Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O carte deschisă oricând pentru B.P. HASDEU

        de Marian BARBU

Încă din timpul vieții sale (1838 - 1907), B.P. Hasdeu a fost recunoscut ca un savant, ale cărui deschideri enciclopedice se înscriu în efortul intelectualilor români de a moderniza și europeniza țara, apropiind-o de gândirea lumii occidentale.

Luarea în posesie a unui evantai de preocupări științifice, culturale și literare l-au făcut pe Hasdeu să se apropie de junimiști și de politicienii vremii sale. Prin această ultimă activitate - politica - i s-au relevat alte sensuri ale vieții naționale și chiar ale vieții intime. Căci după o căsătorie „planificată”, întrebările din cuplul conjugal s-au înmulțit nesperat, fără a le birui vreodată. Cu atât mai mult , cu cât venirea pe lume a fetiței sale Iulia (Lilicuța) l-a transformat pe Profesor, nu numai într-un tată excesiv de grijuliu și ordonat, dar și într-un soț precaut și împăciuitor. În toate acestea, iubirea lui s-a pierdut neconsolată, deoarece Iulia Hasdeu - mamă s-a retras la Paris, împreună cu fiica, după un popas de ultimatum în Brașov. De acum, grijile tatălui capătă intensitate, iar ele par să se diminueze temporar doar prin popasuri neîndestulătoare ale bucureșteanului, fie în Franța, fie în Elveția. Ba, pentru binele științei, B.P. Hasdeu a mai zăbovit în Germania sau în Austria.

Implicat prin tradiție de familie în spiritual umanist, B.P. Hasdeu va face din două dimensiuni ale poporului nostru - naționalism și românism, capete de pod ale asumării unei independențe liberale pe care și-o rostea cu ardoare chiar înainte de evenimentele cunoscute din perioada 1877-78.

În contrapondere sau nu cu Junimea, cu orientarea modernă a cercului acesteia, sigur în polemică subiacentă cu Titu Maiorescu (mai târziu însă , pe față !), Hasdeu sprijină și acceptă președinția Societății „Românismul”, începând din 15 noiembrie 1869.

În cadrul întâlnirilor avute cu membrii ei, Hasdeu a rostit patru discursuri de o claritate mișcătoare privind evoluția lumii planetare, plasând, în mod firesc, statul de drept pe care și-l dorea României. Iată cele patru titluri ale conferințelor:[Națiunea și Umanitatea], Cosmopolitism și Naționalism, Cauzele și rezultatele Cosmopolitismului, Discursul de deschidere la Serbarea pe Câmpia Cotroceni în memoria lui Tudor Vladimirescu.

Printr-o muncă neobosită, egalabilă în epocă poate numai de Eminescu și Odobescu, Hasdeu a întreținut cultul marilor spirite ale lumii, ocupându-se, alternativ sau concomitent, de istorie, filologie, gazetărie, arhivistică, literatură, activitatea de catedră și academică, de familie în toate împrejurările,de politică.

Cele patru discursuri sunt adnotate și comentate de istoricul Ovidiu Pecican, de la Cluj, într-o carte minunată, Olteneștile (Editura Limes, 2002, 160 pagini).

Recunoscut pentru dimensiunea vocațională și acribia cercetării privind istoria locuitorilor pământului nostru, dincolo și dincoace de medievalitate, prin trimiteri comparatiste pilduitoare, Ovidiu Pecican s-a aplecat cu înțelegere asupra textelor hasdeine ca să le evidențieze oportunitatea de epocă și nu numai. Dar și aspectul structurii enunțurilor ori al vocabularului folosit.

Consider gestul editorial al profesorului Ovidiu Pecican nu atât unul de restituire nobilă, ci unul care trebuie integrat preocupărilor sale științifice, ca și unul care emană altă turnură ideatică acum în 2007, când de la 1 ianuarie România a aderat la Uniunea Europeană.

O primă observație. S-a înregistrat astfel un prim pas spre globalizare.

Ei bine, în ansamblul concertului european, mulți se tem de pierderea identității naționale, a specificului acesteia. Hasdeu, la 15noiembrie 1869, comenta, pe larg, în conferință publică, relația dintre națiune și umanitate, pe aceasta din urmă, numind-o noi astăzi…globalizare. Rețin câteva fraze de la Hasdeu : „Fiecare neam reprezintă în concertul total o idee diferită, fără care n-ar putea fi armonie”; „Libertatea mai presus de naționalitate”; „Babilonienii, asirienii, cartaginezii, sute de națiuni stinse, nu mai există astăzi, nu pentru că n-au lăsat copii și nepoți, ci numai pentru că aceștia au uitat individualitatea lor națională”.

Nerespectarea naționalismului, după spusele lui Hasdeu, conduce spre cosmopolitism, adică spre decădere, spre pierzanie. Hasdeu preciza: „Cosmopolitismul s-a născut printr-o consecință firească în Elveția și-n Statele Unite, precum acțiunea climatologică naște în Egipt ciumă și lăcustă”. Mai departe : „Fără naționalism, progresul poate ajunge la apogeu, dar numai progresul material, progresul brut, progresul vitei”. „Reduși la caracterul general de bipede umane, noi ne învârtim exclusiv în preocuparea curat zoologică de a satisface materia pentru materie : să trăim bine, să mâncăm bine, să ne îmbrăcăm bine, să ne mișcăm bine, toate bine în sensul vulgar al cuvântului. O furnică perfecționată”.

Puținele excerptări sunt finalități al căror început și dezvoltare le regăsim în publicistica hasdeană de după 1858. Învățatul istoric clujean, într-un doct studiu introductiv, evidențiază termeni și sintagme hasdeene „tranșant democratice: constituționalism, anti-clericalism - însă toleranțareligioasă - vot universal ș.a.

