Traducere şi note de Horia Gârbea

(Intră nevasta lui Macbeth singură, citind o scrisoare.)

LADY MACBETH: „În ziua victoriei, m-am întîlnit cu ele şi mi-am dat seama, prin desăvîrşirea celor spuse, că ştiu mai multe decît pot cunoaşte muritorii. Cînd ardeam să le întreb mai multe, s-au prefăcut în aerul în care au şi dispărut. În timp ce rămăsesem pierdut de aşa minune, au venit soli din partea regelui care, toţi, m-au salutat numindu-mă Thane de Cawdor, un titlu cu care, mai înainte, mă întîmpinaseră şi Surorile Parce şi care, vorbindu-mi, îmi mai spuseseră şi Glorie ţie, cel ce vei fi rege. Am găsit cu cale că este bine să-ţi spun acestea şi ţie, care îmi eşti iubită soaţă întru onorurile ce le voi primi, ca să nu scapi prilejul de a te bucura şi să rămîi neştiutoare de mărirea ce ţi s-a prezis. Să ascunzi acestea în inima ta şi să rămîi cu bine”.

Eşti thane de Glamis, Cawdor şi apoi

Vei fi ce ai promis. Dar eu mă tem

De firea ta - prea înmuiată-n lapte

De-al omeniei ca s-o iei pieptiş.

Vrei s-ajungi mare, ai ceva ambiţ,

Dar nu cruzimea care-ar trebui.

Mărire vrei prin mijloace sfinţite,

N-ai să trişezi, deşi nedrept vrei prada.

Ce-ai vrea să ai îţi strigă: „Fă aşa,

De vrei să dobîndeşti”, iar tu te temi

De faptă, nu ne ne-mplinirea ei.

Vino să-ţi torn eu duhul în ureche,

Cu limba pricepută să gonesc

Ce stă-ntre tine şi-acel cerc de aur

Cu care Soarta şi cel’lalt tărîm

Par să te vrea încoronat.

(Intră un mesager.)

Ce este?

MESAGERUL: Regele va veni în astă seară.

LADY MACBETH: Ce, eşti nebun? Stăpîn-tu nu-i cu el?

De-ar fi aşa, el mi-ar fi zis din vreme.

MESAGERUL: Zău că spun drept. Şi thane al nostru vine.

Un om de-al lui a şi venit ‘nainte,

Mai să-şi dea duhul pînă să rostească

Vestea aceasta.

LADY MACBETH: Să îl iei în grijă

Căci a adus o veste minunată. (Mesagerul iese.)

„Mai să-şi dea duhul” de ţipat şi corbul

Vestind morţiu pătrunderea lui Duncan,

Prin poarta mea, sub zidurile astea.

Veniţi strigoi care-ndemnaţi la crimă

Sexul să-mi luaţi. Din cap pînă-n picioare

Umpleţi-mă de grea ferocitate,

Să îngroşaţi sîngele meu în vine.

Faceţi să nu m-ajungă remuşcarea

şi niciun simţămînt de îndurare

Să nu-mi abătă ţelul, să nu-mi şadă

În drum. Veniţi la ţîţa-mi de femeie

Şi sugeţi fiere, servitori ai crimei,

Ce, cu făptura voastră nevăzută,

Aduceţi rău în lume. Noapte grea,

Hai, înfăşoară-te în fum din iad

Cuţitul meu să nu zărească rana

Pe care-o taie, cerul să nu vadă

Prin pînza de-ntuneric şi să-mi strige:

„Opreşte! Stai!”

(Intră Macbeth.)

Măreţ Glamis şi Cawdor,

Mai mare decît ambii prin menire,

Scrisoarea ta m-a dus foarte departe

De-acest prezent neştiutor, mă simt

Acum în viitor.

MACBETH: Iubita mea

Deseară vine Duncan.

LADY MACBETH: şi cînd pleacă?

MACBETH: Ar vrea să plece mîine.

LADY MACBETH: Niciodată

Nu va vedea lumin-acelui mîine.

