Din jurnal (2004)

2 septembrie

Azi dimineaţă a venit plângând în hohote femeia noastră de serviciu, disperată că băiatul ei de 17 ani a fugit de-acasă la o mânăstire. Vrea să se călugărească.  Ciudat, tare ciudat! G. îmi spune că a mai auzit vorbindu-se despre astfel de cazuri: tineri care aleg  drumul călugăriei. Îmi pare neverosimil, dar iată că se întâmplă.

7 septembrie

Plec mâine la Deva, la o întâlnire literară. Şapte ore de mers cu trenul. Săptămâna viitoare la Oneşti, la altă întâlnire. Săptămâna cealaltă la Neptun, pentru Festival. Pe urmă la Botoşani. Nu e totuşi prea mult? Accept toate aceste invitaţii, pentru ce? Sper să rezist fizic, sper.

10 septembrie

N-am prea rezistat, în ziua înapoierii de la Deva, după cele şapte ore de tren, am făcut brusc febră, frisoane, nu ştiu ce a fost. Mă resimt şi acum, sunt slăbit, nu mai am febră, dar nici putere. La Oneşti nu mai merg, nu pot, ar însemna să risc cine ştie ce complicaţie. Amicul C.Th. Ciobanu, căruia i-am promis, va fi dezamăgit, dar ce să fac?

12 septembrie

Două întâlniri cu Mircea Iorgulescu, la a doua  erau şi G. şi O.P. Îmi pare, Mircea, un om consumat de muncă şi cum să nu fie? Doarme între 10 (11) şi 2 noaptea când se trezeşte, ia taxi şi aleargă la Radio France să facă „ştiri”. La 9 dimineaţa se întoarce acasă şi încep activităţile zilei. Fumează imens, ca totdeauna. Cred că îl apasă şi conflictul cu B., denunţul tulbure al aceluia. E prietenos cu mine, cu noi pentru că nu-i dăm credit lui B. în campania aceluia care urmăreşte să-l linşeze moral. Îmi pare rău pentru M. I. , simt că e un om hăituit, dar el însuşi trage de sine enorm. Câtă energie depune pentru a se descurca  în Franţa,pentru a răzbi. Dar ar fi putut scrie critică literară aici, în toată voia, fără atâtea tracasări. În fine, e viaţa lui.

16 septembrie

Ieri m-am întâlnit cu Fănuş. De departe nu l-am recunoscut. Mi s-a părut că e actorul Al. Arşinel, şi acela mare şi gras. Ca de obicei în ultimii ani când mă vede exclamă: - mă, ce ai albit! Ca şi cum el n-ar fi albit. Despre ce să fi vorbit? Despre faptul că suntem tot mai puţini, noi cei din acelaşi leat.- Măi, ce-au mai murit, vai de noi ! Altceva: tinerii ne dau brânci, vor să dispărem cât mai iute, n-au răbdare, n-au deloc răbdare şi nici bun simţ. - Fane,  îi zic,   vreau să-ţi dau o carte, mi-a apărut o carte în care am scris şi despre tine. - Ştiu mă, lasă, nu mi-o mai da că am citit, mi-a dat-o ăla de la Craiova, directorul de la „Jiul”, ăla care mă admiră şi a făcut în restaurant sala „Fănuş Neagu”. Avea cartea  în care scriseseşi despre mine. Într-adevăr, la începutul verii, când fusesem la „Jiul”, i-am lăsat directorului o carte, ştiindu-l admirator al lui Fănuş.

22 septembrie

Am fost la Neptun, la Festivalul literar internaţional ţinut acolo. După amiezele  şedinţe, conferinţe, întâlniri etc. Dimineţile, plajă, înot. Trei zile cu soare plin, ca vara. Nu le-am ratat. Încă şi mai bine era că lipseau de pe plajă cohortele de mitocani care vara o invadează urâţind acel minunat loc.