Cartea lui Alexandru Ciolan a apărut la Editura Logos, pentru prima oară în 2012, odată cu Dicţionarul de cuvinte recente, coordonat de Florica Dimitrescu, la a cărui facere a şi contribuit. Ambele lucrări au fost adăugite şi reeditate în 2013.

Această împreună-apariţie şi reeditare nu este întâmplătoare, Misterele cuvintelor completând, cu inspiraţie şi, cel mai adesea, cu un rafinat simţ al umorului şi cu deschidere enciclopedică, dicţionarul realizat în colaborare. Sursa de inspiraţie pentru ambele lucrări a fost presa românească din perioada contemporană.

Mă voi referi doar la o abordare care mi-a trezit şi mi-a întreţinut dorinţa lecturii: aplecarea autorului spre revelarea traseelor etimologice ale termenilor vehiculaţi în româna recentă, aplecare ce a atras, în mod inevitabil, căutări lămuritoare în limbile-sursă, ca vehicule ale realităţii socio-culturale în care s-au născut, au vieţuit şi din care au fost împrumutaţi. Nu este un demers singular în lingvistica românească; a mai fost exersat, spre exemplu, în stiluri diferite, de Alexandru Graur şi, ceva mai recent, de Andrei Cornea, care, pentru a descoperi cuvintele în adevărata şi originara lor frumuseţe, a trebuit să dea în lături măştile şi faldurile căpătate la trecerea prin diverse tărâmuri lingvistice.

Culturile americano-europene, prin limbile reprezentative engleză şi franceză, nu sunt singurele care nasc termenii preluaţi de română, însă sunt culturile care îi exportă cel mai uşor. De pildă, deşi mulţi cunosc la ce s-ar putea referi zombi şi filmul care l-a popularizat, puţini îi cunosc mitica origine nigerian-congoleză, ca nume al zeului-şarpe.

Pentru vorbitorul actual, zombi poate trimite fie la persoana fără substanţă şi voinţă, la individul sedat, anesteziat în urma consumului de alcool sau de substanţe psihoactive, fie la computerul controlat de la distanţă, de pe care se declanşează atacuri asupra altor computere şi servere, fie la cocteilul din rom şi suc de fructe, amestecat cu gheaţă pisată, cunoscut vorbitorului de română de prin anii ’30. Şi, prin alăturarea altor cuvinte, a mai născut termeni ca vierme zombi (un parazit), bancă zombi (instituţie financiară care parazitează statul), zombi hip-hop (mix muzical de rap şi electro).

Coafura rasta, cu ale sale suviţe încolăcite, făcută celebră de Bob Marley este doar un reflex al mişcării spirituale numită rastafarianism, de la numele profeţitului Mesia al rasei negre, Ras (în amharică „nobil, duce”) Tafari Makonen, descendent oficial al regelui Solomon şi al reginei din Saba. În cultura occidentală au fost preluate de la mişcarea ce poartă numele regal şi date mai departe muzica reggae şi pletele rasta.

Ştim cu toţii că artele marţiale s-au născut în Orient. Nu şi termenul. Originea sintagmei româneşti trebuie căutată în franceză, în arts martiaux, care este preluată, la rândul său, din engleză (martial arts) şi reprezintă traducerea unor ideograme cu semnificaţia „arta războiului, arta militară”.

Tehnicile de luptă, grupate generic sub denumirea arte marţiale, presupun însă mai multe specii, diferenţiate de cultura în care au apărut: karate (kara „gol” şi te „mână”), artă născută în insulele Ryukyu, unde predomina o cultură cu dublă înrâurire, chineză şi japoneză; taekwondo, creată de generalul coreean Choi Hong Hi prin anii ’40, pe când era încarcerat la Phenian, fiind o combinaţie între taekyon (artele tradiţionale coreene) şi karate; judo, născut în Epoca Meiji, din părintele japonez Jigoro Kano, care a preluat şi a adaptat tehnicile principalelor două şcoli japoneze de ju-jitsu.

Revenind în spaţiul urban contemporan, descoperim că suntem condiţionaţi, inclusiv lingvistic, de limitele şi modelele pe care le impune. O privire polarizant feminină, probabil, ar descoperi mai multe tipuri masculine: metrosexualul (cuvânt propus de ziaristul britanic Mark Simpson pentru a se referi la masculii preocupaţi de propria imagine, obţinut de la forma trunchiată metro(politan) şi ultimul component desprins din seria homosexual, heterosexual), übersexualul şi retrosexualul (cuvinte aflate în relaţie antonimică, la naşterea cărora au contribuit Marian Salzman şi Mark Simpson, care trimit la „metrosexualul în grad maxim” opus „retrogradului, bărbatul tradiţional”), tehnosexualul (format tot în engleză, de Ricky Montalvo, un cuvânt-valiză obţinut de la techno(phile) şi (metro)sexual, „un metrosexual cu aplecare spre electronice”), ori machosexualul (format tot în engleză pentru a desemna varianta masculină modernă de vânător-culegător).

Nu ştiu dacă a fost tipărit vreun dicţionar al inventatorilor de cuvinte şi al istoriei lor, însă, cu siguranţă, ar trebui să existe unul. La numele din exemplele anterioare s-ar adăuga şi: James Brunot (scrabble), Richard Drew (scotch), Peter Higgs (boson), Bob Burns (bazooka, ce desemna, la început, un fel de trombon, iar apoi a fost adoptat ca nume al cunoscutei arme antitanc)...