E faţa ta o carte şi se pot

Citi în ea lucruri bizare. Cînd

Urează bun venit cu ochi, mîini, limbă

Arată ca o floare fără vină.

Iar şarpele-i sub ea. Să avem grijă

De cel ce vine. Ce va fi mai greu

De împlinit la noapte-i treaba mea.

Iar treaba asta nopţi şi zile multe

Ne va aduce tronul şi domnia.

MACBETH: Vom mai vorbi.

LADY MACBETH: Să fii senin, îţi spun.

Că frica nu aduce nimic bun.

Şi restul las’ pe mine. (Ies.)

DUNCAN: Frumos e aşezat castelul ăsta!

Aerul dulce, luminos alintă

Simţirea noastră.

BANQUO: Oaspetele verii,

Ce bîntuie şi temple, rîndunelul,

Zidindu-şi cuib aici, ne dovedeşte

Că răsuflarea cerului adie

Mîngîietoare în ferit lăcaş.

În orice punte, friză, contrafort

Această pasăre îşi construieşte

Culcuşul şi cuibarul. Am văzut

Că-n locurile unde ea se plimbă

Şi face pui, e aerul plăcut.

(Intră Lady Macbeth.)

DUNCAN: Priveşte, onorata noastră gazdă.

Adesea, dragostea ce îmi arată

Supuşii mei mă face-a fi stingher

Dar mulţumesc, că-i dragoste oricum.

Să-l rogi pe Domnul să ne dea iertare

Pentru deranjul ce-l pricinuim.

LADY MACBETH: De fi de doă ori sau împătrit

Ce facem pentru tine-ar fi nimic

Faţă de-onorurile ce-ai adus

Familiei noastre, Majestatea-ta.

Şi pentru cele vechi şi pentru cele

Primite-acum, în urmă, noi, umilii,

Te binecuvîntăm.

DUNCAN: Dar Thane de Cawdor?

Noi l-am urmat şi-am vrut să îl întrecem,

Da-i mare călăreţ şi-apoi iubirea

Ascute pintenii, l-a ajutat

Să fie-acasă înaintea noastră.

Nobilă gazdă, noi îţi vom fi oaspeţi

În noaptea asta.

LADY MACBETH: Noi şi tot ce-avem

Îţi aparţinem, căci am devenit

Ce sîntem graţie numai ţie, deci

Dorim să iei oricînd ce e al tău.

DUNCAN: Dă-mi mîna şi condu-mă la acela

Ce ne e gazdă. Mult îl îndrăgesc

Şi grija mea va fi asupra lui.

După domnia-ta, stimată gazdă. (Ies.)

MACBETH: Ce bine, dacă tot s-ar împlini

Prin faptul săvîrşit şi cît de bine

Ar fi să se termine la iuţeală.

Ce bine, dacă prin omor ai strînge

Întreg folosul său ca pe-un năvod

Iar prima lovitură ar închide

Întregul fapt. Atunci, pe ţărmul ăsta

Pe care pescuiesc, zălog mi-aş pune

Şi viaţa asta şi pe cea de după.

Dar judecată-i fapta săvîrşită,

Căci, învăţînd pe alţii lecţia crimei,

Îndemnul sîngeros ni se întoarce.

Balanţa cumpănită a dreptăţii

Dă înapoi pocalul cu otravă

De două ori: sînt ruda lui şi gazdă,

Dator să-l apăr, nu să scot cuţitul.

Apoi, ăst Duncan rangul şi-a purtat

Cu bunătate, drept în măreţie,

Încît virtuţile, ca nişte îngeri,

S-ar apuca să trîmbiţeze-n cer

Pentru osînda cui l-ar omorî.

Mila, un nou-născut în pielea goală,

Călare pe áripi de heruvim

Ori pe vîntoase nevăzute,-o duce

Fapta cumplită-n orişicare ochi

A plîns cu lacrimi ce le zvîntă vîntul.

N-am pinteni să-i înfig în coasta faptei

Ce plănuiesc, numai ambiţia care

Se saltă-n şa, dar cade-n partea-ailaltă.

Ce-i nou acum?

LADY MACBETH: De ce-ai plecat? Aproape

A terminat cu masa.

