| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Ioan Moldovancântecul trebuincios Doamne,
Tu, ca tipograf bătrân Ne
anunţi că nu putem ieşi la timp Că
nu aveţi deocamdată ozalit Pe
cine va interesa asta peste zece-douăzeci de ani? Ce
facem cu onoarea care ne apare Când
e cu neputinţă, când seamănă ca două Picături
de apă cu geamăna-i, ruşinea. Un străfulger Între
două hotare nonteritoriale, o lumină care întunecă Tot
ce rămâne aceasta e onoarea pe care n-am avut-o Pentru
că lumina nu e făcută doar pentru ochi. Aceasta este amintirea Mea,
singura care se naşte la un hotar şi Nu
îl depăşeşte. Ca
orbul ale cărui litere sunt scrise pe cer, nu mai pot vorbi cu nimeni Care
să nu fi fost înger Cu
grecii prea multe nu sunt de vorbit Doamne,
politicile tale de pământ nu prea sunt iubite Şi
iată cum pântecul meu înghite soarele analfabet Cum
o să mai mestec pământ în timp ceţos Tot
ce spun s-a-ntors deja demult împotriva mea În
gură doar senzaţia rătăcirilor omeneşti şi pofta De-a
cânta cântecul trebuincios * Alaltăieri
voi fi pruins un purice Îl
voi fi adus acasă de prin viaţa de vechituri Ieri
seară a fost n-a fost seară şi l-am omorât Noaptea
am visat visul de serviciu Azi
am dat mâna cu primarul şi el a zâmbit şi nu ştiu de ce Miruna
cea mică a înghiţit o mărgică şi când bătrânii au dezvelit-o din scutece S-a
rostogolit biluţa Maică-sa
are o piatră ori mai multe pietre are la rinichi Va
trebui să le elimine Să
asculte cu multă atenţie când vor cădea Acum
să-i duc măicuţei bătrâne mai multă apă acasă Să-şi
spună necazurile unul după altul Să
se sfătuiască O
să strigăm împreună dimineaţa la amiază şi seara Cu
aceste cuvinte oarbe îmi trec noaptea şi slăbiciunea miercuri de iulie La
Sinaia pe o terasă prăpădită mâncând mici după ce înăuntru În
sordidul restaurant de lângă gară am îngurgitat o ciorbă sălcie Afară
sub cerul scăpându-se iar de o ploaie searbădă Arunc
firimituri vrăbiilor şi porumbeilor Care
vrăbii vin pe masă la o palmă de palmele mele Ci
eu bere deja grăbit să ajung să-mi cumpăr biletul de întoarcere Mă
întreb ce-ar face Fiul Omului într-o situaţie ca asta Înghit
fum mi-amintesc un pod delabrat sub care câştigam timp Pentru
ceremoniile care nu sunt decât descrierile existenţei Şi
apoi sar în picioare când aud glasul Casieriţei următorul vă rog Deodată
nu mai am rezerve de nepăsare În
vara asta am transpirat de 99 de ori şi poezia nu s-a ivit Parcă-l
aud pe Tuţu: toţi suntem orgolioşi în faţa altei sute de votcă Dar
poezia nu s-a ivit Pe
unde mă-sa umblă iubirea şi poezia? Când
văd semnele nu văd ploaia de afară Văd
mereu şi mereu doar porumbelul-tată dormitând printre pantofii vechi Văd
prize stricate, cuie ruginite, puii lui aproape orfani ferindu-se de realitate Mă
angajez pentru scurtă vreme aici, spăl recipiente, Tribul e sătul Dar
aurul-aura nu le-am găsit zi de pace Mâine
sigur va fi ziua de pus bulion, drept care Toţi
sicilienii şi-au luat concediu, eu însumi avui grijă să-mi plătesc Şi
ultima datorie Greierimea
o pompă imensă şi complicată şi o muzică suavă Făcând
să funcţioneze maşinăria dolentă saturată de sare Iar
muştele de bucătărie ca nesimţitele, acum şi înmulţite, se plimbă Pe
fereastră încolo-încoace Ci
mâine, ah mâine, va sosi Brumaru să se inspire Mâine
sigur va fi ziua de pace ultimul timp Eu
unul sunt sătul ca de mere pădureţe de stilou de stil de boul de mine De
neliniştea de seară de izvorul înroşit De
porumbelul care se luptă ca un boxer pentru un loc mai bun în ring Doar
când nu mă vede prin preajmă Chiar
şi de arta răbdării mele neluată de zei sub protecţia nebuniei Ce-ar
fi să mă liniştesc Să
nu mă mai ţin scai de mine cu toată înduioşarea animalică Şi
cu graba unui călău fără zile libere Să
nu mă mai întrebe când unul când altul ce e cu mine În
ultimul timp Să
zic şi eu ca tata: nu e nimic şi asta e
ultimul timp ea vine sigur din somn Ea
vine sigur din somn si poate din vis scâncind şi Vrea
să mă îmbrăţişeze şi uite cum mă feresc pretextând Că
vreau numaidecât să găsesc ultimul şi primul volum Din
omul fără însuşiri Că
uite s-a răcit vara s-a dus cum Profesorul Însuşi odată ne-a spus Că
semnele toamnei: cerul ploaia lumina veştile triste Împotriva
