Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Ion Georgescu

Sub patima timpului

M-am pomenit deodată

Rob al timpului mereu călător,

l-am simţit cărat în spinare,

adunat într-o raniţă grea,

raniţa bunicului meu,

înţesată cu noroaiele Bulgariei,

cu ploile şi zăpezile de pe stâncile

găurite de obuze la Tabla Buţii,

l-am simţit încremenit

pa vatra veche a satului Ungurei

prins între apele Dorofeiului

şi-ale râului Vedea;

l-am simţit prizonier

în moara părăsită a boierului Burcă,

prins între lilieci, în păienjenişul

îmbâcsit cu praf de mălai;

l-am simţit spânzurat

de zidurile bisericii în ruină,

din care se mai desprind

şi cad în genunchi prin buruieni

chipuri ofilite de sfinţi

şi aripi decolorate de îngeri,

ziduri măcinate de aspre stihii,

dărâmături din care auzul mai prinde

vibraţii din slujbele în limba slavonă.

O, timp neiertător şi barbar şi confuz,

entitate pe care dureros o simţim,

dar nu ştim din care mamă se naşte,

de unde vine în goană şi trece

peste destinele noastre,

fără culoare şi gust, fără miros

şi fără urmă de sunet,

fără de moarte sau poate

pândit de negrele găuri şi el!

Demers între extreme

Mă lupt cu gândul meu

mereu mai tare

şi vreau să simt în mine revoltată

o fibră cum se-agită

şi mă doare,

un neuron încercuit de teamă

ca un străbun sălbatic îngrozit

în peştera ce-am prefăcut-o-n cramă.

Dar uitat de tot

Înnobilat de soare,

În timp ce umbra,

Propria mea umbră,

Mă-năbuşă mai densă şi mai mare.

O, bun prieten,

Vino cât mai des

şi spune-mi ce e rău

din gând în faptă,

firesc preaîndoindu-te de mine,

dă-mi tablele lui Moise

să le-nvăţ,

sub mărul fericirii, mai depline!

© 2007 Revista Ramuri