Trecerea spre studiile privind Oltenia și originile Craiovei, însumând peste 80 de pagini, se face printr-o „pasarelă”, de fapt tot un discurs, de data aceasta rostit la deschiderea Serbării pe Câmpia Cotroceni în memoria lui Tudor Vladimirescu.

Desprindem prețioase informații din textul introductiv al lui Ovidiu Pecican. Și anume că organizarea la Putna în august 1871 a unei manifestări comemorative Ștefan cel Mare, de către studenții români aflați la studii în Viena, reuniți în societatea „România jună” , l-a impulsionat pe Hasdeu și societatea „Românismul” să facă un gest similar pentru Tudor Vladimirescu pe Câmpia de la Cotroceni.

Bazat pe informațiile de istoric, ca și pe o bibliografie hasdeană, Ovidiu Pecican comentează în cunoștință de cauză. Avansează două opinii. Una : că acțiunea… muntenească s-a dorit o replică pe măsură, oferită… moldovenilor cosmopoliți, veniți din capitala imperiului austro-ungar. Dacă nu cumva, Hasdeu ținea să atragă atenția că Bucureștiul rămâne capitala României, în ciuda încurajărilor separatiste ale Moldovei chiar de imperiul țarist, ori de Al.I. Cuza în începuturile domniei sale. A doua opinie, care este și mai plauzibilă - că ambele manifestări sunt complementare pentru ceea ce se numea naționalism și cinstirea eroilor neamului. Glăsuiește, în această direcție, Răspuns la apelul studinților din Viena…din partea studinților Universității din București.

Se desprinde vizibil aria de interes național a lui Hasdeu. Iar pentru a-și completa întreaga hartă a românismului, savantul - istoric și filolog, prin intermediul lui Gheorghe Chițu, se apropie conștient de Craiova și, implicit, de zona Olteniei. Aici, cunoștințele sale în atâtea domenii ale culturii (istorie, lingvistică, geografie, religie, lexicologie ș.a.) prind aripi de cercetare, explorând documente și arhive românești, slavone, polone, germane, sârbești, bulgărești, grecești, ungurești, latinești și câte altele. Stau mărturie nu numai notele de subsol , unele dintre ele, în limbile respective, cât și comentariile de interior care supun sursa unei dezbateri de specialitate, cu pro și contra, iar în final cu ipoteze, certitudini, concluzii. Așa se face că în cadrul ediției Pecican, gruparea referințelor lui Hasdeu despre Originile Craiovei (1230-1400) se dispune pe 18 subcapitole, unul mai aerisit științific decât altul. Pulsează în toate savantul stăpân pe informație, pe care o desfoliază pe registre stilistice demne de reținut, unele coborând în argumente provenind din toponimie, onomastică, folclor, arheologie, numismatică. Toate însemnările - studiu sunt desprinse dintr-o oratorie de catedră, deoarece se simt aproape toate componentele clasice, de tip latin, ale unui astfel de discurs. Știu că istorici și cercetători craioveni au folosit studiile lui B.P. Hasdeu atunci când au pornit în căutarea atestării documentare a Craiovei.

Eu reiterez ideea că rămâne de datoria craiovenilor să-i aducă un omagiu la sfârșitul lunii august 2007, când se împlinește un veac de singurătate de la trecerea spre cele veșnice a savantului Hasdeu, primul care a făcut aprecieri memorabile despre locurile și oamenii din Oltenia.

Cu o delicatețe mișcătoare, încărcată de respect și prețuire adusă soțului și tatălui, Ovidiu Pecican a strecurat, deloc ca un intermezzo, o fișă informațională despre anul 1884 în viața lui Hasdeu.

Paragraful de început al studiului introductiv (Naționalism și specificitate istorică regională în Olteneștile) precizează că în anul 1884 „activitatea lui Hasdeu atinge un apogeu spectaculos, atât ca nivel al performanței profesionale, cât și sub raportul vieții publice”.

Lângă aceste culmi ale unei biografii plurivalente, apare ruptura conjugală, așa că doar epistolele trimise către soție și fiică , aflate la Paris , mai întrețin ideea de familie :

-„Dragelor mele Julii”, „Iubitelor mele Iulii”, „ Scumpelor mele Iulii”.

Scrisorile au menirea de a arăta ce forță creatoare a avut Hasdeu, în spațiul căreia s-a așezat distributiv gândul unui bărbat preocupat de familie cu aceeași tărie de caracter, ca într-o cercetare de fond. Iuliilor - mamă și fiică - le oferă cele mai noi informații privind viața lui de însingurat : de la sănătate, creșterea bărbii, până la stabilirea bunicii la o mănăstire, ori de la lucrul științific, la intrarea în angrenajul politicii, luptându-se pentru a fi ales ca deputat de Craiova. Ba, le reține atenția cu privire la cheltuielile efectuate și în ce condiții. Ș.a.m.d.

Se cuvine a lăuda gestul editorului de fixare în carte a acestui „buletin de știri…biografice”, identificând cumva plurivalența și imaginea de Om ale unui spirit universal, așa cum s-a dovedit B.P.Hasdeu.

Iată de ce spuneam că gestul editorial al Profesorului Ovidiu Pecican, de la Universitatea Babeș-Bolyai, depășește cadrul unei simple tipărituri, căci actuala carte întreține deschise nebănuite căi în varii domenii, aparținând totuși, cum oare?!, unei vieți de Om, numit savantul B.P. Hasdeu.

© 2007 Revista Ramuri