cărora nu te poţi apăra Că
stricarea gurii a inimii a cărnii Că
sângele înceţoşat Mai
bine să-mi trimită ea întrebări pentru a răspunde la ele Şi
repede dacă se poate Dar
ea vine trece uită de-mbrăţişare şi nici nu se mai uită-napoi Cum
stau încă aici precum câinele-acela din Negreşti-Oaş Ale
cărui picioare de dinapoi fuseseră nu ştiu cum nu ştiu când retezate Târându-se
acum ca un cerşetor de speţă umană spre uşa cofetăriei Încurcându-se
definitiv printre picioarele Consumatorilor limbaj de păpuşi Tocmai
mă întorc din Satu Natal unde am luat premiu Pentru
avantajele insomniei Şi-am
râs la jocuri de cuvinte la mese lungi până spre dimineaţă Acum
vorbesc cu mine cum zice într-un loc Sfântupavel: da-da şi nu-nu Dar
tot un limbaj de păpuşi îmi iese Ascult
muzici de tot felul şi nu bag de seamă Cine
a mai plecat de lângă piane Tot
mai ţicnit şi eu ca porumbeii Denisei despre care mopete Spunea-n
testament: nu-nu Iar
alergătorii din Tibet tocmai levitează deasupra tarabei mele Doldora
de insignifianţe o undă roz Vărul
meu Ion s-a dus a intrat într-un rezervor gol a dat să sudeze fisura Explozia
l-a-mbrăţişat şi-n cadrul următor suntem în ţintirimul din Imbuz Lăcrimăm
aruncăm bruji peste copârşeu şi nu cunoaştem pe nimeni Am
pierdut uliţa stâna lunci cu mormoloci cânepişti Pistruii
încă neruşinaţi pe o faţă de fetiţă şi totuşi Ne
ţine laolaltă o undă roz ca o beteală tremurătoare Întotdeauna
m-am trezit în acelaşi trib unde nimeni nu merge la culcare de bunăvoie Continuă
certuri vechi bărcile s-au învechit iau apă şi Undeva
în mal stă tatăl nostru luând pe rând toate asemănările noastre totul între ghilimele Fiecare
cunoaşte un fel de spaimă cenuşie pentru că oamenii trebuie Să
fie săraci la întoarcere şi Urşanabi ne iese înainte ne abordează personal Începe
să se jeluiască scâncind Că
de ce obrajii tăi sunt scofâlciţi şi faţa ta e trasă că De
ce e aşa de îndurerată inima ta chipul tău trist că De
ce atâtea ofuri în pieptul tău că faţa ta-i Un
drumeţ ce vine de departe Că
de frig şi de arşiţă e arsă faţa ta ca într-o căutare de comori tu Rătăceşti
prin stepă şi translatorul de lângă noi fără să arate Devine
tot mai mânios văzând că tot ce spunem e deja spus şi tradus Niciodată
n-aţi ştiut ce e poezia Acum
o aşteptaţi ca pe o iubită de la puşcărie şi uite Ea
chiar vine şi e o babă ştirbă molfăind moartea noastră unanimă stare Jazz
pe c.d. supă de cartofi pe foc femeie dormind început de iarnă copii crescuţi
şi plecaţi bătrâneţe De
îndată ce-i impui să se poarte frumos viaţa devine retractilă Stă
la îndoială Se
teme să nu fie caraghioasă Masivul
atac al realităţii pe un versant Pe
celălalt doarme bietul soldat printre bozii şi gândul ca un Cartuş
de artificii a pornit din gol îl laşi îl scapi din vedenii Îşi
risipeşte singur florilegiul de luminozităţi Mirosul
de cozonac al acestui mileniu deja trist univers în vălătuci Când
apare o nouă galaxie toate celelalte intră în ocultaţie Ar
trebui să nu dorm să nu mănânc să nu nimic şi să scriu aici privelişti Ba
să le mai şi citesc Aşa
cum n-au fost cum nu se putea să fie Pline
de absenţe, însă vii Morţii
cei mai dragi se înghesuie să-mi atragă atenţia: nu e sănătos să trăieşti Ce
să fac eu cu toţi ăştia vii şi morţi sunt doldora de ei Legiferez
după ce-mi trece clipa nelegiuită cu vedenii la cele două capete O,
cum vor fi mulţumiţi ei doar să citească liniar iar nu să trăiască de-a valma Nu
vă îngrijoraţi de nimic ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la Cunoştinţa
Lui o zi Mi-am
curăţat ochelarii cu o soluţie spriţată
dintr-un recipient mic de plastic alb
ş.a.m.d. Dar
vine un firicel de apă iernoasă prin fereastra bucătăriei şi mă face fericit Trebuia
pe vremea asta să fiu la Efes în mica tavernă a Muzeului Literaturii şi să mă întâlnesc cu genii Să
mă amestec cu ele, cu ei Poate
şi cititu-n franceză să mă fi picnit în acest exil heureux Mai
bine să dau un telefon lui Domnului Coordonator să-l întreb dacă a primit Plicul
cu viaţa şi opera mea (mele?) praf Lipsa
de rigoare a iernii: praf străluciri încălziri dubioase şi carnea grea a Muţeniei
Un
delir fără saţiu poate asta, şi Citate
din poeţii morţi (Din volumul Timpuri crimordiale, în curs de
apariţie) |