Gheorghe Marian, obiectul efemer şi imaginea sa transpusă

Prezenţă mai curând discretă în peisajul învolburat al lumii artistice bucureştene, Gheorghe Marian preferă liniştea atelierului, locul unde singur sau împreună cu prietenii îşi  găseşte centrul.  Evoluţia sa nu cunoaşte salturi imprevizibile şi nici nu se remarcă printr-un exces de motive sau diversitate stilistică. Ea se circumscrie unor permanenţe tematice: bicicleta, calul, lampa, fierul de călcat şi alte câteva, care îi domină succesiv creaţia încă din perioada debutului.

Gheorghe Marian foloseşte experienţa şi logica vizuală personală, pentru a produce o artă în aparenţă reflexivă.  În fapt, lucrările sale sunt rezultatul unor decizii intuitive, scăpate de sub dictatura realităţi, cu toate că acesta este reperul de la care porneşte, şi pe care nu îl abandonează niciodată până la capăt. Formele se decupează/construiesc divers din alamă, tablă, sticlă colorată dar şi altele, câştigând o independenţă formală şi metaforică, atât faţă de material cât şi faţă de sursa de inspiraţie, a cărei prezenţă este întotdeauna păstrată. Obiectele cultivă, în acest sens, un joc imaginativ bazat pe virtuţile expresive ale semnului, dar şi al materialelor alese, care puse în lucrare cu spontaneitate şi rafinament, au adesea subtilitatea fină a unor caligrame. Prin rigoarea organizării volumelor şi a ritmurilor plastice, uneori misterioase, alteori sobre sau ludice, fiecare dintre piesele sale  – în parte, dar şi ca serie –  reuşeşte să surprindă starea pe care o traversează artistul. Privindu-le înţelegi că, deşi păstrează identitatea momentului, ele sunt totodată  expresii ale unor reflecţii artistice niciodată finalizate, motiv pentru care structura sa imaginativă bogată simte nevoia unor periodice reveniri. 

O componentă importantă a universului său vizual, expusă public cu parcimonie, o constituie desenul.  Frecventat încă de la început cu asiduitate, el este deplin asumat ca parte a unui univers omogen. Asemenea obiectelor, desenul pare să nu ţină nici el cont de mainstream-ul artei contemporane, înscriindu-se în acea zonă a libertăţii absolute care îi permite artistului să se reinventeze mereu, eliberat de coduri vizuale en vogue. Această deschidere cu rol terapeutic îi oferă şansa descătuşării a energiilor sale intens pulsative, şi în acelaşi timp oportunitatea unor notaţii  „la cald” a stărilor pe care le traversează. Desenele alcătuiesc acea magmă  care îi hrăneşte ulterior obiectele. Nu ştiu în ce măsură putem vorbi de o arhivă a gândurilor şi a trăirilor sale, dar  această energie primară ne conduce în intimitatea procesului de creaţie, dezvăluindu-i pulsul interior. Un gestualism brutal, de factură neoexpresionistă, întâlnit şi la generaţia optzeci, surprinde prin acuitatea nemediată a notaţiilor.

Inventiv în ceea ce priveşte structura şi organizarea formelor, ştiind să speculeze posibilităţile expresive intrinseci ale fiecăruia dintre materialele folosite, preocupat de acurateţea finisărilor, metalistul şi graficianul Gheorghe Marian a ajuns la o serie de realizări care îl definesc drept unul dintre cei mai interesanţi creatori din generaţia sa.  El reuşeşte,  într-un mod înţelept, punerea  în context a tradiţiei, păstrând întreagă şi amprenta contemporaneităţii.