Fără ca vremea filosofării, a reflecţiei să fi trecut, astăzi se scriu din ce în ce mai puţine cărţi de filosofie. Trăim într-o inundaţie de profesori de filosofie, unii arizi şi sfrijiţi mental. Filosofii sunt rari şi greu de găsit. Conversaţia şi Internetul iau locul reflecţiei. Fără a nega importanţa dialogului incidental şi a experienţelor de comunicare virtuală, accentuăm că filosofia este tot mai puţin un mod de viaţă. În acest context, cartea domnului Gheorghe Dănişor, Dincolo de logos, este salutară. Filosofarea înseamnă în mare măsură întoarcere către sine, privire către sine, interiorizare. Calea pe care se ajunge la starea de filosofare este greu de găsit. În Dincolo de logos ni se sugerează o cale.

Profesorul Gheorghe Dănişor s-a aflat încă de la începuturile reflecţiei sale filosofice pe drumul desăvârşirii sufleteşti. Trei dintre cărţile publicate anterior, Metafizica devenirii (1987), Metafizica prezenţei (1998) şi Metafizica libertăţii (2006), alcătuiesc acum Dincolo de logos. Am spune că evoluţia temporală a indus o dezvoltare şi o rafinare a demersului filosofic şi că s-a ajuns la o arhitectonică a metafizicii lui dincolo.

Dincolo de logos este sfârşitul prezenţei, sfârşitul devenirii şi sfârşitul libertăţii. Prin Dincolo de logos avem de a face cu un studiu ce intră în ceea ce numea M. Heidegger „sfârşitul metafizicii”. În această sintagmă Heidegger preia semnificaţii induse de „entelechia” aristotelică: adică un capăt, un „sfârşit” însemnând, de fapt, nu o decădere, ci o „desăvârşire”. Heidegger impune echivalenţa între „sfârşit” şi „desăvârşire”: sfârşitul metafizicii este desăvârşirea ei. Dincolo de logos, sfârşitul este desăvârşire, împlinire, integrare, este desăvârşirea prezenţei, desăvârşirea devenirii, desăvârşirea libertăţii. „În filosofie, precizează autorul, gândirea gândeşte gândirea şi nimic mai mult, vizând totuşi, printr-un paradox nedefinibil, fiinţa”.

În Adevăr şi metodă (1960), Hans-Georg Gadamer caută metoda prin care se ajunge la adevăr; constată că adevărul este mai important decât metoda şi concluzionează că mai curând să ratezi adevărul pentru că nu te-ai cramponat de o metodă, decât să-l ratezi datorită blocării în procedurile metodei. În orice caz, este absolut necesar să te raportezi la o metodă sau la nişte metode. Gadamer admite că raţiunea este o metodă, dar nu este singura şi nici cea mai importantă.

Să nu uităm că în greaca veche „methodos” însemna „cale”. Cartea Dincolo de logos este o căutare a fiinţei, a realităţii, a lumii printr-o metodă de dincolo de raţiune. Raţiunea este gândită ca „logos-ul universal”. Se observă că există zone ale trăirii, ale existenţei, ale prezenţei şi libertăţii în care raţiunea este neputincioasă. Viaţa oamenilor nu este un regat al raţiunii. Gândirea umană nu este epuizată de raţiune, căci omul nu este în totaliate o fiinţă raţională. Pentru cercetarea zonelor ne-raţionale ale fiinţei umane este necesar să se recurgă la altă metodă decât raţiunea. Nucleul logos-ului, al raţiunii universale îl reprezintă logica. Logica este inadecvată când este vorba despre emoţii, curbe intuitive, poezie, artă etc. Acestea constituie realităţi inteligibile situate dincolo de logos.

Metoda de dincolo de logos este „gândirea pură”, gândirea ce nu mai gândeşte despre gândire, este contemplare şi meditaţie în căutarea liniştii sufleteşti din „simplul-act-de-a-fi-gândire” (concept pe care cartea reuşeşte să-l statueze).

Cartea este totodată un studiu despre filosofeme, un exerciţiu spiritual şi un protreptic, adică teoria, „theoria” şi „protreptikos”.

Sub aspectul său teoretic de investigare metafizică, studiul porneşte de la teza că originarul simplu-act-de-a-fi-gândire s-a pierdut şi că prin metafizica prezenţei, metafizica prezenţei şi metafizica libertăţii, el poate fi recuperat. Sub aspectul de exerciţiu spiritual, studiul ne propune ca pe calea contemplaţiei şi a meditaţiei să atingem liniştea sufletească. În al treilea rând, şi poate că în acest sens se alocă marile speranţe, cartea este un îndemn, este exhortaţie.

Protrepticul este o scriere de nuanţă filozofică ce îndeamnă la a gândi, la a acţiona în atingerea unor finalităţi esenţiale. La protreptic se ajunge în clipa în care meditaţia teoretică se ridică la nivelul convingerii de a se reproduce ca îndemn: experienţa meditaţiei propune direcţii pentru practica acţiunii reflexive. Puţini sunt cei care au ajuns la nivelul protrepticului: unul dintre aceştia a fost Aristotel. Protreptikos (gr.) (echivalentul latin este „exhortatio”) înseamnă „ceea ce îndeamnă la a face un lucru”, „ceea ce face pe cineva să fie atent la ceva”. Discursul protreptic este o practică limbajuală de îndreptare a atenţiei către ceva şi de îndemnare la îndeplinirea acelui ceva.

Domnul Gheorghe Dănişor vede în „liniştea sufletească” „bunul cel mai de preţ”. La ea se ajunge prin contemplare şi meditaţie metafizică, prin reintrarea în originarul simplu-act-de-a-fi-gândire. Marele îndemn, exhortaţia fundamentală a cărţii este să gândim în conformitate cu firea, să trăim firesc. Putem astfel recupera libertatea pierdută a originarului simplu-act-de-a-fi-gândire. Fiind o metafizică a firescului, cartea ne propune un mod metafizic de raportare la „firea-gândire”: modul natural este firescul metafizic, căci „metafizic, decât constatăm”, adică „lăsăm să se vadă”. „A vedea metafizic înseamnă a te elibera de cunoaştere”. Cunoaşterea determină, metafizica este nemijlocire. Componenta de gândire a metafizicii se concretizează prin „a te abandona (o abandonare de sine şi, implicit, a lucrurilor)”.

Metoda de dincolo de logos este contemplaţia. Modelul uman propus este acela al unei fiinţări gânditoare, tăcută şi liberă, angajată în firescul simplului-act-de-a-fi-gândire. Dincolo de logos este o rară şi admirabilă carte de filosofie. Este o carte ce se poate citi pentru noi, pentru ceilalţi, pentru cei ce sunt şi pentru cei ce nu mai sunt, pentru cei care am fi fost şi pentru noi care nu vom mai fi. Pentru oricine şi pentru orice s-ar citi, ea va oferi linişte intelectuală, pace sufletească şi împăcare cu gândul.