Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








A.E. Baconsky (II)

        de Adrian Popescu

3. Dacă raporturile literare cu Cercul literar de la Sibiu sunt încordate, prin anii 50-60, după mutarea lui Baconsky la Bucureşti, totul se schimbă, iar în semn de prietenie, cerchiştii, în frunte cu Ion Negoiţescu, îi fac o vizită, acasă, poetului. I.D. Sîrbu inventează gestul lui A.E.B. de a-l fi sfidat pe Blaga, pe o stradă, Napoca de azi, din Clujul anilor 1950. Fals, ne spune un martor demn de încredere, Aurel Rău, aflat în grupul stelist venind de la Clinici, unde se afla Emil Isac. A.E.B., e drept, gesticula aprins, dar nu i se adresase nicidecum poetului din Lancrăm, publicat deja cu traduceri, apreciat de toţi de la revistă. Colportat apoi de Lucian Valea, gestul are credit la tinerii critici, din păcate. Regret că Aurel Rău nu a păstrat copia scrisorii de răspuns trimisă lui Sîrbu, la propunerea acestuia de a i se publica în Steaua amintiri din epocă, unde apare şi scena inventată, despre care scriu. Aurel Rău, cu toate eventualele acuze de partizanat literar, stelist, îi explică lui I.D.S. că nu putem vorbi la un intelectual de talia lui A.E.B. de un asemenea gest grobian, absurd, inexplicabil, este numai interpretarea greşită a unui om care nu-l prea simpatiza pe A.E.B. Farsele lui I.D. Sîrbu cu Steaua, unde vizat era redactorul-şef, A.E.B., sunt cunoscute, prozatorul petrilean păcălea redacţia, scriind el proze şi trimiţându-le Stelei, sub numele unor autori născociţi. Sîrbu, ca întotdeauna, demonstra o mare vervă ludică. Revista, de bună-credinţă, le publica, declanşând ironiile autorului. Doinaş îl inventase pe poetul Motoarcă, de ce să nu aibă şi I.D.S. un personaj-autor? Printre hârtiile lui Sîrbu, cred că mai există amintita epistolă a lui Aurel Rău.

Blaga, fapt cunoscut, va fi reintrodus în circuitul literar la Steaua, ca, de altfel, alţi interbelici, iar Blaga are cuvinte de preţuire literară pentru Baconsky, cum suna nota unui informator, vezi Dosarul CNSAS, din Rom. lit., publicat de Ioana Diaconescu. Oricum, după ce Aurel Rău preia conducerea revistei (1960), o mulţime de cerchişti apar în Steaua, de la Nicolae Balotă, Radu Enescu, o vreme redactor aici, la Ion Negoiţescu (v. capitolul din eseul despre Eminescu), Cornel Regman, la fel Zorina, viitoarea soţie a criticului, sau italienista Eta Boeriu, ori istoricul de artă (Clujul gotic) Vioric Guy Marica, Virgil Nistor, ca să nu mai spunem că Petru Poantă ne dă o monografie a Cercului. La aniversarea unui deceniu de la fondarea Echinoxului, cei amintiţi, dar şi Nicolae Manolescu sau Laurenţiu Ulici participă la festivităţile de la Cluj (pe banii lor, aş adăuga; în plus, discret supravegheaţi, cum se spunea, de Secu). Echinoxul poate fi considerat urmaşul Cercului, se va afirma mereu, iar Steaua, prin Aurel Rău, preluând, prin 1970-71, patru echinoxişti în redacţie, închide bucla unui diferend real poate, dar mult exagerat de unii. Înnoindu-şi formatul, cu concursul graficianului Octavian Bour, revista e alta, de-acum, prin problematică, dar cu acelaşi spirit cosmopolit, cu aceeaşi grijă de salvgardare a esteticului… Revista Ramuri s-a dovedit deschisă colaborărilor literare cu Steaua, Marin Sorescu invitându-i pe echinoxiştii, deveniţi stelişti, în Bănie, devenit oraşul lui I.D.S. Apoi, să nu uităm, ŕ propos de legăturile celor de aici cu ardelenii, că A.E.B. a fost licean la Râmnicu-Vâlcea, tatăl lui primind o parohie în apropiere. Gabriel Chifu, apoi ceilalţi redactori-şefi de la revista Ramuri au făcut să dispară orice urmă de tensiune dintre intelectualii de o parte sau alta a munţilor, scriitori ce aparţin cercurilor gravitând în jurul unor importante reviste.

© 2007 Revista Ramuri