Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Din jurnal (2007)

        de Gabriel Dimisianu

30 decembrie 2012

Sfârşitul lui 2012, ziua fostă a Republicii. Probabil că abdicarea din 1947 va fi, la diversele televiziuni, subiect de talk-show-uri. Vom vedea. În ce ne priveşte, pe mine şi pe G., avem alte preocupări presante. Suntem amândoi răciţi. De o săptămână G. nu a ieşit din casă, record de care nu prea e încântată. Un record negativ. Am fost nevoiţi, de Crăciun, să nu mergem la Fane şi la Daniela, prietenii noştri care ne aşteptau, cum plănuisem. Rămâne să o facem de Anul Nou, dacă vom fi valizi. Dacă nu, vom fi singuri şi în noaptea cea mare, ceea ce nu-mi amintesc să ni se mai fi întâmplat. Oricum, ceea ce observ este că, an de an, pentru noi cel puţin, respectiva noapte îşi pierde din strălucire. Se tot banalizează.

Am scris un articol, ultimul din acest an, despre Corespondenţa lui Pavel Chihaia. G. l-a citit şi mi-a spus că-i place. Voi încerca să scriu ceva despre romanul îndrăzneţ al Florinei Ilis, o prozatoare despre care nu ştiam mare lucru, cam neatent, cum sunt, la ce se întâmplă în literatura anilor din urmă. Am auzit vorbindu-se despre Florina Ilis, am citit Căderea de pe cruce şi părerile bune le-am văzut confirmate.

31 decembrie 2012

Claustraţi de nevoie în ultima zi a anului. Planul cu mersul la Fane pentru sărbătorire a căzut. Până la urmă nu e totuşi o catastrofă. Vorbim cu ei la telefon, mai vorbim cu alţi prieteni şi mai e şi televizorul. Deci nu vom fi chiar singuri. Ieri seară, pe micul ecran, discuţia la care mă aşteptam despre monarhie. Preocuparea nu e numai de formă, răsfrânge şi un curent mai întins din societate. Monarhia ar fi şi pentru noi o soluţie, spun destul de mulţi, invocând bunăstarea din Suedia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia, ţări înaintate, prospere etc. Atât că istoria acelor ţări este alta. Monarhiile de acolo exprimă societăţile de acolo. Nu s-au petrecut, acolo, rupturile sociale de la noi, prefacerea totală a societăţii după cei cincizeci de ani de comunism. Aproape cincizeci. Şi cine să reimpună monarhia? Există Regele, ce e drept, multă lume ţine la el, e o figură istorică, dar la 93 de ani ce poate să facă? Dar alţii? Prinţul Nicolae ce poate face, cum să disloce un sistem din articulaţiile lui şi să reintroducă regalitatea? Aceasta chiar dacă s-ar folosi de un curent popular ce pare să crească, dar lipsit de oameni care să ştie cum să mânuiască mecanismele puterii. Ce trebuie făcut la noi, printre atâtea altele, este definirea clară prin Constituţie a prerogativelor şefului statului. Sunt pentru o reprezentare simbolică, de către acesta, a naţiunii: participare la solemnităţi, relaţii protocolare cu alţi conducători de ţări şi altele din aceeaşi sferă. Guvernul, primul ministru să aibă atribuţiile lor, altele decât ale preşedintelui. Văd că se tot discută despre astfel de lucruri, despre ce au de făcut unii sau alţii, dar fără clarificări decisive.

1 ianuarie 2013

Prima însemnare din noul an care nu ştiu, desigur, cum va fi. Bun, rău ? Nu doar eu nu ştiu, ci nimeni, la urma urmei. Care e atunci sensul stării de bucurie pe care mai toată lumea o trăieşte de Anul Nou? De ce toţi se bucură? L-au prins şi pe ăsta. L-au apucat. E o realizare a fiecăruia, fără doar şi poate, dar nu se face prea mult tapaj? Azi noapte aici, în Calea Moşilor, părea că se dărâmă cerul de bubuituri, de explozii, ca pe vremea bombardamentelor de odinioară de care mi-au amintit. Le-am apucat pe când eram copil, în timpul războiului, şi trebuie să spun că nu prea mă speriau. Mai mult au făcut-o cele de astă noapte. Noaptea euforică dintre ani. Dintre 2012 şi 2013.

2 aprilie 2013

N-am notat aici cam de mult nimic, dată fiind reaua mea stare fizică din iarnă. M-am mai refăcut totuşi. Altele: întâmplări triste la U.S., cu pierderea sediului din Calea Victoriei. Acum trei zile, ultima întâlnire din Sala Oglinzilor, de adio. Funcţionarii actuali ai Uniunii s-au şi mutat la Casa Vernescu dar acum erau toţi dincoace, la reuniunea de despărţire. Mai venise un grup de elevi, îi adusese cineva, nu ştiu cine, probabil ca să fie plină sala. Nu era nevoie. Era arhiplină. Au vorbit: Nichi, desigur, Ianoşi, Dan Cristea, eu, Dan Hăulică, Blandiana, Antoaneta Tănăsescu, Ion Horea. Cred că asta a fost ordinea. Mai erau acolo, dintre cei vechi, Bălăiţă, D. R. P., T. G. M., Şora, dar ei n-au vorbit. Au citit poezii: Adrian Popescu (emoţionanta „La Doamna Candrea”), Prelipceanu, Gabriel Chifu, Stoiciu şi încă alţii. Apoi, în sala de jos, mică trataţie. Toţi trişti. Singurul optimist: Dan Hăulică. Spunea: – Ne vom întoarce, o să vedeţi! Nu cred să fi convins pe cineva.

© 2007 Revista Ramuri