MACBETH: A-ntrebat

De mine?

LADY MACBETH: Ce mă-întrebi? Nu-i clar răspunsul?

MACBETH: În chestia asta, nu mai stăruim. Chiar ieri mi-a dat onoruri. Am primit

Dovezi de stimă de la toată lumea

Şi se cuvine să le port cu cinste,

Nu să le-arunc.

LADY MACBETH: Speranţa a fost beată

Cînd o aveai? A adormit de-atunci?

Şi s-a trezit cu chip verzui şi pală?

Ce preţ are iubirea ta – azi ştiu.

Şi-e frică să te-arăţi în realitate

Aşa cum ţi-e dorinţa? Vrei să ţii

Numai în vis ce-i mai de preţ în viaţă

Şi să rămîi ca laş în proprii ochi

Între „mi-e frică” şi „aş vrea” ca mîţa

MACBETH: Te rog, mai taci: eu îndrăznesc orice

Poate să facă omul. De te-avînţi

Mai mult, vei şti atunci că nu eşti om.

LADY MACBETH: Ce animal sălbatic te-a făcut

Să-mi spui şi mie de povestea asta?

Erai bărbat cînd îndrăzneai, iar dacă

Doreşti să fii mai mult, atunci eşti om.

Locul şi timpul nu se potriveau

Şi le doreai. Acum le ai deodată,

Fără să mişti un deget, şi renunţi.

Şi eu am alăptat, cunosc dulceaţa

Iubirii de copilul ce te suge,

Dar sfîrcul mi-aş fi smuls, cît îmi zîmbea,

Din gura fără dinţi şi i-aş fi scos

Şi creierii la soare, de juram

Cum ai făcut.

MACBETH: Şi dacă nu ne iese?

LADY MACBETH: Să nu ne iasă? De învîrţi şurubul

Curajului pînă la capăt, nu-l scăpăm.

Duncan adoarme, a avut zi grea

Şi-i tras la somn. La paznici, doi, ce-i are,

Dau vin şi-alte licori pînă cînd straja

Gîndirii, amintirea, se topeşte,

Găvanul raţiunii se preschimbă

În alambic, iar creierul murat

Va zace-n somn porcesc precum în moarte.

Ce n-om putea să-i facem tu şi eu

Lui Duncan, nepăzit? Apoi vom pune

Celor doi paznici, ca bureţii, orice lucru

I-ar face să apară vinovaţi

În locul nostru.

MACBETH: Doar băieţi să naşti:

Că îndrăzneala ta răzbătătoare

Numai ostaşi ar face. Nu s-ar crede,

De-i însemnăm pe adormiţi cu sînge

Şi folosim pumnale de-ale lor,

Că au făcut-o ei?

LADY MACBETH: Cin’ să-ndrăznească

Să zică altfel cînd ne-om arăta

Îndureraţi şi vom zbiera de jale

La moartea lui?

MACBETH: Sînt pregătit, îmi ţin

Toţi muşchii încordaţi pentru ispravă.

Porneşte farsa, chipul să îţi fie

O mască pentru ce lăuntrul ştie. (Ies.)

(Din William Shakespeare, Opere, vol. IX, ediţie îngrijită de George Volceanov, în pregătire la Editura Tracus Arte)

　1 În original, Lady Macbeth spune un proverb echivalent ca sens: „to beguile the time, look like the time” - dacă vrei să păcăleşti vremea, poartă-te după vremuri.

　2 În original „sewer”, un om al casei însărcinat cu prepararea şi servirea mesei. În Ţările române ar fi echivalent cu stolnic sau eventual medelnicer.

　3 Este vorba de Duncan, victima pe care şi-o propune Macbeth.

　4 În original „Like the poor cat i’th’ adge” – „La fel ca biata mîţă din proverb”. Am preferat explicitarea proverbului la care se face aluzie: pisica vrea să mănînce peşte, dar fără să se ude. Cu un proverb mai cunoscut la noi ar fi: Între „mi-e frică” şi „aş vrea” ca unul/ Ce vrea papară făr-a sparge oul.