| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Constantin Urucu1. time-out pe
Gabriel C. au vrut să-l pună pe streaşina bisericii
Madona Dudu, să-i
prindă aripi din lemn de gutui (pesemne
să miroase a toamnă în zborul mult visat cu îngerul) doar-doar
l-o convinge cineva să sară de acolo spre rădăcina unui copac unguresc, pe
ploaie
Numai
că olteanul nostrum nu s-a lăsat îmbătat cu apă chioară de Dâmboviţa, i-a
făcut cu ochiul lui Marin S. că
nu poate veni
(Tocmai
atunci Dana se ruga pentru el: Să
nu-l zdrobească nici patimile, nici uitarea, nici aripile minciunii) Astfel
deveni el izvor de lacrimi, adormi numai o clipă, Time-out, Să-şi
poată curăţa gândurile, Să-şi
poată aduna căinţele
6. Cartonaş roşu încă
de mic lui
Costică S. îi plăcea să se joace de-a avionul, deschidea
braţele largi să cuprindă tot cerul, de
asta, de câte ori avea o durere, părinţii îi ziceau: hai
repede că pierdem cursa
şi
el râdea deodată în hohote dar cu lacrimi pe obraz
mai
târziu îl surprindeau colegii din apărare mereu
cu ochii umezi când
ateriza la Londra, la Roma sau Moenchenagladbach la
un meci care ne-a ţinut cu sufletul la gură până la sfârşit
toţi
care se luptau cu el se loveau de un zid al dragostei pentru Craiova. Până
într-o noapte când
Adversarul numărul unu nu a mai atacat central cum era obişnuit
a
apărut sus, sus la etajul 5 sau 6 al unui spital i-a
dat cu cotul în coaste de simţea că nu mai are aer şi
asta l-a ambiţionat rău de tot: venise
vremea să arate că el e căpitanul care
ştie cum să scape de dureri, ca-n copilărie
şi-a
deschis aripile vultur înfometat şi
s-a aruncat deasupra prăpastiei: lupta
cu timpul i-a pus talpă
8. Lovitură de pedeapsă pe
Ilie B. au vrut să-l îngroape de viu la douăzeci şi şase de ani
i-au
pus picioarele rupte în geamantan şi,
în loc să-l trimită la Stuttgart să i le pună ăia la loc, l-au
lăsat în faţa televizorului la etajul cinci
numai
că olteanul nostru nu s-a potolit şi-a
pus pe genunchi flori albe de corcoduş ca
să-i poată ierta pe toţi: şi
pe Rică R. care a uitat să bată la uşă în drumul spre Paris 84 şi
pe Mircea L., îmbrăcat încă de pe atunci în costum Armani cu epoleţi
B.
nu a avut timp de pierdut
a
plecat încet, şchiopătând ca să-şi poată îngropa prietenii: pe
dirijorul Tică O., pe dr. F dar
mai ales pe colegul de cameră Zolly C. doborât
în careu de un vânt năpraznic de
tuberculoză 89. în
anul douăzeci şi patru al domniei lui
nice în
a şaptesprezecea zi a lunii din urmă s-a
auzit un vuiet ca bătaia din aripi a vulturilor. Oasele
morţilor începeau să cânte colinde acoperind
ţipete de femeie din
care ciocuri
de corbi sfârtecau carnea
ce nu mai voia să devină. timp
de două sabate pe
cer, ca pe un ecran uriaş, cai
negri, cai bălţaţi dar mai ales cai roşii scuturau
de pe grumajii crispaţi îngerii
întunericului
. atunci marea
cea plină de stuf se
revărsase în fluviul din câmpia de sud printr-un
canal de schelete biciuite
de aripa neliniştită a morţii şi,
cu siguranţă, apele ar fi acoperit muntele omu dacă,
din trei saci de cenuşă, nu
ar fi auzit strigătele
celor ce nu li se împlinise vremea să înfrunzească
un
înger închis-a zările timp de trei zile
şi jumătate şi nici
umbră de zăpadă, nici vânt nu
străbătea ţara uitată de timp
în
ziua sfinţită s-a
auzit un lătrat de mitralieră în
cetatea de scaun curva
babilonului a
coborât pe pământ călare
când pe cel roşu când pe cel bălţat cărora
le da să înghită trupuri naive. toate
apele s-au retras triste în albie şi,
pentru întâia oară, fulgi
de sânge au astupat rana din stomacul poporului beat de iluzii
atunci
A FOST O VREME, DOAMNE, CÂND ŢI-AM CERUT TOATE CUVINTELE |