dragul altora sau pentru a te alinia unui pluton. Dar ei între ei au o oarecare recunoaștere publică, pentru că nu? Ei se cred publicul… (…) Acum se aleargă după recunoaștere temporară, după apariții în cât mai multe locuri și reviste (…) Ambiția din ziua de azi seamănă cu ambiția de haită sau de turmă. Luați separat, mulți dintre scriitorii tineri de astăzi nu ar mai exista.” O altă privire, la fel de necruțătoare, asupra aceleiași generații, de la altitudinea unei cariere literare de anduranță și de succes, aparține lui Ștefan Agopian: „Mulți tineri nu m-au convins exact din acest motiv: nu au ce spune. Au fost la grădiniță, la școala elementară, la liceu și la facultate. Se apucă să povestească asta, după care nu mai au ce spune.” Prea dur? Totuși, un subiect de meditație deloc de neglijat pentru cei în cauză.

Că mai există și altfel de tineri scriitori o arată cel puțin cele două interviuri cu Cătălin Dorian Florescu și Răzvan Rădulescu, acesta din urmă prozator și scenarist, coautor alături de Cristi Puiu (între altele) la „Marfa și banii” și „Moartea domnului Lăzărescu”: amândoi cazuri aparte, unul trăind în Elveția de 23 de ani, celălalt într-un „exil” interior autoimpus în urma contactului cu boema literară, ce l-a făcut ca lumea literară să i se pară „jalnică și detestabilă”. Oameni lucizi, care evaluează cu un ochi critic lumea din jur, și scriitori talentați, care vor mai avea multe de spus în literatura română (și europeană).

Însă în afara emiterii de opinii, interviul poate aduce, în momente fericite, un adevărat document literar în fața cititorului, nu numai în legătură cu viața intervievatului, dar și a oamenilor care i-au marcat destinul și care sunt adesea nume-mit ale culturii române. Câteva cuvinte ale lui Tudor Țopa în legătură cu profesorii pe care i-a iubit cel mai mult se constituie în veritabile portrete esențializate ale celor patru oameni de cultură menționați: „În primul rând, un profesor care, fără să-i umilească, îi umbrea pe toți – George Călinescu. În al doilea rând, un profesor care, deși ajungea să mă plictisească, era tare ca fierul – Mircea Florian. În al treilea rând, unul care zbura stând pe jos – Anton Dumitriu. În al patrulea rând, unul care, stând pe scaun, sta și în picioare – Tudor Vianu.”

Ambițioasa întreprindere a Iolandei Malamen își dovedește astfel multiple calități: ea cuprinde portrete de scriitori contemporani, schițează grupări și „tabere”, generații în conflict, dar imaginea de ansamblu este aceea de organism viu și bine articulat, cu o existență nu totdeauna comodă, însă tocmai de aceea normală. Cele patru volume publicate până acum și cele patru care – înțelegem – urmează, vor reprezenta peste ani un document prețios pentru cei interesați de cum arăta cultura românească la granița dintre milenii.

© 2007 Revista Ramuri